viataverdeviu.ro

joi, 11 octombrie 2012

Povești pentru mai bine. Concurs de jurnalism.

În perioada septembrie 2012 – iunie 2013, Decât o Revistă/Asociaţia Media DoR, împreună cu Fundaţia ERSTE spun „Poveşti pentru mai bine”.

„Poveşti pentru mai bine” este un concurs de proiecte jurnalistice care vizează integrarea socială a minorităţilor – etnice, religioase, sexuale, sociale etc. Scopul concursului este să le ofere jurnaliştilor resurse financiare să documenteze, să scrie şi apoi să publice materiale de impact despre România de azi.

Credem că jurnalismul de profunzime poate genera empatie, care la rându-i poate închega comunităţi, care pot produce schimbare. Impactul e posibil când jurnalismul e făcut cum trebuie, când aduce sub ochii cititorilor poveştile unor oameni simpli, care ilustrează fenomene sociale complexe.

> Cui i se adresează
„Poveşti pentru mai bine” se adresează tuturor jurnaliştilor interesaţi să dezvolte proiecte editoriale – reportaje, anchete, portrete – pe teme sociale. Jurnaliştii pot fi angajaţi la o instituţie media, colaboratori sau liber profesionişti. Sunt acceptate şi înscrieri colective, ale unor echipe de jurnalişti – eventual reporter şi fotoreporter.

> Ce înseamnă un proiect
În cadrul acestui concurs vom alege pentru finanţare propuneri de materiale jurnalistice pe subiecte care au în vedere integrarea socială a unuia sau a mai multor grupuri de persoane dezavantajate, cum ar fi: minorităţi etnice, persoane cu dizabilităţi, comunitatea LGBT, copii, bătrâni, persoane fără adăpost, emigranţi, persoane încarcerate, refugiaţi etc.

Pe parcursul acestui proiect, jurnaliştii selectaţi vor trebui să documenteze un reportaj, un portret, o naraţiune, o anchetă sau altă formă de jurnalism de profunzime care ilustrează şi explică subiectul ales.

> Câte propuneri de proiecte vor fi selectate
[continuarea aici]

Niciun comentariu:

floria.ro

Etichete

(Re)Descoperim RO 5G abonare accesorii accidentare accounting aerobic affairs Afiliat ajutor de bucatar amenda animal anticelulitic antiinflamator antrenor antreprenor anvelope aparat apicol Apple Pay aranjament argan asigurare audiobook auto autodezvoltare automatizare bebe bestseller bijuterii bila bilet bio Bloggeri: Intrebari si Raspunsuri BMW booking brad bratara BT Pay buchete. Craciunite Bucuresti burnout bursa business cadastru cadouri calatorie call calmant camera campanie canapele cancer card carduri carte carte identittate cash cazier judiciar ceai cel mai - cea mai - cei mai - cele mai celulita cilindru de spuma clienti clipuri coach coafura colectie color coltar comunicare concediu concurs contabil contactless coplata coronite Craciun creativ creative credit creier crud culturale cumparaturi curatare curs d'ale gurii dacia de testat diabet dictionar dieta din ciclul "Atzatza spiritele" Din ciclul D'ale vietii dispozitiv diuretic diurna donatie drept. Drogurile drumetie economie electric EMS engleza esarfa esential excavator facebook fara reteta fashion ficat finante Fitbit Pay fizica flexibilitate floral flori foam roller fond formator fotbal fotolii gadget galaxy note Garmin Pay GDPR germana global gps gratuit grup gym hairstylist hemoragii hot news HR Huawei ID IHTIS ilegal Ilfov imagine imbracaminte imobiliare impozit impozite imprumut incaltaminte infoSTB insuficienta cardiaca internship intima inventions n gadgets jobs joc kit la baie laptisor de matca lenjerie Lenovo magazin online management manuka mar marketing masca matase de porumb mecenat medicamente Medicina Pentru Toti mediu menopauza menstruatii miere mobilier mobilitate model momente motion mouse multigroom multimedia music natural nerambursabil neuroplasticitate newsletter ocazie ochi odihna off-road ONG online Orange par parcare Parking pastura pat permis conducere persoana PFA PFI philips piele pietre la rinichi pilates plan de afacere plata platforma pneuri polen popcorn porumb postari postura premii primul privata pro produs program prostata psoriazis radio - TV raliu rapid RCA records redirectionare reducere registrul relaxare reparare restituire resursa retur ride-sharing ridicare rochie rola romania romantice rovinieta rulou S.P.A.M. - Stire Potrivita Actiune Memorabila salariu sales saltele sampon samsung sanatate sarbatori sare scaune scoala scubadiving Seinfeld servicii set slabit smartphone smartwatch SMS Social alert social media sociale software somn spa spatiul privat virtual speciale sponsorizare sponsorizari sport spring SPV start-up nation STB supravietuire tableta talent tapiterii taxa taxe teatru tehnica tensiune terapeut tichete tombola tonic Trafic alert trainer personal trans fat tratament trekking tren tuns ulei umanitar united useful vara vedere veterinar video webinar weekend wella workshop zahar zbor zilier
pictorulfericit.ro