miercuri, 10 decembrie 2014

4 zile si 4 nopti pe strada by Catalin Ciuculescu


Am vrut sa vad cum traiesc oamenii strazii… Unde stau, ce mananca, unde dorm, cum sunt… Bir (Andrei Birtea) si-a dorit sa vina si el… Ne-am tuns amandoi scurt si ne-am lasat barba ca sa putem fi credibili… Sora si cumnatul meu ne-au tuns doar din foarfece si au iesit adevarate “opere de arta”… Nu ne-am luat nici telefon, nici portofel, nici acte, nici bani, doar 5 lei pe care ii primisem in numele lui Isus pentru ce urma sa facem… Dumnezeu a stat in spate la tot… Datorita Lui citesti asta… M-a invatat si mi-a aratat ca viata nu e ce cred eu… Am trait experiente cum nici nu-mi trecea prin cap… Am sa le povestesc… O sa fie mai lung, dar pentru cine o sa citeasca o sa fie folositor… Incepe…

1.

N-am plecat demult… L-am salutat pe Bir… El a apucat in dreapta, eu in stanga… Merg pe strada si nu-mi vine sa-mi ridic capul din pamant… Cand esti prost imbracat te simti inferior… Eu nu sunt “om al strazii” decat de vreo cateva minute si mi se pare apasator… Treci pe langa oameni, te uiti in ochii lor, ei te “scaneaza” incepand de la cap pana la adidasii murdari… Isi pleaca si ei capetele sau cauta cu privirea in alta parte dupa ce vad cum arat… L-am vazut pe unul care “seamana” cu mine… Am trecut de el, dar m-am intors… Avea niste “fierotanii” intr-un carut… L-am intrebat ce face cu ele… Razand, imi raspunde: “Ce sa fac? Le vand.”… L-am intrebat daca pot vinde si eu… “Cum dracu’ sa nu poti”, mi-a raspuns sec si revoltat… Pana si el se uita ciudat la mine… Mi-a spus pe unde le gaseste, unde le duce, cat costa kilogramul de fier si cu cati bani ramane la sfarsitul zilei… 400 de mii, zicea el, apoi mai tragea in piept fumul unei tigari… “Bine”, i-am zis, si-am plecat…

Acum stau intr-un cimitir… M-am uitat la pozele oamenilor decedati si la ce scria deasupra lor… M-a vazut o doamna… S-a uitat in ochii mei si si-a plecat capul apoi… Am trecut pe langa o groapa proaspat sapata… Pe mormanul de pamant zace un pachet de tigari pe care scrie “fumatul poate sa ucida”… Zambesc cu amar in mine si ma plimb mai departe pana la groapa langa care stau acum… Tot proaspata… E adanca… Intunecata… Pare ca-i mai frig in ea decat la suprafata… Carnea e pamant si tot in pamant se intoarce… Sufletul ar trebui sa meaga in Cer… Eh, macar am avut liniste… Ma duc mai departe… Sunt curios…

Stau pe niste scari reci… Mi-am scos o geaca din plasa de rafie si m-am asezat pe ea… Am trecut acum cateva minute printr-o piata… Ma plimbam printre “bunatatile” expuse… Am iesit din piata si-am dat de unul “ca mine”… Am trecut de el, apoi m-am intors… L-am intrebat ce face… “Ce sa fac? Pe-aici.”… M-a-ntrebat si el ce fac… “Ce sa fac? Ma plimb.”… M-a-ntrebat pe unde stau… I-am zis ca pe afara… “Nu ti-e frig?”, mi-a zis… “Inca nu e asa frig tare“, i-am raspuns… L-am intrebat daca are izmene… Avea… O pereche… M-a intrebat de unde sunt… Daca mai am frati…

Avea un miros de “prenadez” baiatul, in urma bronzului pe care il inspira dintr-o punga… L-am intrebat ce mananca… Zicea ca mai sunt oameni care mai dau… M-a-ntrebat de ce nu ma duc in strainatate… I-am spus ca mai bine mor in tara decat la straini… “Asa e”, a intarit si el… Zicea ca, daca vreau, pot sa ma duc maine cu el pe “Brancoveanu” sa-mi fac baie…

Din magazinul in fata caruia ne aflam a iesit un altul tot “ca noi” cu o punga alba in mana… “Uite aici, mancati”… A intins-o spre mine… “O-mpart cu el”, i-am spus… “Mananca tu!”, mi-a zis baiatul ce consuma bronz… “Mancati ca e pui… E fain… E cald”, ne-a zis binefacatorul… A plecat… Am scos cele doua bucati de pui si le-am impartit, apoi am plans “instant”… Eu il mai intalnisem pe cel care mi-a dat mancarea… Acum 11 ani, imi amintesc perfect… Incepeam clasa a 9-a la Resita dar trebuia sa schimb un tren in Caransebes… El era acolo pe o banca… Se legana si avea un tic ciudat cu limba… Tot om al strazii era si atunci… Am plans de-am rupt… Atunci radeam de cum facea cu limba, azi am plans pentru binele facut… M-a-ntrebat cel cu care imparteam bucatile de pui de ce plang… I-am spus ca “tot astia ca noi stiu sa faca bine”… Mi-a zis sa nu mai plang… I-am strans mana, i-am zis “ceau” si-am plecat… Dumnezeu e bun…

2.

Dupa ce s-a inserat m-am intalnit cu Bir… Am mancat bucata de pui pe care o primisem in timpul zilei… Ne-am dus in zona caminelor studentesti unde am dat de vreo cativa baieti slab imbracati, care suflau in niste pungi colorate in argintiu… Ne-am asezat pe o chestie din ciment si ne uitam la televizor, prin geamul unui local unde se poate manca… Se uita la meci si unul din baietii care “inspirau” bronz… Ne privea ciudat, ca nu eram de-ai locului… L-am intrebat daca ii era frig… “Mie? Nu!”, si s-a intors spre televizor… Era prea frig asa ca ne-am ridicat si ne plimbam ca sa ne incalzim…

Cand traiesti pe strada timpul trece greu… N-ai nici un motiv pentru care sa te grabesti, nu te-asteapta nimeni… Timpul pare mai bland cu genul asta de oameni, dar mie mi-a parut mai mult o pedeapsa… De-abia asteptam sa treaca vremea…

Ne-am dus la gara… Mai vazusem oameni adapostindu-se aici de-a lungul anilor… Nu mancaseram nimic de cand incepuse totul, in afara de bucata aia de pui… Am cumparat o paine… Am dat 2,3 lei pe-o paine nu prea mare… Am iesit din magazin si-am dat de unul “ca noi”… Mirosea rau de tot, mai amplificat atunci cand vorbea… Era alcoolic… Ne-am intors, zicandu-i ca am luat o paine… L-am intrebat daca a mancat si daca nu vrea o bucata de paine… S-a uitat mirat la noi, si-a lasat colturile gurii in jos si ne-a-ntrebat: “Pai si voi ce mancati?”… I-am spus ca ne descurcam cu painea aia… “Dati-mi o bucata de paine, hai! Stai!”… Si-a bagat mana in plasuta, a scos niste branza topita si incerca sa rupa recipientul ala cu unghia… “Am primit-o si eu”, ne-a zis… N-a izbutit sa o rupa… I-am strans mana si-am plecat… Am mancat cu pofta painea…

Ne-am cautat loc de dormit… Sala de asteptare era mai calduroasa… Pe la 1 dimineata au venit doi oameni de la “protectia” garii sa ne intrebe daca avem bilet. Cine nu avea, trebuia sa iese… Noi n-aveam si-am iesit… Ne-am dus in pasajul subteran, am dormit putin pe jos, dar era prea frig… Ne-am ridicat si am dat de niste vagoane scoase din uz… Cineva din gara striga: “Ba, ce faceti acolo? Treceti inapoi!”… Ne-am continuat cautarea in ciuda a ceea ce ceruse el… Erau lacate la toate usile vagoanelor… Am lasat un Nou Testament in plasa unui om al strazii care dormea adanc in frigul de afara… Ne-am intors in pasaj si-am indurat iarasi frig… Ne-am mai dus pe la ora 5 in sala de asteptare… Nu ne-a mai scos nimeni…

Imi deschid ochii si vad un tanar in sala de asteptare… Citea… Biblia… A trecut de 6 ori pe langa mine si nici macar o singura data n-a cutezat sa ma priveasca in ochi…. M-am intrebat “ce folos?”… Se vede aiurea rau de tot de “afara”… Am vrut sa merg sa-l intreb daca a inteles ceva din ce citise, dar mi-a fost prea rusine… Rusine de el, de oamenii din sala, dar si mai tare de mine…. Nu eram mai bun decat el, asa ca, avand gandul spre Dumnezeu, am invatat doar din ce am vazut…

Nu credeam ca o sa fie asa greu sa traiesti pe strada… Frigul iti face ochii rosii si iti schimba timbrul vocii… Nu mi-a trebuit prea mult timp sa inteleg ca viata pe strada parca nu e viata… Si uite cum, intre timp, s-a facut si lumina… A fost o zi grea… Foarte grea… Prea grea… Bir n-a mai rezistat, il apucase frugul si s-a dus acasa… Ne-am salutat…

Niciun comentariu: