Document de poziţie, Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat
Cei care se implică în activităţi de voluntariat fac acest lucru cu conştiinţa clară că există o anumită valoare pe care această activitate o are pentru ei, ca persoane, în absenţa clară a oricărui câştig financiar. Cei care sprijină implicarea în activităţi de voluntariat fac acest lucru cu conştiinţa clară a valorii pe care voluntariatul o aduce serviciilor lor, comunităţilor sau beneficiarilor cu care voluntarii interacţionează.
Orice implicare în activităţi de voluntariat implică o formă de învăţare socială, chiar dacă de multe ori aceasta nu este conştientizată. Implicarea în activităţi de voluntariat dezvoltă o serie de abilităţi şi competenţe sociale, cum ar fi de exemplu solidaritatea, toleranţa, încrederea, spiritul civic şi responsabilitatea socială. Voluntariatul te transformă într-o persoană conştientă de mult mai multe aspecte ale lumii din jurul tău pe care în mod curent nu le vezi pentru că, aparent, nu ai nicio legătură directă cu ele.
Voluntariatul oferă posibilitatea interacţiunii cu grupuri sociale diverse cu care nu interacţionăm în mod curent în activităţile noastre obişnuite, contribuind la creşterea solidarităţii şi toleranţei. Probabil că mulţi dintre noi nu am observat că rampele de acces, acolo unde există, sunt uneori imposibil de utilizat datorită înclinaţiei nepotrivite pe care o au. Implicarea într-o acţiune de voluntariat alături de persoane cu dificultăţi de deplasare ne va face să înţelegem problemele cu care această categorie se confruntă şi ne va determina să observăm rampele impracticabile, pe care până atunci probabil că nici nu le-am remarcat, sau lipsa lor, şi să luăm atitudine în faţa acestor probleme. Implicându-ne în activităţi de voluntariat reuşim să vedem lumea prin ochii celorlalţi şi să înţelegem şi să observăm limitele incorecte pe care societatea le pune uneori în faţa unora dintre membrii ei.
Nu puţine sunt discuţiile care încep sau se termină cu consolarea că „aşa e la noi în ţară” şi trebuie să acceptăm pur şi simplu, pentru că nu ştim cum putem schimba ceva şi, de multe ori, nu ştim că putem schimba ceva. Spiritul civic şi încrederea că orice om poate aduce o schimbare în comunitatea lui, mai ales dacă lucrează împreună cu alţi oameni preocupaţi de aceleaşi aspecte, se învaţă prin implicarea în activităţi de voluntariat. O curte a şcolii năpădită de tufe şi cu gardul căzut se poate transforma într-o zi într-un loc sigur pentru copii, cu spaţiu de joacă şi teren de sport, prin munca unui grup de voluntari şi mobilizarea unor resurse de care comunitatea dispune deja, dar pe care nimeni nu s-a preocupat să le mobilizeze. Am înţeles astfel că putem şi noi să facem o schimbare, că există resurse şi disponibilitatea de a contribui, că este nevoie de curaj şi de un spirit organizatoric care să pună totul în mişcare şi că nu trebuie să aşteptăm totul de la alţii, ci trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a lua iniţiativa şi de a trece la acţiune.
Numeroase documente de politici publice europene scot în evidenţă valoarea de creator de capital social pe care voluntariatul o are. Capitalul social este reprezentat de „reţele, norme şi încredere socială care facilitează coordonarea şi cooperarea pentru atingerea unui beneficiu comun.” (Putnam 1995: 67) Ce înseamnă acest lucru de fapt? Înseamnă că în activitatea de voluntariat cunoaştem oameni diverşi, din alte categorii sociale decât cele cu care interacţionăm în mod curent, devenim membri ai unor grupuri sociale diferite, care nu sunt în mod necesar intersectate, devenind un punct de legătură într-o multitudine de reţele interconectate care ne influenţează şi pe care le influenţăm, în cadrul cărora dezvoltăm relaţii bazate pe încredere reciprocă şi împreună cu care devenim parte a unei acţiuni colective – activitatea de voluntariat – care duce la atingerea unui beneficiu comun. Existenţa şi densitatea capitalului social sunt unul dintre factorii de succes în dezvoltarea comunităţilor, iar voluntariatul este un excelent instrument de dezvoltare a capitalului social în orice tip de comunitate.
O a doua dimensiune importantă a valorii voluntariatului este cea educativă. Voluntariatul are extraordinare valenţe educative, fiind o formă de învăţare prin acţiune practică, care poate genera dobândirea de cunoştinţe şi abilităţi. Indiferent că vorbim despre o învăţare inductivă, care porneşte de la situaţii generale – sau de la cunoştinţe teoretice – care sunt apoi translatate în activităţi practice specifice, fie că vorbim despre o învăţare deductivă, care porneşte de la exemple particulare pe care apoi le translatează în norme generale sau în concepte teoretice, voluntariatul este o metodă potrivită de a învăţa. Nefiind un proces rigid şi formalizat, voluntariatul are farmecul flexibilităţii şi al alegerii libere a voluntarului cu privire la majoritatea caracteristicilor activităţii sale, ceea ce îl face atractiv, învăţarea fiind un efect al implicării, şi nu un scop în sine al acesteia. De aceea de foarte multe ori voluntariatul a devenit modul în care tinerii fac cunoştinţă în modul cel mai concret cu putinţă cu viitoarea lor meserie. Fără a dori să impietăm sistemul formal de învăţământ, trebuie să recunoaştem că de multe ori îi lipseşte latura practică, aplicată a învăţării, latură pe care mulţi tineri aleg să o experimenteze prin implicarea în activităţi de voluntariat. Mulţi sunt asistenţii sociali ieşiţi de pe băncile facultăţii fără să fi avut oportunitatea să lucreze direct cu vreun tip de beneficiar. Cei care s-au implicat în proiecte de voluntariat cu beneficiari diverşi au avut însă posibilitatea să experimenteze direct ce înseamnă lucrul cu copiii cu dizabilităţi sau cu vârstnici singuri, astfel încât să ştie ce li potriveşte cel mai bine şi în ce domeniu specific al asistenţei sociale pot deveni foarte buni profesonişti.
Găsirea unui loc de muncă după absolvirea studiilor este o piatră de încercare pentru fiecare proaspăt absolvent din multe puncte de vedere, dar mai ales din perspectiva faptului că majoritatea angajatorilor preferă selectarea unor persoane cu oarecare experienţă de lucru. Aici intervine din nou valoarea voluntariatului pentru tineri care, implicându-se în activităţi de voluntariat în domeniul pentru care se pregătesc, pot dobândi experienţa necesară angajării cu succes la finalizarea studiilor. Tinerii nu au la dispoziţie un sistem organizat prin care să urmărească dobândirea experienţei practice necesare în vederea angajării, astfel că depinde de fiecare să se documenteze, să se implice şi să îşi aleagă cea mai porvită activitate de voluntariat care să îi aducă aportul de experienţă practică ce poate completa în mod fericit cunoştinţele teoretice dopbândite în cadrul programelor formale de studiu. Desigur că dobândirea experienţei practice este o valoare adăugată pentru voluntar, însă scopul primordial al activităţii de voluntariat trebuie să rămână în sfera beneficiului public, discuţia de faţă nereferindu-se la programe de tip internship, traineeship etc. care nu sunt programe de voluntariat, chiar dacă sunt realizate de bună voie şi fără o compensaţie financiară.
Am ajuns astfel la cea de-a treia dimensiune a valorii voluntariatului, respectiv valoarea sa economică. În discursul referitor la politicile publice şi economice este încetăţenită viziunea potrivit căreia ceea ce nu poate fi măsurat în bani nu există şi nu merită susţinere financiară. Valoarea voluntariatului despre care am discutat până acum se referă la un aport imaterial, în termeni de abilităţi sociale, cunoştinţe şi abilităţi practice şi valori abstracte şi dificil de măsurat (precum solidaritatea, toleranţa, spiritul civic) dar fără de care societatea nu ar fi ceea ce trebuie să fie. Fără a trece pe un loc secundar această dimensiune valorică imaterială a voluntariatului, trebuie să discutăm şi despre valoarea economică a voluntariatului şi modul în care aportul voluntarilor poate fi cuantificat în termeni financiari pentru a putea ilustra contribuţia pe care voluntariatul o aduce în termeni economici societăţii astfel încât să putem demonstra de ce merită voluntariatul susţinere financiară, în special din partea statului. Eurobarometrul nr. 73 din primăvara anului 2010 indică pentru România un procent de 20% persoane care declară implicarea în activităţi de voluntariat în ultimele 12 luni. Iată cum poate ajunge acest procent să fie raportat în termeni financiari. Potrivit recensământului populaţiei din 2011, România are o populaţie de 20 121 641 persoane. Pentru uşurinţa demonstraţiei vom rotunji la 20 milioane locuitori. Cei 20% care raportează implicarea în activităţi de voluntariat reprezintă 4 milioane de români. Presupunând că aceşti voluntari s-au implicat în medie 2 ore pe lună, rezultă un număr de 24 de ore de voluntariat pe an, respectiv un total de 96 milioane de ore de voluntariat pe an. Salariul minim pe economie în România este de 800 RON pe lună. Considerând că o lună are în medie 21 de zile lucrătoare, respectiv 168 de ore, salariul minim pe oră este de 4,77 RON. Valoarea economică a celor 96 milioane de ore de voluntariat este deci de 457,92 milioane RON. Aceasta este cea mai mică estimare a valorii muncii voluntarilor, realizată prin raportarea la salariul minim pe economie, raportarea la salariul din ramura de activitate în care se încadrează activitatea de voluntariat putând genera o valoare mai mare. Acest calcul simplu ne arată că activităţile de voluntariat au o contribuţie importantă la dezvoltarea societăţii, în unele state, precum Austria, Olanda sau Suedia, care menţin statistici complexe, contribuţia voluntariatului este estimată la un procent de 3% până la 5% din produsul intern brut. Această echivalare în termeni financiari aduce voluntariatul în ecuaţia politicilor publice şi poate fundamenta solicitarea sprijinului financiar din partea statului, căci la această contribuţie financiară se adaugă contribuţia imaterială descrisă anterior, necuantificabilă în termeni econimici, dar foarte importantă pentru dezvoltarea societăţii.
O ultimă problemă dorim să mai clarificăm în încheierea acestei discuţii despre valoarea voluntariatului, şi anume să contracarăm argumentat viziunea potrivit căreia voluntariatul nu are nevoie de resurse financiare, pentru că voluntarii nu sunt plătiţi. Este o viziune falsă, de care cu siguranţă s-au lovit mulţi dintre organizatorii de activităţi de voluntariat de-a lungul timpului. Pentru a genera valoarea detaliată mai sus pe toate dimensiunile ei (socială, educaţională şi economică) şi pentru toate părţile implicate (voluntar, organizator, beneficiar şi, prin extensie, societatea în ansamblu) este nevoie de multă muncă de organizare şi pregătire a unei oportunităţi de voluntariat care să ofere o experienţă de calitate voluntarului. De calitatea oportunităţii de voluntariat depind în mod direct menţinerea motivaţiei voluntarului, performanţa sa în activitatea de voluntariat şi satisfacţia beneficiarului şi a organizatorului activităţii de voluntariat. Ca să generăm oportunităţi de voluntariat de calitate avem nevoie de resurse pentru coordonarea şi organizarea voluntarilor şi activităţilor, nevoie pe care le vom ilustra printr-un exemplu simplu: o activitate de reîmpădurire a unei zone defrişate, care are scopul de a proteja zona de potenţialul unor dezastre naturale. Activitatea de voluntariat presupune deci plantarea de puieţi într-o zonă identificată. Ce trebuie făcut pentru ca această oportunitate de voluntariat să fie una de calitate şi care să producă rezultate mulţumitoare pentru toate părţile implicate? Iată pe scurt principalii paşi de realizat: identificarea zonei unde va avea loc plantarea, identificare tipului de puieţi ce pot fi plantaţi, procurarea puieţilor şi a instrumentelor necesare – mănuşi, lopeţi, etc., marcarea locurilor unde vor fi plantaţi puieţii, obţinerea autorizaţiilor de la autorităţile relevante, recrutarea voluntarilor, transportul voluntarilor la locul activităţii, alocarea voluntarilor pe suprafaţa plantării, instruirea voluntarilor cu privire la normele de siguranţă pentru activitatea de plantare, plantarea efectivă, colectarea materialelor utilizate şi rămase, transportul voluntarilor de la zona în care a avut loc activitatea, recunoaşterea voluntarilor pentru implicarea lor. Toate aceste activităţi necesită timp şi presupun costuri. Dacă organizatorii activităţii de voluntariat nu realizează toate aceste activităţi pregătitoare, activitatea de voluntariat nu va fi una de succes. Faptul că voluntarii se implică fără o recompensă financiară nu presupune faptul că ei îşi organizează singuri activitatea sau că, pe lângă timpul lor, contribuie şi cu toate materialele necesare activităţii de voluntariat.
Valoarea voluntariatului este, credem noi, indiscutabilă, iar recunoaşterea ei justă în societatea românească devine doar o chesiune de timp, mai ales în contextul european extrem de favorabil recunoaşterii valorii voluntariatului creat de Anul European al Voluntariatului 2011. Toţi factorii interesaţi de mişcarea de voluntariat din România trebuie să îşi asume responsabilitatea recunoaşterii valorii voluntariatului şi sprijinirii unui voluntariat de calitate cu precădere în sfera lor de activitate şi competenţă. Răspunderea majoră, însă, aparţine organizatorilor activităţii de voluntariat, care au datoria să ofere o experienţă de voluntariat de calitate, să coordoneze corect şi eficient implicarea voluntarilor şi să evalueze complex impactul activităţilor de voluntariat, pentru a putea aduce argumente clare factorilor de decizie care trebuie să susţină dezvoltarea voluntariatului pentru a creşte contribuţia sa la dezvoltarea societăţii noastre.
Acest document de poziţie face parte din proiectul “gONG: Voluntariatul intră în scenă!” – derulat de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat şi partenerii săi şi finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune, linia Structuri de Suport SEV. Textul reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.
