Idei cu lipici.

Conform normelor, un însoțitor de zbor trebuie să facă un anunț referitor la măsurile de siguranță, înainte ca avionul cu pasageri să decoleze. L-am auzit cu toții: unde se află ieșirile, ce să faci în cazul unei „schimbări bruște a presiunii din cabină”, cum să îți folosești scaunul ca dispozitiv de plutire și de ce nu ar trebui să fumezi în closet (sau să umbli la alarma pentru incendii).

Anunțurile privind siguranța zborului ar putea fi etichetate ca fiind mesaje transmise într-un mediu nereceptiv. Nu-i pasă nimănui de ceea ce se comunică. Însoțitorului de zbor nu îi pasă. Pasagerilor nu le pasă. Comparativ cu ele, discursurile nesfârșite din Parlament sunt chiar fascinante.

Și dacă ți s-ar cere să faci anunțul privitor la măsurile de siguranță? Și mai rău, dacă ar fi nevoie ca oamenii să te asculte realmente? Cum ai proceda?

O însoțitoare de zbor pe nume Karen Wood s-a confruntat cu această situație și a rezolvat-o prin creativitate. Într-un zbor de la Dallas la San Diego, ea a făcut următorul anunț:

,,Aș dori să vă rețin atenția câteva momente, ca să vă prezint câteva măsuri cu privire la siguranță.

Dacă nu ați mai urcat într-un automobil din 1965, modalitatea corectă de prindere a centurii este să introduceți capătul plat în cataramă.

Pentru desfacere, trageți în sus de cataramă și se va debloca.

Un cântec spune că s-ar putea să existe vreo 50 de modalități în care să îți părăsești iubitul, dar pentru a părăsi acest avion există doar 6: două uși în față, două ieșiri prin geamurile detașabile din dreptul aripilor și două uși în coada avionului.

Locul fiecărei ieșiri este marcat clar prin indicatoare aflate deasupra, precum și prin luminile roșii și albe ca de discotecă aflate de-a lungul coridorului.

V-am făcut să vă uitați!''

Pasagerilor nu le-a luat mult ca să fie atenți la discursul comic al lui Wood. Când și-a încheiat anunțul, au izbucnit aplauze răzlețe. (Iar dacă un mesaj bine conceput îi poate face pe oameni să aplaude un anunț cu privire la măsurile de siguranță, atunci mai avem cu toții o speranță.)

Prima problemă a comunicării este atragerea atenției oamenilor.

Există și persoane care au autoritatea de a solicita atenția. Părinții se pricep la asta: „Bobby, ia uită-te la mine!”. Deși de cele mai multe ori nu putem să solicităm atenția, trebuie să o atragem.

Acest lucru reprezintă o provocare mai dificilă. Se spune că „nu poți să îi faci pe oameni să-ți acorde atenție” și e o afirmație de bun-simț. Dar stai puțin: exact asta a făcut Karen Wood. I-a făcut pe oameni să fie atenți și nici măcar nu a fost nevoie să ridice vocea.

Cel mai elementar mod în care să atragi atenția cuiva este acesta: sparge tiparul. Ființele umane se adaptează incredibil de rapid la tiparele constante. Stimularea senzorială constantă ne face să ne detașăm: gândește-te la zumzăitul aparatului de aer condiționat, la zgomotul din trafic, la mirosul unei lumânări sau la imaginea unui raft cu cărți.

S-ar putea să devenim conștienți de aceste lucruri numai atunci când se schimbă ceva: se oprește aerul condiționat, partenerul de viață aranjează altfel cărțile.

Wood a atras atenția oamenilor într-un mediu lipsit de receptivitate, evitând același discurs generic privitor la măsurile de siguranță pe care pasagerii l-au auzit de multe ori. A făcut câteva glume, care nu doar că au atras atenția oamenilor, dar au și păstrat-o.

Însă, dacă atragerea atenției ar fi fost singura preocupare a lui Wood, n-ar mai fi fost nevoie să fie atât de amuzantă. Ar fi putut să atragă atenția pasagerilor la fel de ușor începând anunțul și făcând apoi pauză brusc, în mijlocul propoziției. Sau vorbind pentru câteva secunde în limba rusă.

Creierul nostru este proiectat să fie extrem de conștient la schimbări. Designerii de produs inteligenți sunt foarte conștienți de această tendință. Se asigură că, atunci când produsul are nevoie ca utilizatorii să fie atenți, ceva să se schimbe. Atunci luminile de avertizare încep să licărească, deoarece am ignora o lumină aprinsă în permanență.

Sirenele vechi pentru situații de urgență scoteau un sunet pe două note, dar cele moderne sună mai complex, atrăgând atenția și mai tare. Alarmele pentru mașini se folosesc în mod diabolic de sensibilitatea noastră la schimbare.

Acest capitol se concentrează pe două întrebări esențiale: Cum atrag atenția oamenilor? Și, la fel de important: Cum o păstrez?

Nu putem reuși dacă mesajele noastre nu străpung zgomotul de fond pentru a atrage atenția oamenilor. Mai departe, mesajele noastre sunt de obicei destul de complexe, așa că nu vom reuși dacă nu putem să păstrăm atenția oamenilor.

Pentru a înțelege răspunsul la aceste două întrebări, trebuie să înțelegem două emoții esențiale, surpriza și interesul, provocate de obicei de ideile cu lipici în mod natural.

• Surpriza ne atrage atenția. Unele idei cu lipici în mod natural propun „adevăruri” surprinzătoare: Marele Zid Chinezesc este singura structură construită de om care este vizibilă din spațiu! Îți folosești doar 10% din creier! Ar trebui să bei opt pahare cu apă pe zi! Legendele urbane conțin frecvent întorsături de situație surprinzătoare.

• Interesul ne păstrează atenția. Există categorii de idei cu lipici care ne mențin interesul în timp. Teoriile conspirației îi fac pe oameni să strângă în continuare noi informații. Bârfa ne face să ne întoarcem mereu la prietenii noștri pentru a afla noutăți.

Ideile cu lipici în mod natural sunt adesea neașteptate.

Dacă ne facem ideile mai surprinzătoare, ele vor fi mai persistente.

Poți însă să generezi un „caracter neașteptat”? Nu este „caracterul neașteptat plănuit” un oximoron?

Chip Heath și Dan Heath. Idei cu lipici.