viataverdeviu.ro

joi, 7 noiembrie 2019

Daca as avea din nou 20 si de ani…

M-am gandit zilele acestea care sunt cele mai importante lectii de viata pe care mi le-as spune daca m-as intalni eu cu mine, cea care am fost la 20 de ani. Le-am scris si ti le impartasesc si tie, poate iti sunt de folos in calatoria ta prin aceasta minunata aventura numita VIATA.

Nu te lasa influentat de nimeni si nici nu te stradui sa castigi aprobarea celor din jur cu pretul renuntarii la autenticitatea ta.
Oamenii care sunt astazi langa tine, nu neaparat vor fi langa tine si in viitor. Nu-ti face planuri de viitor cu ei si nu-ti investi toate resursele in ei, in detrimentul tau. Oamenii intra si ies din viata ta, singura relatie “pentru totdeauna” este cea cu tine insuti.

O experienta, de orice fel, este un prilej de a invata. Nu regreta nimic din ce ai facut, ci eventual oportunitatile care ti s-au deschis si le-ai refuzat - din teama de schimbare sau de a-ti pierde confortul. Daca ai gresit, fii fericit ca ai avut oportunitatea sa inveti o lectie pretioasa. Expune-te mereu la tot felul de stimuli si invata. Omul isi gaseste calea si dobandeste intelepciune prin incercare-reusita sau incercare-eroare.

Cea mai importanta investitie este cea in tine insuti, in dezvoltarea ta profesionala si personala. Investitiile pe care le faci in altii sau in exteriorul tau sunt cu un grad ridicat de risc. Ai in vedere mereu faptul ca poate va trebui sa o iei de la inceput si te vei putea baza doar pe ceea ce este in interiorul tau.

Nimeni nu stie mai bine decat tine cum arata fericirea pentru tine. Nu urma retete, nu ii copia pe altii, ci asculta-ti mereu vocea interioara. Chiar daca esti singur intr-o multime care gandeste altfel, urmeaza-ti chemarea interioara.

Fii independent si cauta intotdeauna sa te bazezi pe fortele tale proprii. Dependenta te va predispune la compromisuri, la sacrificii inutile si te va indeparta de tine insuti. Dependenta te face sa iti pierzi demnitatea si verticalitatea.

Controleaza-ti mintea si emotiile. Toate emotiile, reactiile, atitudinile, alegerile si comportamentele tale sunt dictate de mintea ta. Mintea ta trebuie sa fie prietenul tau cel mai bun si un aliat de nadejde in fata incercarilor vietii.

Asculta-ti intuitia / instinctele. Ele iti vor spune intotdeauna ce decizie sa iei.

Cand constati ca nu esti fericit, indiferent de implicatii, spune "stop" si ia-o pe o alta cale. Vei vedea ca atunci cand spui stop suferintei, ti se deschid alte usi care te duc acolo unde te cheama sufletul tau.

Nu-ti face planuri pe termen lung pe baza emotiilor de moment. Singura constanta in Univers este schimbarea, iar emotiile au caracterul de a fi temporare.

Traseaza-ti limite si granite clare in interactiunile cu cei din jur si nu le permite oamenilor sa se foloseasca de tine. Asa ca tine, toti oamenii isi urmeaza interesul lor propriu si este normal sa fie asa. Insa, atunci cand observi ca investitiile tale sunt luate ca fiind “normale”, dar reciproca nu este valabila, opreste-te din a mai da. Nu accepta relatiile toxice sau disfunctionale in viata ta pentru ca ele nu aduc nimic bun, ci doar suferinta psihica si boala fizica.

Nu ai de ce sa accepti interactiuni cu oamenii care te trateaza cu lipsa de respect. Nu ai de ce sa stai in relatii de cuplu, de familie, de prietenie etc., daca ele iti fac rau. Cand observi ca un om te tradeaza, te minte, te trage in jos, te barfeste, abuzeaza de tine s.a.m.d. nu-i mai acorda alta sansa. Acel om iti arata cum este el, iar daca tu il accepti in continuare in viata ta inseamna ca te tradezi pe tine si il inviti sa se poarte la fel cu tine si in continuare.

Oamenii nu se schimba fundamental daca nu au o motivatie proprie. Nimic din ceea ce faci tu nu-i face sa se schimbe, daca ei nu sunt dornici sau pregatiti pentru asta.

Indragostirea si iubirea nu sunt suficiente. Compatibilitatea la nivel de valori si credinte, comunicarea, prietenia, respectul si admiratia reciproce sunt bazele unei relatii sanatoase. Nu neaparat poti sa ai o relatie pe termen lung cu o persoana care te face sa simti fluturi in stomac. Ceea ce ramane dupa ce fluturii zboara este ceea ce conteaza.

Contrar credintei populare care iti spune: “cariera nu-ti tine de cald, ci familia face asta”, tu cauta sa devii o persoana de succes, autonoma si independenta. Cand esti un om puternic, atragi langa tine persoane ca tine. Cand renunti la tine si iti investesti totul in altii (“familie”) te poti trezi la un moment dat ca traiesti in compromis, dependenta sau ca “familia” te paraseste pentru ca are alte obiective sau alt drum. Bazeaza-te pe tine intotdeauna.

Nu te stradui sa gravitezi in jurul altora, sa le faci pe plac, ci pune-te pe tine in centrul existentei tale si devino un om cu o adevarata valoare intrinseca. Succesul tau ii va atrage pe altii ca un magnet in jurul tau, iar apoi tu esti cel care ii selecteaza pe cei pe care isi doreste sa ii pastreze.

Cand vezi ca un om se comporta altfel decat vorbeste, cand exista discrepante si sincope intre ceea ce spune si face, crede intotdeauna ceea ce vezi, nu ceea ce auzi. Oamenii poarta masti, dar ele cad uneori si ne dezvaluie adevarata fata, iar aceasta fata este adevaratul lor eu.

Nu astepta ca altii sa te invete ceva. Pe cat posibil, fii autodidact si cauta sa te depasesti si sa te perfectionezi neincetat. Fii un bun profesionist orice ai face, da mereu tot ce ai mai bun si rasplata va veni cu siguranta.

Ai grija de tine, de corpul tau si de sanatatea ta. Asta nu inseamna sa devii obsedat de diete sau de tot felul de reguli, ci sa aplici masura si echilibrul in toate. Bucura-te de tot ceea poti la nivel de simturi, insa cu masura si cumpatare.

Viata ta nu este “batuta in cuie”. Cand simti ca nu mai vrei sa continui pe un anumit drum, opreste-te si cauta o alta cale. Poti sa iti schimbi jobul, meseria, tara in care traiesti de cate ori iti doresti asta.

Niciodata, sub nicio forma, nu accepta compromisurile sau sacrificiile. Singurele sacrificii bune pentru tine sunt cele care vizeaza atingerea unor obiective marete. De exemplu, sacrifici distractiile de moment pentru ca iti doresti sa investesti tot timpul tau in evolutia ta profesionala sau personala. Dar compromisurile prin care renunti la tine in favoarea altora si a capriciilor lor, te indeparteaza de tine si de bucuria de a trai.

Fa bine celor din jur, fara sa te astepti la nimic in schimb. Insa fa asta doar atunci cand iti permiti. Ofera din preaplinul tau si urmareste mereu ca tu sa fii “plin” inainte de a le oferi altora. Astfel eviti capcana relatiilor de tip dependent - codependent.
Un om care te iubeste, te accepta asa cum esti. Nu-ti cere sa te schimbi sau sa fii altfel doar ca sa-i hranesti nevoile, dorintele si asteptarile egoiste. La fel si tu, cand iubesti cu adevarat, accepti. Nu pentru ca faci compromisuri, ci pentru ca nu te deranjeaza nimic la celalalt. Asta inseamna compatibilitate si asta sa cauti mereu in relatia ta de cuplu. Cand vrei ca celalalt sa se schimbe pentru a-l putea accepta, nu il iubesti, ci iti manifesti dorinta de control, posesivitatea si nevoia de a-ti hrani orgoliul.

Nu-ti fie teama de solitudine. Ba chiar cauta sa ramai singur din cand in cand, chiar si cateva minute pe zi. Asa vei ramane mereu in contact cu tine, vei sti cine esti si ce sa faci in continuare. Zgomotele, agitatia si compania altora te pot indeparta de tine insuti si de drumul tau.

Citeste din intelepciunea marilor minti ale omenirii, ia de la ei ideile cu care rezonezi si imbunatateste-ti gandirea in permanenta. Claritatea mintii, intelepciunea si ratiunea te vor sustine intotdeauna sa iei cele mai bune decizii pentru prezentul si viitorul tau.

Singurul tau scop pe lumea asta este sa iti cauti fericirea, asa ca fa totul pentru a o obtine. Uneori este necesar sa o construiesti, iar alteori trebuie sa inlaturi barierele din calea ei - adica sa renunti la tot ceea ce te face nefericit.

Distreaza-te, calatoreste cat mai mult, danseaza, relaxeaza-te. Natura, cu tot ce are ea sa iti ofere, este si va fi cel mai bun prieten al tau.

In 20 de ani am invatat toate aceste lectii si sunt foarte curioasa ce invataminte imi voi insusi in urmatorii 20.

Ursula Sandner

Niciun comentariu:

floria.ro

Etichete

(Re)Descoperim RO 5G abonare accesorii accidentare accounting aerobic affairs Afiliat ajutor de bucatar amenda animal anticelulitic antiinflamator antrenor antreprenor anvelope aparat apicol Apple Pay aranjament argan asigurare audiobook auto autodezvoltare automatizare bebe bestseller bijuterii bila bilet bio Bloggeri: Intrebari si Raspunsuri BMW booking brad bratara BT Pay buchete. Craciunite Bucuresti burnout bursa business cadastru cadouri calatorie call calmant camera campanie canapele cancer card carduri carte carte identittate cash cazier judiciar ceai cel mai - cea mai - cei mai - cele mai celulita cilindru de spuma clienti clipuri coach coafura colectie color coltar comunicare concediu concurs contabil contactless coplata coronite Craciun creativ creative credit creier crud culturale cumparaturi curatare curs d'ale gurii dacia de testat diabet dictionar dieta din ciclul "Atzatza spiritele" Din ciclul D'ale vietii dispozitiv diuretic diurna donatie drept. Drogurile drumetie economie electric EMS engleza esarfa esential excavator facebook fara reteta fashion ficat finante Fitbit Pay fizica flexibilitate floral flori foam roller fond formator fotbal fotolii gadget galaxy note Garmin Pay GDPR germana global gps gratuit grup gym hairstylist hemoragii hot news HR Huawei ID IHTIS ilegal Ilfov imagine imbracaminte imobiliare impozit impozite imprumut incaltaminte infoSTB insuficienta cardiaca internship intima inventions n gadgets jobs joc kit la baie laptisor de matca lenjerie Lenovo magazin online management manuka mar marketing masca matase de porumb mecenat medicamente Medicina Pentru Toti mediu menopauza menstruatii miere mobilier mobilitate model momente motion mouse multigroom multimedia music natural nerambursabil neuroplasticitate newsletter ocazie ochi odihna off-road ONG online Orange par parcare Parking pastura pat permis conducere persoana PFA PFI philips piele pietre la rinichi pilates plan de afacere plata platforma pneuri polen popcorn porumb postari postura premii primul privata pro produs program prostata psoriazis radio - TV raliu rapid RCA records redirectionare reducere registrul relaxare reparare restituire resursa retur ride-sharing ridicare rochie rola romania romantice rovinieta rulou S.P.A.M. - Stire Potrivita Actiune Memorabila salariu sales saltele sampon samsung sanatate sarbatori sare scaune scoala scubadiving Seinfeld servicii set slabit smartphone smartwatch SMS Social alert social media sociale software somn spa spatiul privat virtual speciale sponsorizare sponsorizari sport spring SPV start-up nation STB supravietuire tableta talent tapiterii taxa taxe teatru tehnica tensiune terapeut tichete tombola tonic Trafic alert trainer personal trans fat tratament trekking tren tuns ulei umanitar united useful vara vedere veterinar video webinar weekend wella workshop zahar zbor zilier
pictorulfericit.ro