Conferința „Rolul statului în promovarea responsabilității sociale” va avea loc în data de 28 septembrie 2012, la Hotelul Howard Johnson București, începând cu orele 09:00.
Obiectivul evenimentului este facilitarea dialogului între decidenți politici, manageri de companii, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, sindicatelor, patronatelor, camerelor de comerț și industrie și asociațiilor de IMM-uri în vederea identificării de soluții pentru stimularea programelor de RSC în România.
Pornind de la Strategia națională de promovare a responsabilității sociale elaborată și coordonată de către Secretariatul General al Guvernului, precum și de la alte documente existente la nivel european ce abordează această problemă, conferința își propune realizarea unei diagnoze a stării de fapt în ceea ce privește dezvoltarea programelor de RSC în România și explorarea, împreună cu actorii cheie în domeniu, a soluțiilor oferite de strategia de RSC, precum și generarea de noi idei și inițiative care pot contribui la îmbunătățirea acesteia, în vederea unei implicări cât mai eficiente a sectorului privat în susținerea celui public și a comunității în care își desfășoară activitatea.
Participarea la conferință este gratuită, iar înscrierile pentru eveniment se pot face online pe pagina dedicată evenimentului
http://www.actionamresponsabil.ro/evenimente/rolul-statului-in-promovarea-responsabilitatii-sociale
Sursa: Cristina Toma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu