Mondializarea a adus cu sine, printre altele, comunicarea la distanţă, posibilitatea de a călători pe distanţe lungi şi consfinţirea dreptului fundamental al omului la liberă circulaţie. Odată cu acestea, o competiţie acerbă pentru ocuparea forţei de muncă a devenit realitate. Modelul anilor 1980, când posturile disponibile într-un oraş erau ocupate preponderent de orăşenii tineri, absolvenţi ai instituţiilor educaţionale ale ţării respective, s-a cufundat pe nesimţite în mediocritate, lene şi asistenţă, fiind înlocuit de mult mai dinamicul sistem al competitivităţii crescute generate de afluxul de migranţi ai ţărilor sărace sau în curs de dezvoltare. Aceştia, cu o disponibilitate mult mai mare la efort, cu o rigoare autoimpusă, cu mult mai puţine nevoi, au înlocuit cu succes forţa de muncă locală şi calificată, a cărei singură variantă de ocupare rămâne acceptarea unei slujbe necalificate şi prost plătite [1].
De exemplu, în 2010, unde în Anglia fiecare absolvent se lupta cu încă 69 de absolvenţi de universitate de profil pe un singur loc scos la concurs[2], participau şi un tânăr londonez şi un tânăr bengalez, împreună cu mulţi alţi tineri polonezi, români, bulgari, belgieni, camerunezi etc, fără să-i uităm pe tinerii chinezi. Diferenţa fundamentală dintre primul şi cel de-al doilea este că studenţul londonez a crescut în confort şi într-un sistem concurenţial relativ scăzut, de parohie, în timp ce tânărul bengalez reprezintă investiţia pentru bunăstare a unui întreg sat, sau a unei grupări de familii. Şcoala indiană selectează copiii geniali (iar baza de selecţie este de circa 50 de ori mai mare decât a unui stat european mediu), iar educaţia acestora, înţelegând prin aceasta accesul la cele mai bune şcoli din India, Europa sau America este plătită de întregul sat. Studentul indian, econom şi responsabil, odată cu obţinerea slujbei vizate, trimite remitenţe acasă, acoperind investiţia iniţială cu un profit acceptabil pentru întreaga comunitate. Motivaţia copilului bengalez este infinit mai mare decât a oricărui copil european cu care intră în competiţie pentru un post, şi, de cele mai multe ori, şi educaţia acestuia este superioară, cu rezultate evidente pe piaţa muncii[3].
Exemplul londonez este emblematic pentru piaţa slujbelor bine plătite din Europa[4] şi America şi o situaţie similară va apărea, foarte curând şi în România. Oricum, până ca această proiecţie să devină realitate, este suficient să ne gândim că mulţi absolvenţi români îşi caută job-uri la Londra sau Paris. Din acest motiv, asigurarea calităţii educaţiei în România devine o necesitate pentru ţară în general şi pentru absolvenţi în particular.
Cum s-a adaptat sistemul educaţional românesc la aceste realităţi? În primul rând ...
Citeste mai mult pe http://blog.arhipera.ro/de-ce-ne-trebuie-educatie-de-calitate-romania/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu