Retur produse 2019: Comercianții trebuie să suporte inclusiv costul transportului.

Din cauză că, în prezent, este foarte ușor să se facă vânzări la distanță (în special prin internet), pot apărea situații în care, din cauza distanței, să fie implicate și costuri de transport (uneori, ridicate, în funcție de bun). Astfel, în cazul în care un comerciant a vândut un produs neconform cu angajamentele asumate față de consumator, primul oferind o garanție comercială celui din urmă, puteau exista discuții cu privire la persoana care are obligația de a suporta costurile de transport pentru retur.

Totuși, acest lucru a fost clarificat, recent. S-a stabilit că toate costurile privind garanția comercială, inclusiv transportulprodusului în vederea recuperării prețului plătit de consumator, se suportă de către vânzător.

Prevederea de mai sus a fost introdusă prin Legea nr. 353/2018 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 9/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, care a intrat duminică în vigoare.

Bineînțeles, prevederea nu aduce, în mod necesar, ceva nou, însă clarifică un aspect care ar fi putut fi dezbătut între comerciant și consumator. Cel mai probabil, în eventualitatea unui litigiu, o instanță oricum ar fi hotărât în favoarea consumatorului.

În primul rând, definiția garanției comerciale , din cadrul Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora (cea care a fost modificată prin Legea nr. 353/2018) prevede (și prevedea și înainte de modificare) faptul că garanția comercială poate fi dată doar fără solicitarea unor costuri suplimentare de către comerciant.

O interpretare în baza scopului acestei prevederi ar fi putut duce la concluzia că solicitarea costurilor de transport ar reprezenta astfel de costuri suplimentare și, astfel, nu ar fi putut fi cerute, oricum.

În același timp, responsabilitatea neconformității este a vânzătorului, el având obligația remedierii acestei probleme. Astfel, ar fi fost, în orice caz, foarte greu să se argumenteze că cel care trebuie să suporte cheltuielile de transport ar fi fost consumatorul, de exemplu.

Mai mult, s-ar fi putut recurge la prevederea generală din Codul civil conform căreia debitorul obligației (în cazul acesta, comerciantul obligat în baza garanției comerciale) trebuie să suporte cheltuielile ocazionate de îndeplinirea acesteia.

În orice caz, prevederea expresă a faptului că toate costurile privind garanția comercială trebuie suportate de către vânzător nu doar că evită orice discuții, ci ar putea duce la evitarea unor eventuale litigii bazate pe problema persoanei care are obligația suportării acestui cost.

Sursa: AvocatNet.ro