marți, 28 octombrie 2014

Sensul vietii - O.M. Aivanhov.


Fiinţa umană caută, conştient sau inconştient, un sens în viaţa ei. Are nevoie de un motiv de a exista şi în fiecare zi încearcă să-l găsească în tot ce i se petrece, în viaţa familială, socială, profesională. Dar în realitate, nici o reuşită, nici o posesiune materială nu poate să-i dea sensul vieţii, dacă chiar e vorba de un “sens”, iar sensul nu e material, nu putem să-l găsim decât sus, în planurile subtile. Mai jos, nu găsim decât forme.

Putem să umplem formele cu un conţinut care e dat de sentiment, de senzaţia pe care o încercăm atunci când iubim un obiect, o fiinţă sau o activitate. Dar sentimentul e trecător, într-o zi sau alta vom simţi un gol şi vom suferi. Trebuie, deci să căutăm un lucru deasupra conţinutului: sensul. Când am atins sensul, posedăm plenitudinea. Un exemplu vă va face să înţelegeţi mai bine ce vreau să vă explic. Ieri aţi mâncat excelent, dar asta a fost ieri, şi astăzi aveţi din nou nevoie de mâncare, amintirea mesei de ieri nu vă potoleşte stomacul. La fel citind o carte, privind un tablou, ascultând muzică simţiţi uneori că atingeţi un adevăr care vă transformă viziunea asupra lucrurilor, această revelaţie va dura pâna mâine şi poimâine. Pentru că prin intermediul cărţii, tabloului, muzicii spiritul vostru s-a ridicat foarte sus şi a găsit un sens. E ca şi cum un element etern care a intrat în voi, nu vă mai părăseşte.

Când aţi găsit sensul lucrurilor, îl aveţi pentru totdeauna. Dar pentru a-l găsi trebuie să urcaţi să vă hrăniţi, să vă gândiţi, să iubiţi, să acţionaţi în planurile superioare. Când căutaţi mai jos, nu găsiţi nimic. Nimic din ceea ce e material nu vă va aduce acest sens. În timp ce cu un adevăr pe care îl sesizaţi sau care vi se dă, puteţi lucra şi trăi cu el tot timpul având rezultate.

Desigur, nu e suficient să aveţi timp de meditat şi un moment de inspiraţie, lumină, pentru a da un sens vieţii; trebuie să învăţaţi să faceţi să dureze acest moment până devine o stare de conştiinţă permanentă care purifică, ordonează şi restabileşte totul în voi. Din păcate, sunteţi destul de des nepăsători, treceţi uşor, în câteva minute, din lumea divină în preocupările cele mai prozaice şi stupide, ca şi cum s-ar şterge totul. Ei bine, nu ştiţi ce pierdeţi, pentru că această stare are puterea de a acţiona asupra fiinţei voastre pentru a o linişti şi a-i armoniza mişcările; dacă aveţi puterea să o menţineţi, ea e capabilă să împiedice stările negative care vin să se instaleze în voi. Iată, aţi făcut schimbări, şi după ce aţi meditat, v-aţi rugat, aveţi nevoie să vă gândiţi la lucruri nesemnificative, răzbunări, plăceri.

Veţi spune ”Dar ne cereţi ceva imposibil. În viaţă nu putem menţine continuu stările divine.” Da, în aparenţă aveţi dreptate, trăiesc în aceeaşi lume cu voi şi ştiu cum e. Dar ştiu de asemenea că, în ciuda oboselii, descurajării, necazurilor, discipolul luminii nu se descurajează, din contră el se agaţă de ce a cucerit, de experienţele care i-au dat, în anumite momente privilegiate, un veritabil sens al vieţii.

Deci, chiar dacă în existenţă e imposibil să nu suferim, să nu plângem, trebuie să conservaţi în voi acest sens al vieţii;şi nu numai să-l conservaţi, ci să utilizaţi dificultăţile vieţii cotidiene pentru a-l întări, amplifica. Aşa lucrează adevăraţii spiritualişti. Niciodată, orice s-ar întâmpla, nu întrerup lucrul divin pe care l-au întrerprins înainte. Chiar în mijlocul încercărilor grele, ei îşi spun:”Iată o bună ocazie de a mobiliza toate forţele ostile în serviciul muncii mele.” În timp ce majoritatea oamenilor, chiar dacă nu li se întâmplă nimic rău, vor face în aşa fel încât vor demola prin indiferenţa lor tot ceea ce au cîştigat bun. Atunci iată, creem, distrugem, creem, distrugem…şi de aceasta nu obţinem nici un rezultat. Pentru a obţine rezultate, trebuie să fim perseverenţi în munca spirituală pe care am început-o, adică trebuie să punem totul în serviciul acestei munci: binele, răul, bucuriile, suferinţele, speranţele, descurajarea, da, totul în slujba acestei munci. Iată ce înseamnă cu adevărat a construi, cum fiecare zi aduce elemente noi. Sensul vieţii, nu-l găsiţi din plin nici în familie, nici în profesie, nici în artă, nici în călătorii, etc. Acestea pot fi mijloace care vă ajută să vă apropiaţi acest sens, dar nu îl conţin. Proba: familia, meseria, călătoriile sau arta nu au împiedecat niciodată un bărbat sau o femeie să se sinucidă.

Dacă ne decidem să participăm la realizarea Împărăţiei Domnului şi Dreptăţii Sale, vom găsi sensul vieţii. Pentru că aşa, orice vi se întâmplă, ştiţi că sunteţi un lucrător pe pământul Domnului şi vă simţiţi arhiplin, fericit, susţinut, pentru că participaţi la o muncă uriaşă. Nu sunteţi singur, nu sunteţi abandonat. Toţi pot, de astăzi, să găsească sensul vieţii, pentru că, de astăzi, în loc să muncească pentru ei înşişi, pentru nevoile lor, satisfacţiile lor, ei pot spune:”De acum înainte, vreau să lucrez pentru Împărăţia Domnului şi Dreptatea Sa”. Şi chiar dacă numele lor nu e cunoscut pe Pământ, el este scris în Cartea Vieţii şi sunt răsplătiţi cu binecuvântările Cerului. Nimic nu e mai glorios decât să te angajezi în această muncă. Da, în fiecare zi trebuie mers mai departe, să ai aspiraţii mai largi, mai vaste: aceasta dă cu adevărat un sens vieţii.

Continuarea pe Astrodeva.

Niciun comentariu: