viataverdeviu.ro

duminică, 19 octombrie 2014

Code EU: Viitorul nostru e scris in codul de programare

20 de organizatii non-profit din Romania au invatat cum sa construiasca o aplicatie mobila, folosind o foaie de hartie si un creion, in cadrul unui eveniment organizat de TechSoup Romania si Simplon Romania, cu sprijinul Microsoft Romania.

Evenimentul a avut loc in cadrul EU Code Week si a reunit 20 de ONG-uri care isi doresc sa foloseasca si sa inteleaga mai bine tehnologia. ”Ce inseamna sa programezi? Ce trebuie sa-i ceri unui programator si cum construiesti mecanismul din spatele unei aplicatii mobile?”, iata doar cateva dintre intrebarile la care Roxana Rugina, co-fondator Simplon Romania si Petru Jucovschi, evanghelist Microsoft, au raspuns in cadrul intalnirii cu ONG-urile.

”Nu are rost sa te apuci de facut un site daca nu stii ce vrei sa faci cu el”, este sfatul oferit de Roxana Rugina pentru organizatiile non-profit. Tocmai de aceea, ea sfatuieste ONG-urile sa raspunda la cele 7 intrebari inainte de a incepe un proiect digital: Ce? De ce? Pentru cine? Unde? Cum? Cand? Cat?

“Abilitatile digitale sunt esentiale astazi si cu atat mai mult in viitor. Prin YouthSpark, initiativa Microsoft de a crea oportunitati pentru tineri, ne asumam suportul pe care il acordam dezvoltarii competentelor digitale, in sens larg, si a skill-urilor de programare, in particular”, a spus Petru Jucovschi, evanghelist Microsoft, in cadrul evenimentului. Elevii interesati de o cariera in IT sunt invitati sa se inscrie in programul national de mentorat, Opening Opportunities. Tinerii interesati sa scrie prima linie de cod pot accesa www.microsoft.com/computerscience pentru a descarca gratuit instrumente de programare si pentru a avea acces la training.

Abilitatile digitale sunt abilitati de viata
90% dintre joburile din Europa solicita abilitati digitale si angajarea specialistilor in IT&C a crescut cu 4% in ultimii 15 ani, potrivit datelor furnizate de Comisia Europeana. Dincolo de acest lucru, exista prea multe locuri de munca in domeniul digital si prea putini oameni calificati pentru ele – un deficit ce va ajunge la 900.000 de locuri de munca neocupate in 2020.

Mai mult, doua treimi din joburile in IT&C sunt in industrii conexe – de la manufactura la masini si de la medicina la comert – si abilitatile creative si transferabile invatate prin codare se aplica in multe profesii. Tocmai de aceea este important ca si organizatiile non-profit sa se adapteaze si sa intelega noile tehnologii pentru a interactiona mai usor cu viitorii donatorii si sustinatorii.

Evenimentul organizat de TechSoup Romania pune tara noastra pe harta europeana a programarii, alaturi de alte 2000 de evenimente care au avut loc in aceasta saptamana. Detalii suplimentare despre EU Code Week sunt disponibile aici: www.codeweek.eu.

Un video de la evenimentul organizat de TechSoup Romania este disponibil aici - http://goo.gl/QwRNVI

Sursa: TechSoup

Niciun comentariu:

farmec.ro
floria.ro
libris.ro