viataverdeviu.ro

vineri, 28 iunie 2019

Primele 30 de zile la noul job. 10 paşi de urmat.

eJobs
Pot fi considerate zilele în care mai susții un interviu. Ai de zâmbit, de confirmat, de socializat, de realizat primele taskuri sau teste. Iată cum să fii simpatic și priceput.

Așa cum ai călători singur într-o țară străină, experiența primelor 30 de zile la noul job este utilă pentru a învăța și a vedea lucruri noi. Dar, poate fi acea cursă în carusel, unde începi să ai ceva emoții pentru că ai de parcurs un drum printre logistică, oameni noi și o „limbă străină” de interpretat.

Sunt acele zile când parcă ai de susținut un examen. Ești în centrul atenției. Este nevoie să confirmi imaginea de la interviu. Tu, pe lângă taskuri (trad. sarcini de lucru), ai de cunoscut întreaga echipă și stilul de lucru, noi parteneri sau clienți care au setate anumite așteptări de la fostul coleg.

În plus, îți cauți momentele frumoase în pauzele de cafea unde vrei să vezi cu cine poți povesti, în rețelele de socializare unde vrei să descoperi cel mai prietenos coleg pentru pauza de masă și în restaurantele unde aștepți să găsești felul preferat de mâncare.

Fii acel geek care se prezintă peste tot
Pentru a te face auzit și, mai ales, pentru a arăta că ești acel geek guy sau girl (trad. tânărul/tănăra pasionat/ă), e nevoie să faci cunoștință cu oamenii. Prezintă-te în lift, în bucătărie, în pauza de cafea. Zâmbește. Gândește-te la câteva subiecte comune, numai bune să stârnească zâmbete și simpatii de la primele ore ale dimineții. Mergi tu spre membrii echipei, de multe ori sunt atât de prinși între acele telefoane și e-mailuri urgente, încât nu au timp să realizeze că au un nou coleg. Începe să socializezi în birou și ai în plan să faci zilnic câte o vizită și în alte birouri cu un pretext bine definit și numai bun de a începe o conversație.

Urmează planul STUDY
Sună atât de bine și te inspiră să acumulezi informații într-un mod organizat. Iată ce presupune acest acronim conform forbes.com:

S = Studiază împrejurimile.
T = Rezervă timp pentru a analiza și a învăța cele mai importante lucruri, cum ar fi strategia departamentului, scopurile și obiectivele, structura, procesele, proiectele actuale, rolul și responsabilitățile tale.
U = (din englezismul understand) Înțelege situația oamenilor: Care sunt resursele cheie? Cine ce face? De ce fac ei așa? Prezintă-te fiecărei persoane din departamentul tău pentru a crea o legătură profesională.
D = Nu lua decizii pripite. Întreabă. Cere feedback. E nevoie să aprofundezi stilul de lucru și politica internă înainte de a lua decizii.
Y = (din englezismul Yes), Da, se poate! Nu contează cât de copleșit te simți în noua poziție. Respiră adânc, rămâi calm, stai concentrat și acordă prioritate acelor taskuri pe care managaerii și colegii pun accent. 

Notează tot ce auzi
Atenţia este una dintre abilităţile apreciate la job şi eşti mult mai apreciat dacă îţi notezi conştiincios informaţiile pe care le afli. Nimic nu este mai supărător decât să întrebi colegii cum se face un anumit task, mai ales dacă tocmai ţi-au explicat ce şi cum. 

Împrietenește-te cu liderii de opinie
Află cine sunt jucătorii din companie, acei oameni populari care pot fi și ușor de abordat și care îți pot spune lucruri faine despre cum merg lucrurile. Companiile au propria lor limbă și glume interne. Așa că e bine să ai câteva indicii pentru a decoda acronime și pentru a afla cum să negociezi cu acea colegă mai dificilă, cu acel coleg mai posac sau cu acel client nemulțumit în fiecare zi. 

Mergi în pauzele de cafea chiar dacă nu bei cafea
Pauzele sunt numai bune pentru socializare şi merită să-ţi faci timp pentru ele chiar dacă nu fumezi sau bei cafea. Te împrieteneşti, descoperi pasiuni comune şi eşti acel burete care absoarbe informaţiile de culise despre proiecte, dar şi acele informaţii practice despre cum să foloseşti tehnologia. 

Descoperă şi leagă prietenii cu noii colegi în online
Identifică acea platformă online unde sunt cei mai mulţi colegi şi fii activ acolo. Selectează cu atenție conținutul pe care îl publici, fii simpatic, dar în același timp relevant ținând cont de aria de interes a noilor tăi prieteni de la job. Alege știri și subiecte de discuție astfel încât să îți arăți expertiza și abilitățile tale de leader. Evită să le încarci colegilor news feedul cu informații care ar putea trece ușor la Hide this post (trad. Ascunde acest post) sau Ban the user (trad. Interzice userului să mai posteze în news feed-ul tău). 

Reconectează-te cu foștii colegi
O altă modalitate prin care poți crea o imagine bună la job este să ceri recomandări colegilor de la fostul job sau chiar managerului dacă ai rămas într-o relație bună cu el. Astfel, aceste recomandări vor fi vizibile în social media și pentru actualii colegi, precizează businessinsider.com. 

Obţine mici victorii
Identifică acele mici probleme nerezolvate de colegi pentru că efectiv timpul nu le-a permis să se ocupe. Propune tu mai întâi un plan de rezolvare, dar întreabă şi care ar fi propunerile lor astfel încât totul să fie în concordanţă cu stilul de lucru al companiei. Micile victorii îţi dau încredere în sine şi construiesc încet, dar sigur, respectul colegilor. 

Zâmbeşte şi relaxează-te
Cu strategia stai bine, însă din dorinţa de a acumula multe informaţii s-ar putea ca după câteva zile să ajungi epuizat la job. Decât să stai până târziu la birou sau în faţa laptopului acasă, priveşte aspectele pozitive ale unui somn bun: vei ajunge la timp la job, cu zâmbetul pe buze şi vei avea energie pentru taskuri. Începe întotdeuna cu priorităţile astfel încât să le acorzi acea doză de inspiraţie şi energie pe care o ai dimineaţa.

Bucură-te de pauza de prânz
Dacă șeful sau colegii te invită în pauza de prânz, gândește-te că este o bună ocazie să te detașezi pentru o oră și să faci networking. În plus, o astfel de pauză te ajută să revii cu inspirație la birou și cu acea stare de bine: te-ai delectat cu ceva bun și ți-ai relaxat privirea.

Evită cele mai comune greşeli cum ar fi:
1. Să nu ai un plan de acţiune. O strategie te va ajuta să te evidenţiezi în primele zile când ai impresia că te copleşesc taskurile şi colegii cu ale lor pretenţii. Prezintă acest plan cu aşteptările tale în cifre şi cu deadline-uri.
2. Să nu îi soliciţi şefului întâlniri cât mai des posibil pentru a vă seta aşteptările şi pentru a fi primi feedback. Ai de câștigat dacă îl întrebi cum puteţi lucra cel mai bine împreună.
3. Să nu îţi iei timp să înţelegi strategia echipei. E nevoie să întrebi, să afli obiectivele, rolul, responsabilităţile și detalii despre proiectele de care vei fi responsabil, notează forbes.com.

Sursa: eJobs

Niciun comentariu:

floria.ro

Etichete

(Re)Descoperim RO 5G abonare accesorii accidentare accounting aerobic affairs Afiliat ajutor de bucatar amenda animal anticelulitic antiinflamator antrenor antreprenor anvelope aparat apicol Apple Pay aranjament argan asigurare audiobook auto autodezvoltare automatizare bebe bestseller bijuterii bila bilet bio Bloggeri: Intrebari si Raspunsuri BMW booking brad bratara BT Pay buchete. Craciunite Bucuresti burnout bursa business cadastru cadouri calatorie call calmant camera campanie canapele cancer card carduri carte carte identittate cash cazier judiciar ceai cel mai - cea mai - cei mai - cele mai celulita cilindru de spuma clienti clipuri coach coafura colectie color coltar comunicare concediu concurs contabil contactless coplata coronite Craciun creativ creative credit creier crud culturale cumparaturi curatare curs d'ale gurii dacia de testat diabet dictionar dieta din ciclul "Atzatza spiritele" Din ciclul D'ale vietii dispozitiv diuretic diurna donatie drept. Drogurile drumetie economie electric EMS engleza esarfa esential excavator facebook fara reteta fashion ficat finante Fitbit Pay fizica flexibilitate floral flori foam roller fond formator fotbal fotolii gadget galaxy note Garmin Pay GDPR germana global gps gratuit grup gym hairstylist hemoragii hot news HR Huawei ID IHTIS ilegal Ilfov imagine imbracaminte imobiliare impozit impozite imprumut incaltaminte infoSTB insuficienta cardiaca internship intima inventions n gadgets jobs joc kit la baie laptisor de matca lenjerie Lenovo magazin online management manuka mar marketing masca matase de porumb mecenat medicamente Medicina Pentru Toti mediu menopauza menstruatii miere mobilier mobilitate model momente motion mouse multigroom multimedia music natural nerambursabil neuroplasticitate newsletter ocazie ochi odihna off-road ONG online Orange par parcare Parking pastura pat permis conducere persoana PFA PFI philips piele pietre la rinichi pilates plan de afacere plata platforma pneuri polen popcorn porumb postari postura premii primul privata pro produs program prostata psoriazis radio - TV raliu rapid RCA records redirectionare reducere registrul relaxare reparare restituire resursa retur ride-sharing ridicare rochie rola romania romantice rovinieta rulou S.P.A.M. - Stire Potrivita Actiune Memorabila salariu sales saltele sampon samsung sanatate sarbatori sare scaune scoala scubadiving Seinfeld servicii set slabit smartphone smartwatch SMS Social alert social media sociale software somn spa spatiul privat virtual speciale sponsorizare sponsorizari sport spring SPV start-up nation STB supravietuire tableta talent tapiterii taxa taxe teatru tehnica tensiune terapeut tichete tombola tonic Trafic alert trainer personal trans fat tratament trekking tren tuns ulei umanitar united useful vara vedere veterinar video webinar weekend wella workshop zahar zbor zilier
pictorulfericit.ro