viataverdeviu.ro

joi, 28 iunie 2012

30 noiembrie, zi libera de Sfantul Andrei.

Camera Deputatilor (CDEP) a adoptat marti propunerea legislativa care declara 30 noiembrie zi de sarbatoare legala. Rezultat vot: pentru=236, contra=2, abtineri=10 (prezenti=248).

Proiectul de lege trebuie promulgat de Presedintele Traian Basescu si publicat in Monitorul Oficial (MO). *

Asadar, numarul zilelor libere din Codul muncii va creste de la 11 la 12.

Update la http://ditoatepentrutotzi.blogspot.ro/2012/01/iata-zilele-libere-din-2012.html

* MO a trecut sub tutela Executivului printr-o ordonanta de urgenta. In acest sens, orice proiect de lege nu va fi aplicat pana cand nu va fi publicat in MO.

Concret, suntem la bunul plac al unui premier necopt. Desi Monitorul Oficial a implinit 175 de ani de la infiintarea sa (din perioada lui Alexandru Ioan Cuza), Victor Ponta a reusit inimaginabilul in doua luni si jumatate de la guvernare.

Mai mult, Victor Ponta, sfidator la decizia Curtii Constitutionale care i-a dat castig de cauza Presedintelui Romaniei, a plecat la Bruxelles. In schimb, pentru evitarea unui scandal, Presedintele nu a mai plecat la reuniunea Consiliului European.

miercuri, 27 iunie 2012

Sculpteaza-ti frumos corpul pe step!

Merita sa-ti acorzi (cel putin) o ora pe saptamana pentru a te alatura Simonei Albu, antrenoare ONE Fitness, in cadrul clasei de Step & Sculpt, al carei grad de dificultate este mediu spre inalt.

Efortul cardio este obiectivul de atins in prima jumatate a programului, respectiv a tonifierii in cea de-a doua parte a clasei.

Dupa partea de incalzire, vei remarca dansul sportiv pe step a carui coregrafie impresionant de placuta va stimula eficient musculatura membrelor inferioare.

Cu ajutorul stepului dar si prin intermediul ganterelor si a saltelutelor, vei executa exercitii de tonifiere a pieptului, spatelui, bratelor si abdomenului in a doua jumatate de ora a antrenamentului.

Ora se incheie cu cateva exercitii de relaxare a musculaturii.

Inlantuirea armonioasa a exercitiilor este elementul definitoriu care ni-l asigura Simona intr-o ora care trece, din pacate, atat de repede.

Iata o dovada de maiestrie a Simonei alaturi de partenerul sau de dans sportiv:

marți, 26 iunie 2012

Bursa de print. Usor de actionat.

Imagineaza-ti ca ai in birou peste 2.000 de producatori de pe piata de print si promotionale.

Si toti asteapta semnalul tau.

Inchipuie-ti ca explorand www.bursadeprint.ro doar prin cateva clicuri ale mouse-ului, gasesti firme care sa-ti satisfaca cele mai variate comenzi:

Completezi pe site cererea cu ce te intereseaza si toti producatorii vizati de solicitarea ta iti transmit ofertele lor.

Apoi alegi varianta care ti se potriveste tie.

Remarcabil, nu-i asa?

www.bursadeprint.ro

Update la http://ditoatepentrutotzi.blogspot.ro/2007/09/if-you-are-looking-for-promotional.html

Verificarea valabilitatii rovinietei on-line ..

o poti face usor accesand adresa pusa la dispozitie de catre Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania si anume:

https://verificare-rovinieta.cnadnr.ro/

Prin intermediul acestui serviciu se poate verifica valabilitatea rovinietei in momentul cautarii, dupa numarul de inmatriculare si seria de sasiu al autoturismului, precum si a codului de verificare.

Sursa: Biroul Comunicare al CNADNR

Update la http://shoppingvalid.blogspot.ro/2012/06/daca-ai-nevoie-de-rovinieta.html

duminică, 24 iunie 2012

Cat esti de stresat? Un test benefic tie in 3 minute.

Raspunde la aceste intrebari cu Da sau Nu.

1. Iti neglijezi frecvent orele de masa?

2. Incerci frecvent sa rezolvi totul singur?

3. Te enervezi usor?

4. Iti pui des obiective nerealizabile?

5. Ti se intampla frecvent sa nu razi in situatiile pe care altii le gasesc amuzante?

6. Te irita problemele minore care altadata le treceai cu vederea?

7. Faci frecvent “caz” din orice?

8. Te plangi des ca esti “dezorganizat”?

9. Tii in tine problemele?

10. Faci rar sau deloc exercitii fizice?

11. Ai putini prieteni care sa te ajute?

12. Te simti in urma cu orele de somn?

13. Te enervezi usor daca trebuie sa astepti?

14. Ai obiceiul sa ignori semnele de stres?

15. Amani frecvent ceea ce ai de facut?

16. De regula consideri ca un anumit lucru poate fi facut doar intr-un anume fel?

17. Ti se intampla frecvent sa nu reusesti sa te relaxezi in timpul unei zile?

18. Petreci mult timp gandindu-te la lucruri din trecut ?

19. Te simti frecvent intr-o cursa contracronometru?

20. Te simti frecvent depasit de situatie?

Acorda-ti cate un punct pentru fiecare raspuns "Da" si fa totalul.

Interpretarea rezultatului >>

vineri, 22 iunie 2012

Stii care sunt toate modificarile fiscale din prezent? Vrei sa le obtii?

Atunci te invit sa descarci alerta legislativa semnata de Biris Goran!

Acest document se afla postat pe Magazinul AvocatNet.ro.

De ce este important sa ti-l insusesti?
Intrucat respectivul cod fiscal a fost modificat de doua ori in nici sase luni.

Documentul in cauza se refera la modificarile aduse in domeniul fiscal prin OUG nr. 24/2012 care a fost publicata in MO 384 / 07.06.2012.

Pentru a descarca documentul elaborat de Biris Goran trebuie sa ai un cont inregistrat pe site si sa urmaresti acest link.

Actioneaza in continuare pe Avocatnet.ro!

joi, 21 iunie 2012

Se cauta oameni nonformali!

Laboratorul de Educatie Nonformala, Editia 4, 2012 – editie limitata si de colectie!

Inscrie-te pana pe 23 iulie!

Folosesti educatia nonformala in activitatea ta? Vrei sa inveti noi abordari educationale intr-un mod experiential si un context inedit? Esti un bun comunicator si multiplicator? Ai capacitate de diseminare si de lucru in retea?

Metode precum ..
  • Biblioteca vie,
  • Photovoice,
  • teatru de umbre,
  • Pro-action Cafe,
  • debate,
  • animatie,
  • origami,
  • teatru forum,
  • improvizatie,
  • teatru labirint,
  • flash-mob
… si inca multe altele te asteapta sa le experimentezi la Gura Portitei in perioada 2 - 9 septembrie 2012!

More info: http://www.tinact.ro/stiri-an/IDdet/145/t/se-cauta-oameni-nonformali

Configurator auto pentru toate marcile. De la Automarket.ro.

Configuratorul Automarket este cel mai bun consilier auto.
Pentru ca aduce in acelasi loc toate marcile si modelele vandute in Romania.
Disponibil gratuit pentru toti vizitatorii site-ului Automarket.

Avantajele tale
1. Nu mai este necesar sa cauti cel mai apropiat showroom
2. .. sa mergi pana acolo ..
3. si sa astepti detalii despre auto preferat din partea unui consilier de vanzari rutinat.

Actualizare zilnica
Baza de date este actualizata zilnic si include absolut toate info de care ai nevoie.

Comparatie directa cu competitorii configurati identic
La finalul modelului configurat de tine ti se ofera o lista cu potentialii rivali.

Dealer direct - Negocierea cu dealerul se face de acasa
Serviciul Dealer Direct, inclus in Configuratorul Automarket, trimite modelul ales de tine, cu motorizarea si dotarile selectate, direct in casuta de email a dealerilor din orasul tau.

Urmarea? Vei primi din partea dealerilor o oferta avantajoasa pentru bugetul tau in urma contactarii tale de catre acestia. Acum, negocierile purtate in scaunul showroom-ului se muta in fotoliul tau de acasa.

http://www.automarket.ro/configurator/

marți, 19 iunie 2012

Weekend-ul de Reformare: Mananca, Bea si fa Miscare!

Este o tabara de reformare Cardio Mix pentru tot poporul.

Trei zile in care vei deborda de buna dispozitie si placere culinara in combinatie cu pusul pe fuga a kilogramelor.

Unde?
La munte.

Cand?
22 - 24 iunie.

Te poti inscrie prin email la office@cardiomix.ro pana pe 20 iunie, cu mesajul "Vreau sa ma reformez", fiind achitata si taxa de participare.

Info suplimentare despre acest event pe http://www.cardiomix.ro/evenimente-si-concursuri.html

Procedura ANAF pentru persoanele fizice, de la 01 iulie ..

Contributiile la pensii datorate de persoanele fizice se vor achita la unitatile Trezoreriei Statului din cadrul organelor fiscale in raza carora sunt luati in administrare contribuabilii, in conturi de venituri bugetare distincte, codificate cu codul de identificare fiscala al contribuabililor.

Declaratia privind venitul asigurat la sistemul public de pensii (formular 600) se va depune de:
  • intreprinzatorii titulari ai unei intreprinderi individuale;
  • membrii intreprinderii familiale;
  • persoanele cu statut de persoana fizica autorizata sa desfasoare activitati economice;
  • persoanele care realizeaza venituri din profesii libere;
  • persoanele care realizeaza venituri din drepturi de proprietate intelectuala, la care impozitul pe venit se determina pe baza datelor din evidenta contabila in partida simpla.
Important Declaratia privind venitul asigurat la sistemul public de pensii nu trebuie depusa de cei care desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca, someri sau de catre cei care realizeaza venituri de natura profesionala, altele decat cele salariale, din drepturi de autor si drepturi conexe.

Declaratia privind venitul asigurat la sistemul public de pensii se depune, pe suport hartie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul postal, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. De asemenea, formularul se poate depune online de catre contribubilii care au un certificat digital calificat de semnatura electronica.

Citeste mai mult pe portalul AvocatNet.ro!

Portalul european dedicat practicantilor in constructii verzi ..

se gaseste la adresa http://www.construction21.eu/romania/.

Acesta cuprinde:
  • studii de caz ale celor mai inovatoare cladiri din Europa
  • noutati despre produse si servicii inovatoare care au fost folosite in cadrul acestor cladiri
  • stiri despre evenimente din domeniul constructiilor sustenabile
Accesul la site este gratuit.

Continutul este realizat de catre utilizatorii sai:
  • companiile care pot sa-si promoveze proiectele verzi in Romania si in Europa
  • furnizorilor de produse tehnice si materiale
  • expertilor
  • asociatiilor
  • universitatilor
  • autoritatilor locale
  • proprietarilor de imobile
Acestia pot sa faca schimb de informatii si sa primeasca feedback in legatura cu articolele publicate.

Portalul este conectat la site-ul european Build Up, dedicat eficientei energetice in constructii.

luni, 18 iunie 2012

Incepe saptamana cu un tonus extraordinar!

Astazi dimineata am fost la ONE Fitness, la ora de Just Pump, coordonata atent de catre Elvin Marinescu.

Daca inca mai dormi pe tine, cu siguranta te vei trezi la realitate si cu o buna dispozitie la finalul acestei clase care iti tonifiaza intreaga musculatura a corpului.

Ce se intampla in timpul acestei ore?

Se efectueaza exercitii cu greutati adaptate fiecarui participant din categoriile de articole puse la dispozitie de catre ONE Fitness: step, bara cu discuri, gantere si saltelute.

Accentul se pune pe antrenarea musculaturii coapselor, a spatelui, pectoralilor, bratelor si abdomenului, dificultatea exercitiilor fiind mica.

Aceste exercitii, in serii repetate si la o intensitate musculara ridicata, ajuta la arderea grasimilor care salasluiesc in noi si la dezvoltarea rezistentei musculare la nivel de campion.

Elvin este foarte atent ca fiecare sa execute corect exercitiile respective, fiind una dintre calitatile pe care trebuie sa le aiba un instructor de aerobic de seama.

Te invit sa-ti reamintesti melodia din care, cu totii putem sa alegem sa fim campioni daca esti pregatit de transformare:

Arta de a fi parinte (de inginer genetician).

S-a descoperit ca genele nu ne controleaza trasaturile ci sunt doar tipare de functionare iar felul in care sistemul nostru nervos raspunde mediului, controleaza de fapt, activitatea genetica. Pe de alta parte, felul in care raspundem mediului este dat de programarea de care am avut parte intre varsta de 0 - 6 ani, datorita modului in care functioneaza creierul.

Intrucat am fost programati sa credem ca problemele unui copil nu sunt atat de importante si ca oricum sunt trecatoare, uitam adesea ce impact au trairile copiilor in viata pe care urmeaza sa o aiba ca adulti.

Astfel ca parintii, in rolul de ingineri geneticiani, trebuie sa ii invete pe copii ca in interiorul lor se afla tot ajutorul de care au nevoie si nu in exterior.

Liliana Stanciu, autor http://eliberareemotionala.ro/, a pregatit traducerea primelor resurse - pentru a va putea ajuta copiii, cu privire la aplicarea tehnicilor de eliberare emotionala (EFT) in scoli, pentru tristete, furie si performante in sport.

Puteti accesa toate acestea, pe http://eliberareemotionala.ro/eft-pentru-copii/ sau direct pe http://www.youtube.com/EliberareEmotionala.

duminică, 17 iunie 2012

Explorand lumea cu CamOne Xplore HD !

Vrei ca momentele grozave din viata ta sa le revezi oricand cu familia, cu prietenii sau cu colegii?

Excelent!

Poti investi in ACME CamOne Xplore, camera outdoor compacta si robusta cu ecran LCD, fiind solutia perfecta pentru cei care cauta un echipament usor de utilizat si care filmeaza perfect.

Display-ul color este ideal pentru setarea si ajustarea camerei, precum si pentru vizualizarea materialelor filmate.

Iata o inregistrare cu aceasta camera care a fost atasata de un elicopter electric >>

Castiga 2 luni de consultanta gratuita in eCommerce, daca esti magazin online ..

aceasta fiind oferita de catre Liviu Taloi in perioada 25 iunie - 25 august 2012.

Ce primesti:
  1. analiza site-ului din punct de vedere al uzabilitatii si al functionalitatii (1-2 sedinte, fizic sau prin skype) – daca esti inscris in competitia GPeC putem pleca si de la raportul de jurizare primit deja de la organizatorii Galei Premiilor eCommerce
  2. asistarea echipei de programare dezvoltare pentru implementarea (suport prin email)
  3. analiza sistemului de masurare a eficientei campaniilor de marketing, customizarea aplicatiei de web analytics – google analytics customizat si instalat asa cum trebuie pentru un magazin online (instructiuni si suport prin email, training scurt de analytics 1 sedinta)
  4. optimizarea ratei de conversie (idei si oprtunitati prezentate periodic prin email)
  5. analiza departamentului de marketing online, a felului in care se face promovarea magazinului online (1 sedinta, fizic sau prin skype)
  6. idei si oportunitati de promovare, prezentate managementului magazinului online (periodic prin email, skype)
Ce trebuie sa oferi tu:

  1. acces cu drept administrativ la toate instrumentele de masurare a eficientei campaniilor de marketing, google analytics, webmaster tools, acces la interfata de administrare de comenzi, sau la rapoarte de vanzari, la tot ce este necesar sa pot documenta cazul vostru foarte bine
  2. mentinerea unui jurnal zilnic de modificari si de schimbari facute cu ajutorul meu in aceasta perioada, texte din care sa reiasa de unde am plecat, situatia actuala, si la ce rezultate am ajuns la finalul celor 2 luni de zile, cu capturi edificatoare din aplicatiile de anaytics sau din interfata de comenzi – un doc sharuit in the cloud
  3. acordul de a prezenta cazul tau la Scoala de Vara GPeC ce se va tine pe 26 august 2012 in cadrul unui workshop de 1-2 ore, un power point creat pe baza jurnalului zilnic si a capturilor din site si din interfetele de analytics sau cea de administrare comenzi, unde cifrele sensibile vor fi putin deformate, nu mult pentru a pastra aspectul didactic si coerenta cu realitatea, dar indeajuns de mult petnru a nu oferi cifre pe tava concurentei care ar putea fi in sala – insa actiunile de marketing si schimbarile generate de colaborarea cu mine vor fi prezentate in totalitate, conform acelui jurnal de activitati zilnice
  4. buget pentru campaniile de marketing propuse si pentru echipa de dezvoltare-programare
Afla cum te califici si de ce va tine cont Liviu cand va alege cu cine sa lucreze GRATIS in aceste 2 luni de zile. De asemenea, Liviu Taloi cauta un asistent pentru a-l ajuta la munca de documentare in acest caz.

sâmbătă, 16 iunie 2012

23 iunie. Miscarea Face Bine.

Sambata, 23 iunie, te afli in Bucuresti? Ai chef de miscare unde poti castiga diverse premii?

Ei bine, atunci te invit in Parcul Lumea Copiilor unde se va derula a doua editie a evenimentului "Miscarea Face Bine" by Dolce Sport, organizat in colaborare cu GetFIT si SmartAtletic.

Intrarea este libera. In plus, fiecare participant la ore primeste un bidon de apa plata din partea Aqua Carpatica.

Peste 30 de instructori vor tine clase de Kangoo Jumps, Zumba, dansuri, aerobic, taebo, toning, rebound si spinning pe cele 5 scene.

La fiecare ora se vor da premii in abonamente la sala, accesorii fitness, tricouri, avand ocazia sa te antrenezi gratuit cu unii dintre cei mai buni instructori din Romania.

La concursurile de flotari si alte probe "barbatesti" poti castiga suplimente nutritive de la Now Foods, accesorii sportive (inclusiv 10 aparate Gymboss), tricouri si alte surprize.

Toti participantii pot castiga o bicicleta participand la tombola Romtelecom.

Mai multe info pe GetFIT.

Maia Morgenstern despre Rosia Montana.

Este vorba despre un clip impresionant de autentic despre constiinta romanilor in ceea ce priveste Rosia Montana.



Felicitari actritei Maia Morgenstern si agentiei Papaya Adverstising pentru spotul remarcabil, creat in cadrul Campaniei "Salvati Rosia Montana". Acesta este adevarul despre Rosia Montana si despre romanii care mai exista in aceasta tara.

vineri, 15 iunie 2012

Vrei sa aplici pentru fonduri europene?

Razvan Norocel, specialist in cadrul Goodwill Consulting, a discutat in cadrul emisiunii AvocatNet.ro din aceasta saptamana despre accesarea fondurilor europene nerambursabile.

Poti afla si tu care sunt pasii de urmat pentru a obtine finanatarea, ce conditii trebuie sa indeplinesti si care sunt documentele de care ai nevoie.

Urmareste aici inregistrarea emisiunii!

Citeste mai mult de pe portalul Avocatnet.ro!

joi, 14 iunie 2012

Sunt cu ochii pe tine! .. concret, "Legea Big Brother” este in vigoare!

Presedintele Traian Basescu a promulgat “Legea Big Brother” (Legea privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de retele publice de comunicatii electronice).

Ce prevede aceasta lege?
Furnizorii de telefonie fixă, mobilă şi internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni toate datele legate de convorbirile telefonice şi schimbul de email-uri, cu excepţia conţinutului corespondenţei electronice sau al convorbirii telefonice. În cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă trebuie să se reţină numărul celui care formează, numărul destinatarului, numărul celui spre care a fost redirecţionat apelul, precum şi numele acestora. În cazul serviciilor de internet, se vor reţine utilizatorul, serviciul de telefonie folosit, numărul de telefon al apelantului şi al destinatarului, numele şi adresa abonaţilor, identitatea echipamentului folosit.

Furnizorii de comunicatii au obligatia sa transmita datele solicitate in termen de 48 de ore de la solicitarea organelor in drept, sau in cel mult cinci zile daca acest lucru nu este posibil in 48 de ore.

Institutiile abilitate au obligatia de a informa persoana ale carei date sunt retinute in termen de 48 de ore de la momentul transmiterii cererii, cu exceptia cazului in care persoana este implicata in actiuni care pericliteaza siguranta nationala.

Update la http://ditoatepentrutotzi.blogspot.ro/2008/11/bazele-de-date-cu-apeluri-sms-uri-si.html

UPDATE
Parlamentul European (PE) a respins in mod definitiv tratatul ACTA, anuland astfel posibilitatea ca Uniunea Europeana (UE) sa ratifice acest acord international controversat care, in opinia criticilor sai, ameninta libertatile individuale, in special cele legate de Internet.

Preturi topite! Oferta limitata!

Profita si tu de cea mai racoroasa oferta de la ONE Fitness. Te rog sa ai in vedere ca fiecare dintre oferte este limitata la un numar de 25 de abonamente!

Asadar, doar acum ai posibilitatea sa achizitionezi abonamentele ONE Fitness la preturi rascolitor de mici:

Day Time 3 Luni: 70 EUR
Acces zilnic pana in ora 16.00 la orice clasa de Aerobic, la sala de Fitness si la Sauna. Numarul de intrari este nelimitat. Accesul este permis inclusiv in week-end.
Bonus:
2 saptamani perioada de inghet a abonamentului.

Fitness Full Time 3 Luni: 80 EUR
Acces zilnic la orice ora din programul de functionare la sala de Fitness si la Sauna. Numarul de intrari este nelimitat.
Bonus:
1 sedinta cu antrenor personal
1 invitatie pentru prieteni
2 saptamani perioada de inghet a abonamentului.

Aerobic 3 Luni: 110 EUR
Acces zilnic la orice ora de aerobic din program si la sauna. Numarul de intrari este nelimitat.
Bonus:
1 invitatie pentru prieteni
2 saptamani perioada de inghet a abonamentului.

Fitness & Aerobic 3 Luni: 120 EUR
Acces zilnic in timpul orelor de program la orice clasa de Aerobic, la sala de Fitness si la Sauna. Numarul de intrari este nelimitat.
Bonus:
2 sedinte cu antrenor personal
2 invitatii pentru prieteni
2 saptamani perioada de inghet a abonamentului.

Vino sa ne topim de placere la One Fitness!

miercuri, 13 iunie 2012

Curs gratuit: Comunicatul de presa: tot ce ai dorit sa stii despre el dar nu ai avut pe cine sa intrebi.

Fundatia Russenart ofera un nou curs gratuit in cadrul proiectului educational Buticul de PR, în perioada 26 – 29 iunie.

Partenerul principal al proiectului Buticul de PR 2012 este Cefora Business School iar gazda cursurilor gratuite din luna iunie este Romanian-American Foundation.

Tema cursului gratuit este “Comunicatul de presa: tot ce ai dorit sa stii despre el dar nu ai avut pe cine sa intrebi” si se adreseaza antreprenorilor, angajatilor si voluntarilor din ONG-uri precum si studentilor si elevilor care isi doresc o cariera in comunicare. Nivelul cursurilor este incepator.

Cursul va avea loc pe 26 iunie, de la ora 17, la Romanian-American Foundation, Str. Gina Patrichi, nr. 6, Sector 1, Bucuresti.

Cum te inscrii la cursurile gratuite Buticul de PR?
Descarca formularul de inscriere de pe http://www.buticuldepr.wordpress.com/ şi completează-l!

Formularele de inscriere completate si semnate vor fi scanate si trimise pana pe 24 iunie, ora 18.00 pe adresa de email buticuldepr@buticuldepr.ro.

Fiecare grupă de participanţi cuprinde un numar limitat de persoane!

Din fiecare companie/ institutie/ ONG poate participa o singura persoana.

via Larisa Toader

Get Rid of Your Boss. Concurs Blue Air. Reloaded.

Pentru ca acest proiect a fost extrem de bine primit de cei interesati anul precedent, Blue Air anunta lansarea concursului Get Rid of Your Boss, in varianta Reloaded. In acest an, sansa la distractie este deschisa oricarei gasti de prieteni, colegi, vecini, familii sau chiar fani de pe Facebook.

In plus, premiul cel mare are sansa dubla de castig. Anul acesta vor fi doua echipe castigatoare:
- o echipa din Romania de 11 persoane (10 prieteni plus seful), care s-a inscris pe http://www.getridofyourboss.ro/ si va castiga o vacanta all inclusive in destinatia Blue Air preferata.
- o echipa de 11 persoane din Marea Britanie, Irlanda, Italia, Spania, Belgia, Franta, Germania sau Cipru (tari in care Blue Air opereaza zboruri) care s-a inscris pe http://www.getridofyourboss.com/, premiul fiind o vacanta all inclusive la Bucuresti.

Important Sefii echipajelor castigatoare primesc doar bilet de avion dus, NU au cazare, masa si nici retur!

Inscrierea in concurs: 11 iunie – 22 iulie 2012.

Marele premiu se alege prin tragere la sorti si vine cu o vacanta all inclusive pentru 10 prieteni sau colegi de birou, alaturi de un sef formal sau informal (de la birou sau de acasa). Puteti calatori in orice destinatie Blue Air din Europa. Membrii echipajului castigator vor primi cate un credit card special cu 100 lei bonus de la Credit Europe Bank, vor avea asigurari de calatorie de la Veltravel, iar FashionDays.ro ofera trollere si livrare gratuita la produsele comandate online timp de 3 luni. Seful va fi premiat cu un aparat foto de la F64.ro si un GPS ca sa poata gasi mai usor drumul spre casa.

Premiul II aduce multa distractie cu seful in afara biroului… De la o antrenanta petrecere Karaoke oferita de White Saloon de la Caffe Tabiet Lounge (Str. Avrig nr.29), hamace de la FashionDays.ro, mini-golf pe intuneric la Golf Planet, amuzament in parcul de distractii Terra Park, bilete la concert oferite de MyTicket.ro, pana la un interesant workshop despre cum poti prepara o cafea grozava de la Caffe Tabiet Shop (Sos. Pache Protopopescu nr. 25), cei 11 membri ai echipajului vor “gusta” totul… in gasca! Fiecare pasager al avionului va primi un credit card special cu 50 lei bonus.

Pentru mai multe sanse de castig, echipajele sunt incurajate sa stranga cat mai multe voturi direct pe site la ECHIPAJE sau like-uri pe Facebook! Seful va fi responsabil cu strangerea, la dosar, a dovezilor… foto, cu un aparat performant oferit de F64.ro.

Premiul III face viata mai usoara la birou sau in gasca! Tot echipajul primeste aparate foto de la F64.ro pentru a demonstra ca distractia nu are limite si… nici pereti! Pe langa premiile surpriza pe care Blue Air le-a pregatit, toata echipa va primi de la Credit Europe Bank un credit card special cu 25 lei bonus, va avea parte de un pranz pur si simplu delicios oferit de Nana Catering, plus vouchere pentru cumparaturi online de la FashionDays.ro.

Va puteti inscrie cu oricate avioane doriti, doar membrii echipajului trebuie sa fie diferiti.

Mai multe detalii despre inscrieri pe http://www.getridofyourboss.ro/ si pe http://www.getridofyourboss.com/ (site disponibil in engleza, franceza, spaniola si italiana)

Castigatorii Concursului National de Scenarii 2012 ..

organizat de HBO România in parteneriat cu Festivalul International de Film Transilvania sunt urmatorii:

scenariu de lung metraj
Cristina Bilea, cu scenariul Vara s-a sfarsit

scenariu de scurt metraj
Adina Militaru, cu scenariul Dus intors: 3 minute

scenariu de documentar
Adina Popescu si Iulian Manuel Ghervas pentru scenariul 10 perfect

Cei noua finalisti ai Concursului National de Scenarii au beneficiat de Premiul HBO – 3 zile la TIFF.

Update la http://ditoatepentrutotzi.blogspot.ro/2012/03/hbo-concursul-national-de-scenarii-2012.html

luni, 11 iunie 2012

Problematica activitatilor independente (PFA si profesii liberale) ..

Valentina Sgarbura, moderatoarea emisiunii AvocatNet.ro, a discutat impreuna cu Alexandru Suteu, specialist in fiscalitate, despre problematica activitatilor independente: de la modul de autorizare, pana la depasirea plafonului de TVA si controalele fiscale.

Urmareste emisiunea aici.
 
Cartea "Ghid PFA privind autorizarea, declararea veniturilor din activitati independente" a fost scrisa de Alexandru Suteu impreuna cu Nicolae Mandoiu si pe care o puteti cumpara de aici.

Stiinta tibetana a viselor si a somnului.

Workshop. Miercuri, 13 Iunie 2012, ora 19:00.

Stiinta tibetana a viselor si somnului este practica prin care se poate ajunge la dobindirea constientei in timpul viselor si somnului. In viziunea initiatica aceasta practica este esentiala pentru accelerarea evolutiei spirituale.

Petrecem o treime din viata dormind. Nu conteaza ce facem in timpul zilei sau cine suntem, seara ne retragem cu totii la culcare. Nu putem exista fara somn, este singura noastra sansa de regenerare. Inchidem ochii si ne dizolvam in intuneric. In fiecare seara ne cufundam in misterul viselor si somnului. Cu totii visam chiar daca ne aducem aminte sau nu. Visam de la nastere pina la moarte...

In fiecare noapte intram intr-o lume necunoscuta. De obicei nu dam atentie prea mare viselor. In psihologia occidentala s-au facut si continua analizele si studiile viselor dar se pierde esentialul, cum si de unde apar visele?

Invataturile sacre ne spun ca putem duce o viata intreaga in adormire, in inconstienta atit noaptea cit si ziua sau ne putem trezi la Realitate. Depinde de noi…

Prin acest curs, se vor invata modalitati practice, pozitii de dormit si tehnici de respiratie care trezesc corpul de vis. Odata trezit corpul de vis, infinitul este taramul sau…

Vom cunoaste libertatea absoluta a eliberarii de limitarea fizica precum si posibilitatea vindecarii spirituale si fizice. Vom infinge frica de moarte pentru totdeauna.

Practicile speciale de la sfirsitul cursului ne pot ajuta la atingerea iluminarii spirituale in timpul somnului. Marii maestrii ai meditatiei afirma ca timpul somnului este cel mai bun timp de meditatie, doar sa putem ramane constienti. In timpul somnului nu mai avem distragerile simturilor. Resorbtia meditativa se poate face rapid.

De ce sa pierdem o treime din viata in ignoranta somnului inconstient cand putem sa o folosim in mod constructiv, pentru evolutia spirituala?

Stiinta tibetana a viselor si somnului pune accent pe marele potential pe care-l poate avea visul si somnul in calatoria spirituala. Acest fapt este valabil in toate religiile si culturile, pornind de la samanismul antic sau practicile amerindiene la buddhismul tibetan, hinduism sau crestinismul esoteric.

Cind incepem practica tibetana a visului si somnului ne conectam la o linie initiatica de mii de ani.

Stiinta tibetana a viselor si somnului aduce multa lumina si constienta in vietile noastre. Vom invata sa nu mai fim sclavii gindurilor, viselor si viziunilor haotice atit in timpul noptii cit si in timpul zilei. Vom deveni mai treji si mai constienti.

Ce cuprinde cursul Stiinta tibetana a viselor si somnului?

sâmbătă, 9 iunie 2012

Povestea micutei Maia.

Sufleţele dragi

Te rugam TRIMITE MAI DEPARTE povestea micutei Maia si ajut-o sa stranga banii care ii pot salva viata!

Maia are nevoie de noi!

O fetita blonduta, finuta si cu niste ochi minunati.

Din pacate, fericirea familiei Maiei a fost zguduita de o veste groaznica: la sfarsitul lui martie, Maia a fost diagnosticata cu neuroblastom cu metastaze.

Tratamentul se face in strainatate si implica costuri mari, orice ajutor este binevenit.

Mamica micutei: "In luna martie a acestui an, totul s-a schimbat pentru noi. Trecusera cateva saptamani de cand Maia nu se simtea bine, avea febra, o durea burtica si era obosita. Nimic nu ne-a pregatit pentru ceea ce avea sa urmeze. In 27 martie am venit la Spitalul Louis Turcanu pentru analize si s-a pus diagnosticul care ne-a schimbat viata la toti patru - neuroblastom cu metastaze. In 4 aprilie a avut prima interventie chirurgicala (pentru biopsie), iar in 15 aprilie a inceput tratamentul de chimioterapie. Dupa saptamani de framantari si eforturi am gasit o solutie - plecam la Tuebingen, centru cu experienta in tratamentul acestei boli, pentru a continua tratamentul.

Din pacate este vorba despre un tratament lung si cu multe riscuri, iar asigurarea de sanatate nu va prelua toate costurile. Pentru a face posibil tratamentul, am deschis un cont unde ne puteti sprijinii sa o facem pe Maia sa zambeasca din nou".

Conturile in care se pot face donatii pentru Maia sunt:

Conturi BRD
RON: RO73BRDE360SV45543663600
EUR: RO42BRDE360SV52085963600
SWIFT: BRDEROBU
Titular: CIOCIRLAN Ovidiu Marius

Impreuna o putem ajuta pe Maia sa isi recapete copilaria fericita! Va rugam fiti alaturi de aceasta fetita in lupta cu aceasta boala grea care poate fi invinsa doar cu ajutorul nostru!

Detalii despre povestea Maiei puteti gasi aici: http://happybabyshappykids.blogspot.com/.

via Cristina Gomeaja

vineri, 8 iunie 2012

EURO 2012 la TVR. Incepand de astazi.

Din 8 iunie, TVR este gazda EURO 2012, cel mai important eveniment fotbalistic al anului.

Acesta va putea fi vizionat la TVR 1, TVR HD, TVR 2, precum si pe site-ul http://euro2012.tvrinfo.ro/, care va transmite live toate meciurile.

Cele 31 de partide din cadrul Campionatul European de Fotbal din Polonia si Ucraina vor putea fi urmarite in perioada 8 iunie - 1 iulie, respectiv rezumate, stiri si talk-show-uri dedicate acestui event.

TVR HD va transmite live meciurile difuzate la ora 21.45, respectiv inregistrarile transmise de TVR 2, la miezul noptii.

Pe http://euro2012.tvrinfo.ro/ pot fi accesate stirile despre grupe, echipe sau jucatori, programul meciurilor, clasamente, info despre cele opt stadioane care gazduiesc meciurile si despre orasele unde se desfasoara EURO 2012, precum si imagini video din „zona 0" a Europei.

Sursa: TVR

Mersul Trenurilor CFR Calatori pentru mobil ..

poate fi accesat la adresa http://m.cfrcalatori.ro/

Prin intermediul acestei aplicatii se pot obtine info despre Mersul Trenurilor intr-un format adecvat pentru telefoane mobile (transferul mai mic de date determina o accesare mai rapida a Mersului Trenurilor).

Din acest weekend se schimbă mersul trenurilor.
În perioada 9 iunie - 9 septembrie 2012, CFR Călători adapteaza circulaţia trenurilor de pasageri la traficul estimat pentru sezonul estival 2012.

Vor fi asigurate legături între principalele oraşe din ţară: Bucureşti, Arad, Craiova, Timişoara, Braşov, Sibiu, Cluj Napoca, Oradea, Satu Mare, Sighetu Marmaţiei, Iaşi, Suceava, Galaţi, Călăraşi, Buzău şi litoralul românesc.

.. iubitorii Deltei vor putea călători cu două perechi de trenuri InterRegio, care vor realiza legătura către/dinspre Delta Dunării prin oraşul Tulcea.

Afla mai multe info de la Adevarul.ro

miercuri, 6 iunie 2012

Cum construim o strategie de relatii publice?

Care este structura unei strategii de comunicare?

De unde pornesti in crearea ei si care sunt etapele sale?

Cum identifici categoriile de public carora te adresezi, obiectivele, mesajul sau activitatile necesare?

Si, mai ales, cum prezinti o strategie astfel incat parerea ta sa fie luata in considerare de catre client/sef?

Iar apoi, dupa ce ai prezentat o strategie, mai mult sau mai putin creativa, cum transformi ideile prezentate in plan de activitati?

Ce este un Action Plan, de fapt? Si de ce trebuie sa tii cont in crearea sa?

Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile pe care orice persoana interesata de domeniul comunicarii si le-a adresat la un moment dat.

In plus, pentru cei care urmeaza cursurile unei facultati de comunicare (sau le-au finalizat), se pune intrebarea: Cum transpui informatiile mai mult sau mai putin teoretice, invatate in scoala, in activitatea practica dintr-o agentie sau companie?

La toate aceste intrebari raspunde primul curs Buticul de PR, care va avea loc in week-end-ul 09-10 iunie, la Cefora Business School din bd. Iuliu Maniu nr. 7, sector 6, Bucureşti.

Fiecare workshop din seria Buticul de PR 2012 se va desfăşura lunar, in perioada iunie – noiembrie 2012, pe durata unui week-end şi va dura câte două zile, 6 ore pe zi. Vor exista doar 5 workshop-uri, fiecare dintre ele detaliind informatii diferite, conform Programul workshop-urilor.

Cost ‎350 lei pentru un workshop de 2 zile. Studentii, angajatii din ONG-uri si institutii beneficiaza de reduceri intre 40% si 50%, la fiecare workshop.

Via Larisa Toader

marți, 5 iunie 2012

Prima Bursa de Servicii Contabile a fost deschisa in Romania!

Ce este Bursa de Contabilitate?
Este locul unde societatile comerciale gasesc solutii profesionale, personalizate pentru problemele lor contabile.

Cum functioneaza?
1. crearea unui cont GRATUIT pe http://www.bursadeconta.ro/;
2. cererea dumneavoastra de cotatie va fi vizualizata de un numar foarte mare de contabili din zona geografica respectiva;
3. ulterior veti selecta oferta potrivita nevoilor dumneavoastra.

Avantaje
1. raspunsuri prompte adresate cererii dumneavoastra.
2. prospectarea in permanenta a pietei serviciilor contabile.

Va puteti crea un cont in cateva minute, insa avantajele sunt permanente!

Echipa http://www.bursadeconta.ro/

Concurs de limba engleza pentru elevi.

Tabere.com, in calitate de partener al Fundatiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei, anunta startul concursului de creatie in limba engleza “Joc, Joaca”, desfasurat in perioada 1 iunie – 15 iulie 2012.

Marele premiu, oferit de Tabere.com, consta intr-o tabara educationala de doua saptamani in Marea Britanie, la Ashford.

Cursuri de limba engleza si multe alte premii vor fi oferite celorlalti castigatori, de catre Berlitz.ro si Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei.

Citeste mai departe »

Pe Venus o poti vedea doar o singura data in viata trecand prin fata ta!

.. adica Planeta Venus.

Mai exact, doar maine dimineata, 06 iunie. A doua oara se va intampla peste 105 ani, 6 luni si 5 zile (mai precis pe 11 decembrie 2117).

Venus se va vedea ca un punct negru care va strabate discul Soarelui incepand de la ora 05:30 pana la 07:55.

ATENTIE Soarele poate fi privit in siguranta NUMAI prin filtre (de exemplu prin filtrele de sudura sau ochelarii de eclipsa). Nu priviti Soarele in alt mod pentru ca veti orbi instantaneu.

Sursa: Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu

luni, 4 iunie 2012

Lansare site "Adevarul despre daci".

Dacii inseamna cu mult mai mult decat vor istoricii sistemului sa credem.

Dacii erau bogati si puternici, erau curajosi si drepti.

Dacii sunt radacinile noastre in misterele ancestrale...

Haideti sa aflam, in sfarsit, adevarul despre adevaratii nostri stramosi! Nu va fi usor dar cu siguranta va fi fascinant. Zi de zi, o echipa care doreste sa recupereze adevarul istoric va munci pentru ca lucrurile ascunse sa fie aduse la lumina. Fii alaturi de noi!

Afla mai multe aici: Adevarul despre daci

duminică, 3 iunie 2012

Mini-test pentru sanatatea ochilor tai.

Daca ti s-a intamplat sa lucrezi mai multe ore pe zi la calculator si sa te doara capul sau ochii, atunci poti incerca succintul chestionar cu raspunsuri scurte (DA/NU) pregatit de catre Andy Szekely, care te ajuta sa constientizezi mai bine cum iti poti pastra ochii sanatosi pana la batranete.

Testul se gaseste aici.

Dupa ce il completezi, vizioneaza si mini-reportajul de la PROTV in care Andy vorbeste despre solutia de vindecare naturala a ochilor, care l-a ajutat sa scape de ochelari:
http://www.visiontraining.ro/

Update la http://ditoatepentrutotzi.blogspot.ro/2012/05/scapa-de-ochelari-marti-5-iunie.html

vineri, 1 iunie 2012

Tu Vrei Asta: TVA-ul oferit gratuit la comenzile online!

A fost activat Codul CBdiscount: TVA2430212, fiind disponibil si maine, 02.06.2012.

Reducerea acordata: 24% indiferent de valoarea cosului.

Discountul se aplica si pentru produsele din noile colectii, cu exceptia celor din categoriile Rochii de seara, Ochelari de soare, Pantofi si posete.

Codul CBdiscount este valabil pentru un numar nelimitat de comenzi.

Transportul este gratuit in cazul comenzilor mai mari de 250 lei.

Modul de utilizare al codului este urmatorul: se completeaza codul in campul specific din cosul de cumparaturi, se valideaza codul si se aplica reducerea automat, indiferent de valoarea cosului!

CATALIN BOTEZATU - magazin oficial

Sarmisegetuza si hotii de comori.

Intr-un areal extrem de important cel al cetatilor dacice din Muntii Orastiei - cercetat arheologic intr-un procent mai mic de 5%, hotii de comori par sa fie cei mai buni arheologi pe care ii are aceasta tara!

Sarmisegetuza si celelate vestigii dacice din Muntii Orastiei isi cer dreptul la adevar. Care sunt comorile, misterele si povestile iesite din comun de aici?

Afla aceste taine in emisiunea "Adevaruri tulburatoare" moderata de Daniel Roxin pe Nasul Tv, televiziunea lui Radu Moraru - in fiecare vineri de la ora 22:00.

Emisiunea poate fi vizionata, in reluare, sambata de la ora 18:00 si duminica de la ora 12:00.

Sursa: Radio Vocea Sufletului

Situația romilor în 2011. Între incluziune socială şi migrație.

Doar 35,5% dintre persoanele de etnie romă aveau un loc de muncă în 2011, relevă datele raportului „Situaţia romilor în România, 2011. Între incluziune socială și migrație” realizat de Fundaţia Soros România în cadrul proiectului „EU Inclusive. Transfer de date şi competenţe privind integrarea pe piaţa muncii a romilor între România, Bulgaria, Italia şi Spania”.

Rezultatele arată că ponderea romilor care au lucrat permanent în ultimii doi ani este de doar 10%, iar 51,5% dintre cei intervievați declară că nu au lucrat niciodată în ultimii doi ani.

76% dintre cei fără loc de muncă și-au exprimat disponibilitatea de a începe imediat să lucreze dacă li s-ar oferi un loc de muncă.

Datele cercetării indică faptul că 38% din persoanele ocupate lucrează ca muncitori necalificați, 32% au ocupații calificate (muncitori, vânzători, comercianți), 9% sunt muncitori în agricultură, iar 13% au ocupații tradiționale rome.

În ceea ce privește nivelul de educație, 25% dintre adulții romi de peste 16 ani declară că nu știu să scrie și să citească. Mai mult, 2 din 10 copii romi nu merg la școală, cel mai frecvent motiv invocat fiind cel legat de lipsa resurselor financiare.

Femeile sunt într-o mai mare măsură afectate de analfabetism, existând o diferență de 10% între ele și bărbați în ceea ce privește capacitatea declarată de a scrie și a citi.

<< Conform datelor studiului, ... >>

Contributiile PFA (persoana fizica autorizata) ...

daca acesta nu are si calitatea de salariat, sunt reprezentate de contributia de sanatate de 5,5% care se aplica la venitul net si contributia de asigurari sociale pentru pensie.

Contractul de tip C2 este acel contract incheiat de catre persoana fizica care nu are calitatea de salariat (PFA) cu Casa de Sanatate, prezentat in urmatorii 7 pasi:

1. Accesezi http://www.casmb.ro/contracte_inregistrare.php

2. Completezi online informatiile cerute.

3. Serverul iti va trimite automat la adresele tale de e-mail contractul in format PDF personalizat cu informatiile titularului, precum si eventuala anexa de coasigurati.

4. Citesti contractul, il tiparesti in 2 exemplare si il semnezi.

5. Depui cele 2 exemplare folosind una dintre variante:
a) in cutia special utilizata pentru raportarea online la sediul din str. Gheorghe Titeica nr. 172.
b) le trimiti prin posta la:
CASMB
Biroul Relatii cu Asigurati
Str.Gheorghe Titeica, nr. 172, etaj 1, sector 2, Bucuresti, cod postal 020304
c) le depui personal la biroul de mai sus.

6. Contractul si eventuala anexa vor fi contrasemnate de catre CASMB.

7. Dupa 30 de zile (de procesare a documentelor), esti invitat sa-ti ridici exemplarul de la Biroul Relatii cu Asigurati.

Important Este necesar sa ai o plata efectuata la FNUASS, in contul CASMB, in momentul depunerii contractului.

Persoanele fizice care realizeaza venituri din activitati independente sunt obligate sa depuna anual declaratii privind obligatiile de plata catre bugetul FNUASS (vezi agenda obligatiilor fiscale).
floria.ro

Etichete

(Re)Descoperim RO 5G abonare accesorii accidentare accounting aerobic affairs Afiliat ajutor de bucatar amenda animal anticelulitic antiinflamator antrenor antreprenor anvelope aparat apicol Apple Pay aranjament argan asigurare audiobook auto autodezvoltare automatizare bebe bestseller bijuterii bila bilet bio Bloggeri: Intrebari si Raspunsuri BMW booking brad bratara BT Pay buchete. Craciunite Bucuresti burnout bursa business cadastru cadouri calatorie call calmant camera campanie canapele cancer card carduri carte carte identittate cash cazier judiciar ceai cel mai - cea mai - cei mai - cele mai celulita cilindru de spuma clienti clipuri coach coafura colectie color coltar comunicare concediu concurs contabil contactless coplata coronite Craciun creativ creative credit creier crud culturale cumparaturi curatare curs d'ale gurii dacia de testat diabet dictionar dieta din ciclul "Atzatza spiritele" Din ciclul D'ale vietii dispozitiv diuretic diurna donatie drept. Drogurile drumetie economie electric EMS engleza esarfa esential excavator facebook fara reteta fashion ficat finante Fitbit Pay fizica flexibilitate floral flori foam roller fond formator fotbal fotolii gadget galaxy note Garmin Pay GDPR germana global gps gratuit grup gym hairstylist hemoragii hot news HR Huawei ID IHTIS ilegal Ilfov imagine imbracaminte imobiliare impozit impozite imprumut incaltaminte infoSTB insuficienta cardiaca internship intima inventions n gadgets jobs joc kit la baie laptisor de matca lenjerie Lenovo magazin online management manuka mar marketing masca matase de porumb mecenat medicamente Medicina Pentru Toti mediu menopauza menstruatii miere mobilier mobilitate model momente motion mouse multigroom multimedia music natural nerambursabil neuroplasticitate newsletter ocazie ochi odihna off-road ONG online Orange par parcare Parking pastura pat permis conducere persoana PFA PFI philips piele pietre la rinichi pilates plan de afacere plata platforma pneuri polen popcorn porumb postari postura premii primul privata pro produs program prostata psoriazis radio - TV raliu rapid RCA records redirectionare reducere registrul relaxare reparare restituire resursa retur ride-sharing ridicare rochie rola romania romantice rovinieta rulou S.P.A.M. - Stire Potrivita Actiune Memorabila salariu sales saltele sampon samsung sanatate sarbatori sare scaune scoala scubadiving Seinfeld servicii set slabit smartphone smartwatch SMS Social alert social media sociale software somn spa spatiul privat virtual speciale sponsorizare sponsorizari sport spring SPV start-up nation STB supravietuire tableta talent tapiterii taxa taxe teatru tehnica tensiune terapeut tichete tombola tonic Trafic alert trainer personal trans fat tratament trekking tren tuns ulei umanitar united useful vara vedere veterinar video webinar weekend wella workshop zahar zbor zilier
pictorulfericit.ro