Institutul pentru Politici Publice (IPP), organizație neguvernamentală din București, lansează o provocare studenților la facultățile de medicină din ţară să identifice teme prioritare de politici publice în domeniul sănătății și să elaboreze un eseu (de aprox. 6 pagini – maxim 10 pagini) reflectând un scenariu preferat de punere în practică a unei politici publice identificate să răspundă unei probleme actuale din sistemul de sănătate românesc.
Concursul se desfăşoară în perioada 15 aprilie și se încheie pe 15 mai a.c, este deschis studenţilor din toată ţara, chiar dacă jurizarea se va face la Bucureşti, la sediul IPP.
Alegerea problemei de politică publică este la latitudinea participanților, dar aceasta va trebui justificată printr-o scurtă descriere.
Fiecare participant la acest concurs este invitat să elaboreze o lucrare care, pe lângă justificarea alegerii problemei identificate (care se poate referi la un anumit segment de populaţie – pacienţi sau la o anumită problemă medicală manifestată în anumite zone ale ţării sau la nivel naţional), se va referi şi la: soluţiile potenţiale pentru rezolvarea cu justificarea variantei preferate, structurile publice responsabile (se va prezenta opinia autorului asupra implicațiilor la nivelul Ministerului/Casei Naționale de Asigurări de Sănătate respectiv asupra structurilor teritoriale din sistem), indicatorii de măsurare a impactului și dimensiunea costurilor (estimative) naţionale sau regionale, după caz, pentru punerea în aplicare a politicii publice selectate.
Eseul cu cel mai coerent plan al unei politici publice (care să demonstreze mai degrabă viziunea autorului în legătură cu succesiunea unor etape de rezolvare şi disponibilitatea de a realiza unor exerciţiu de imaginaţie privind fondurile şi alte resurse necesare decât nivelul cunoştinţelor teoretice în domeniul literaturii privind politicile publice), selectat de o echipă de evaluare formată din experţi provenind atât din mediul neguvernamental cât și din specialişti din sectorul public, va fi premiat cu o sumă reprezentând contravaloarea a 500 euro, respectiv de suport efectiv în continuare din partea Institutului pentru Politici Publice pentru promovarea ideii sub formă de politică publică la nivel guvernamental.
Prin politicile publice selectate studenții vor fi puși în situația de a-și completa cunoștințele teoretice cu informați de natură practică prin care să înțeleagă cum se elaborează și mai ales cum se implementează o politică publică de sănătate în România urmând ca, la finalizare pregătirii universitare, să înţeleagă mai uşor mecanismele decizionale reale, modul de alocare a fondurilor, etc. şi într-un final să se integreze mai uşor în sistemul serviciilor de sănătate. IPP îşi doreşte astfel să încurajeze generaţiile tinere de medici să devină proactive în privinţa mecanismelor disfuncţionale din sistemul sanitar românesc.
De asemenea, cele mai bine structurate 10 eseuri, care vor trebui să demonstreze capacitatea de identificare a problemelor actuale din sistem şi să imagineze soluţii/responsabilităţi realiste de abordare, prin prezentarea structurată şi bazată pe informaţii solide vor fi cuprinse într-un compendiu de eseuri promovat în lunile mai şi iunie a.c. de către IPP atât în mediul on-line la nivelul specialiștilor interesați de reforma în sănătate cât și direct structurilor publice responsabile de această reformă.
Vă așteptăm cu mare interes propunerile ce pot fi depuse depuse prin e-mail la raluca@ipp.ro cât și prin posta/personal la sediul IPP din str. Sevastopol, nr. 13-17, sector 1, București in atentia Ralucai Popovici, Coordonator Programe IPP. Pentru informatii suplimentare va rugam nu ezitati sa ne scrieti la raluca@ipp.ro sau sa ne telefonati la 021 212 31 26.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu