viataverdeviu.ro

luni, 18 martie 2013

Workshop de dans contemporan pentru neprofesionisti ai dansului.

Nu trebuie să fii dansator profesionist ca să îți placă dansul contemporan și să vrei să-l practici. Nu contează nici limita de vârstă, nici dacă ai dansat vreodată în fața oglinzii, deși știm că ai făcut-o. E de ajuns să vrei să încerci, să experimentezi și să-ți depășești limitele și vei vedea că dansul te ajută să gândești liber, să comunici, să iți descoperi și să-ți iubești corpul și să te orientezi în spațiu.

Ce poate fi mai frumos decât să te joci, să îți îmbogățești fantezia și starea ludică, sporindu-ți încrederea în tine și în capacitățile tale, cunoscând în același timp oameni pasionați și dornici de exprimare la fel ca tine?

Vino în lumea dansului contemporan și ai grijă, s-ar putea să te placem și să te vrem cât mai mult alături de noi. Într-un spectacol de dans!

Perioada: 31 martie – 6 aprilie 2013
31 martie – 2 aprilie : Nadar Rosano
3 – 6 aprilie : Răzvan Mazilu
Orele: 20:00 – 22:00
Locația: The Ark (Str. Uranus, nr. 150)
Cost curs: 450 lei

Înscrierea devine validă numai după achitarea taxei de curs.

Informații și înscrieri: ralucaelena.rogoz@tailoredpr.ro / 0732.806.298

Coregraful Nadar Rosano (Israel), guest techer al acestui workshop, este prezent în România pentru realizarea, alături de Răzvan Mazilu, a unui proiect ce va vedea lumina rampei la sfârșitul lunii aprilie.

Niciun comentariu:

farmec.ro
floria.ro
libris.ro