Familia Ţiriac a demarat construirea mega-proiectului, care se întinde pe o suprafaţă de 22.000 de metri pătraţi, în urmă cu aproximativ doi ani, iar lucrările se apropie de final, urmând ca, cel mai probabil, complexul să fie inaugurat în luna noiembrie. Investiţia s-a ridicat la aproximativ 18 milioane de euro şi beneficiază de suportul de consultanţă al WTS International, o companie americană care s-a implicat în proiecte similare şi pentru cunoscutul magnat american Donald Trump. Construit pe trei nivele, clubul va reuni o mulţime de zone dedicate relaxării, activităţilor sportive şi de wellness.
Zona de fitness
Astfel, complexul deţine un centru de fitness întins pe 1.000 de metri pătraţi, o piscină semi olimpică, patru terenuri de tenis interioare şi exterioare ce pot fi folosite în orice sezon, fiind acoperite cu o zgură specială utilizată la Turneul de la Stuttgart, două terenuri de squash, două terenuri de padel (un sport nou, care combină tenisul cu squash-ul, aceste terenuri fiind unice în Bucureşti), o pistă de alergare de 1 kilometru.
Zonă de socializare şi de evenimente
Nu lipsesc din „meniu“ zonele de relaxare, un restaurant cu terasă şi un centru SPA amenajat cu hammam, saună şi camere cu aburi, camere de terapie, green tea bar, un studio de pilates şi yoga.
Cameră de tratamente
Reprezentantele sexului frumos, şi nu numai, vor putea să se pregătească într-un timp record pentru diverse evenimente festive, ţinând cont de faptul că pot beneficia de o echipă profesionistă care să se ocupe simultan de machiaj, coafură, manichiură, pedichiură şi orice alt serviciu cosmetic dorit.
Piscina din zona SPA
Country Club-ul deţine şi una dintre cele mai mari săli multifuncţionale de evenimente din Bucureşti, aproximativ 600 mp flexibili, datorită panourilor mobile, cu posibilitatea de a acoperi până la patru evenimente diferite în acelaşi timp.
Recepţie SPA De asemena, în vecinătatea clubului, va fi amenajat un driving range pentru pasionaţii de golf, zonă unde aceştia se pot antrena sau pot învăţa să joace golf, şi care poate găzdui până la 20 de jucători simultan. Bineînţeles, familiile care vor alege să-şi petreacă timpul în acest loc au la dispoziţie o mulţime de opţiuni de distracţie oferite celor mici, de la zone de joacă amenajate în interior şi exterior, serviciu de bone, până la cursuri de balet sau arte marţiale. Fiind amplasat în mijlocul unei zone verzi, s-a dorit ca proiectul să se armonizeze cât mai bine cu împrejurimile. Drept urmare, construcţia cu un design futurist, are trei cupole de sticlă, ceea ce permite pătrunderea din belşug a luminii naturale, dar şi un acoperiş verde din gazon întreţinut cu sisteme complexe de irigare şi drenare, desfăşurat pe o suprafaţă de 6.000 m2. Totodată, complexul deţine şi un birou de informare turistică, un centru de prim ajutor şi aproximativ 300 locuri de parcare în subteran.
Costul unui abonament de acces în cadrul acestui club social nu va fi accesibil oricui, dar reprezentanţii asigură că preţurile vor fi competitive, situate la nivelul pieţei.
http://www.stejariicountryclub.ro
http://www.stejariicountryclub.ro
Sursa: Forum http://www.residenz.info.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu