viataverdeviu.ro

sâmbătă, 28 iunie 2014

How to Discover Your Purpose in Less than 5 Seconds ..

In this 5-minute video, PhilosophersNotes creator, Brian Johnson, puts this age-old question into a fresh and empowering new perspective.

Brian teaches the difference between your purpose and your “Holy Grail” mission, and how to light your light bulb by plugging into something greater.

 

Şcoala de Vară „Antipa”. 30 iunie - 05 septembrie.

Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” invită elevii cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani să se înscrie la cursurile unei altfel de școli … Școala de Vară „Antipa”, organizată, de luni până vineri, în perioada 30 iunie - 5 septembrie 2014.

La fel ca în fiecare an, copiii pot testa, doar la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, profesia de cercetător ştiinţific în cadrul modulelor Şcoalii de Vară „Antipa”.

Acest program conține 8 module, ce vizează studiul plantelor, insectelor, peștilor, amfibienilor, reptilelor, păsărilor și a mamiferelor:

30 iunie – 11 iulie 2014
10.00 – 11.30: Modul I – Modul de ornitologie – Ornitolog amator Coordonator cercetăor dr. Angela Petrescu
12.00 – 13.30: Modul II – Modul de herpetologie Coordonator cercetător dr. Alexandru Iftime

14 – 25 iulie 2014
10.00 – 11.30: Modul III – Modul de mamifere – Misterioasa lume a mamiferelor Coordonator muzeograf Ana Maria Diaconescu
12.00 – 13.30: Modul IV – Modul de ihtiologie – Introducere în lumea peștilor Coordonator conservator fotograf George Năzăreanu

28 iulie – 8 august 2014
10.00 – 11.30: Modul V – Modul de botanică – Aventuri în regatul verde Coordonator conservator Bogdan Matei
12.00 – 13.30: Modul VI – Modul de fotografie – Explorarea naturii prin fotografie Coordonator conservator fotograf George Năzăreanu

25 august – 5 septembrie 2014
10.00 – 11.30: Modul VII – Modul de entomologie – metodă de investigație criminalistică Coordonator cercetător Lavinia Iancu
12.00 – 13.30: Modul VIII – Modul de entomologie Coordonator cercetător dr. Ionuț Ștefan Iorgu

Taxe de participare 1 modul – 200 RON/persoană
Participarea aceleiași persoane la 2 dintre modulele Școlii de Vară – 350 LEI
Participarea aceleiași persoane la 3 dintre modulele Școlii de Vară – 500 LEI
Participarea a doi frați la 1 modul – 350 LEI
Participarea a doi frați la 2 module – 700 LEI

Grupele de participanți, la fiecare modul în parte, cuprind între 7 și 14 elevi.

Rezervările nominale se pot face la telefon: 021.305.60.31, zilnic, de luni până vineri, sau prin e-mail: florentinap@antipa.ro.

Creativitatea nu este ceva ce sa astepti.

In aceasta zi din viata ta, cred ca Dumnezeu vrea ca tu sa stii…

… creativitatea nu este ceva ce sa astepti. Este ceva ce te asteapta pe tine.

Trebuie sa te decizi sa fii creativ, nu sa astepti sa fii. Trebuie sa te provoci pe tine insuti.

Ridica peria! Pune mana pe aparatul de fotografiat! Deschide calculatorul! Incepe sa pregatesti masa! Mergi la serviciu mai devreme! Propune solutia! Avanseaza ideea! Devino raspunsul!

Cum crezi ca am scris aceste cuvinte? Crezi ca am timp sa astept “o sursa de inspiratie”? Eu trebuie sa fiu sursa de inspiratie. Si asa trebuie sa fii si tu.

Printeaza acest text si pune-l chiar astazi in fata ta.

Cu dragoste, prietenul tau N.D. WALSCH

Sursa: Astrodeva

Gandeste Pozitiv - Ghidul optimistului ..


Gandeste-Pozitiv.ro este o revista online de dezvoltare personala si gandire pozitiva.

Am realizat pentru voi un ghid simplu care sa va ajute sa va pastrati optimismul si sa invatati sa ganditi pozitiv!

Cum se exprima bilantul energetic by Eduard Vigu

Bilantul energetic se exprima prin diferenta dintre aportul si consumul de energie:
modificarile depozitelor energetice ale organismului = aportul de energie – consumul de energie.

Metabolismul energetic - este constituit din totalitatea proceselor privind generarea si utilizarea energiei necesare diferitelor activitati ale organismului, schimburile energetice dintre organism si mediu la baza carora stau transformarile chimice prin care energia potential nespecifica prezenta in alimente este transformata in energie specifica (mecanica, electrica, chimica, calorica, etc).

Consumul de energie al organismului cuprinde cheltuielile energetice minime vitale, in conditii de repaus – metabolismul bazal, la care se adauga cheltuielile energetice in conditii de activitate fizica, activitate intelectuala, termogeneza, activitate dinamica specifica a alimentelor si alte cheltuieli energetice variabile.


In anumite situatii (copii in crestere, gravide, lauze, etc) trebuie luate in calcul si consumurile energetice secundare caracteristice fiecarei categorii.

Conform definitiei Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) necesarul caloric (energetic) optim este acel aport energetic alimentar care asigura balanta energetic ideala, necesara mentinerii greutatii si compozitiei corporale normale, pastrarii pe termen lung a starii de sanatate, desfasurarii de activitati fizice si intelectuale si parcurgerii unor perioade fiziologice (crestere, sarcina, lactatie).


Pentru realizarea acestui deziderat este recomandabil ca energia de aport, furnizata din alimentele ingerate, sa fie egala cu cea consumata, necesara pentru:
- Asigurarea metabolismului bazal (60% din consumul energetic total)
- Activitatea voluntara, fizica si psihica (30% din consumul energetic total)
- Actiunea Dinamica Specifica a alimentelor, ADS (10% din consumul energetic total)
- Termogeneza.


In general , necesarul caloric este mai mare la tineri decat la varstnici, la barbati decat la femei si depinde de greutatea ideala (sau recomandabila), de activitatea fizica depusa si de starile fiziologice mentionate.


Necesarul energetic zilnic calculat in functie de profesie este:
- Pentru activitate sedentara: 30 - 35 cal/kg corp/zi.
- Pentru activitate fizica medie: 30 – 40 cal/kg corp/zi.
- Pentru activitate fizica grea: 40 – 45 cal/kg corp/zi.
- Pentru activitate fizica foarte grea: 50 – 60 cal/kg corp/zi.

Necesarul energetic zilnic pentru majoritatea indivizilor este intre 1500 – 3000 kcal. Dezechilibrarea acestei balante energetice pe termen scurt nu produce modificari semnificative ale energiei totale a organismului, respectiv a greutatii corporale, datorita existentei depozitelor energetice. Dezechilibrele care se mentin pentru perioade mai lungi ( de ani, saptamani sau luni) pot produce modificari semnificative ale energiei totale si consecutive, modificari corespunzatoare ale greutatii corporale.

Dezechilibrele aparute la nivelul depozitelor energetice ale organismului influenteaza, la randul lor, alte componente ale ecuatiei balantei energetice. Astfel scaderea sau castigul ponderal sunt asociate cu pierderea sau cresterea masei tesutului metabolic activ, ceea ce duce la o scadere sau crestere a consumului energetic total.


Sursa: Eduard Vigu

Dan Luca. Sliduri webinar 5AM. Top 10 instrumente de productivitate personala.

Buna dimineata!

Esti curios sa afli cum a fost in dimineata asta la webinar?...

Te intrebi cate persoane s-au trezit si au fost "nerezonabile"?...

======================================================================
Te rog citeste pana la final sa afli cum iti poti downloada slidurile din webinar in format PDF. Multumesc!
======================================================================

Tocmai pentru ca stiu ca sunt multi care si-au dorit sa ajunga si nu au reusit, m-am gandit sa scriu cateva impresii despre ceea ce a fost... si sa iti fac un mic cadou...

Chiar daca a batut un puternic vant de vacanta... totusi...

... m-am bucurat sa am alaturi de mine la webinar 271 de persoane...

... ma simt onorat sa am alaturi de mine atatia oameni "nerezonabili" la fiecare webinar 5AM...

Mi-a placut foarte mult energia care s-a creat intre "matinali" si faptul ca setea de cunoastere nu este somnoroasa dimineata :)

In incheiere... ai cadou de la mine slidurile din webinar!

Top 10 instrumente pentru cresterea spectaculoasa a productivitatii

> Cele mai bune softuri, aplicatii si instrumente care (fiecare) iti pot creste productivitatea cu valori intre 10% si 200%

Descarca slidurile in PDF de aici

Daca ai fost la webinar... slidurile te vor ajuta sa fixezi mai bine informatia...

Daca ai vrut sa vii si nu ai reusit... vei mai atenua sentimentul de frustrare... si vei invata lucruri valoroase...

... si poate iti vei promite sa nu mai ratezi urmatorul webinar...

Daca te mai intrebi ce e cu oamenii "aia" de se trezesc cu noaptea in cap...

...poti vedea concret topicurile pe care le abordam si modul in care crestem impreuna...

Descarca slidurile in PDF de aici

Mult succes! O zi cu spor si armonie!

Dan (Nerezonabilul... :)

P.S. Urmatorul webinar va fi in septembrie 2014!

info despre proteina vegetala ..

Pentru cei ce doresc sa excluda din alimentatie proteina animala, va ofer cateva informatii legate de proteina vegetala si unde o putem gasi:

1. Quinoa - proteina - 8g/ceasca ( contine fibre, fier, magneziu, mangan)

2. Hrisca - proteina - 6g/ceasca 

3. Seminte de canepa - 10g/lingura (conțin cantități semnificative din aminoacizii esențiali, precum și magneziu, zinc, fier, calciu. Sunt, de asemenea, o sursă vegan rară de acizi grași esențiali, cum ar fi omega-3, care pot contribui la combaterea depresiei.)

4. Chia - proteine: 4 grame/2 linguri (semintel de chia sunt cea mai mare sursa de acizi grasi omega-3, și conțin mai multe fibre decât semințele de in sau nuci. Au continut ridicat de fier, calciu, zinc si antioxidanti.)

5. Soia - porteina : 10g/1/2 ceasca - este singura proteina vegetala completa.

6. Orez si fasole - proteina 7g/ceasca ( boabele de fasole au un continut scăzut in metionină (Aminoacid indispensabil vieții omului și animalelor, conținând mari cantități de sulf, folosit și ca medicament în tratamentul afecțiunilor hepatice) și ridica în lizină (Aminoacid indispensabil creșterii. Substanță organică având proprietatea de a dizolva globulele roșii, bacteriile și celulele țesuturilor), în timp ce orezul are un continut scazut in lizină și ridicat în metionină. Pune-le împreună si vei avea ce-ti trebuie la o masa)

8. Seitan:- proteine: 21 grame pe 1/3 ceasca de servire 

9. Hummus: - Proteine: 7 grame /2 linguri de hummus 

10. Spirulina cu cereale sau nuci: - proteine: 4 grame/1 lingura

11. Unt de arahide: - proteine: 15 grame/2 linguri de unt de arahide

sursa: http://greatist.com via Iuliana Chiorpec

Gandurile tale iti coloreaza realitatea ..


Sursa: Daniel Filip

ANAF a modificat formularele mai multor decizii de impunere.

Potrivit Ordinului ANAF nr. 1.672/2014, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 462 din 24 iunie si care a intrat in vigoare la aceeasi data, deciziile de impunere pe care Fiscul le transmite persoanelor fizice s-au modificat. Este vorba despre formularele privind impozitul pe venit si contributiile sociale.

Mai exact, prin ordinul ANAF nr. 1.672/2014 au fost modificate urmatoarele formulare:
  • 250 – Decizie de impunere anuala pentru veniturile realizate din Romania de persoanele fizice,
  • 251 – Decizie de impunere anuala pentru veniturile realizate din strainatate de persoanele fizice,
  • 260 – Decizie de impunere privind platile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contributii de asigurari sociale de sanatate, precum si privind obligatiile de plata cu titlu de contributii de asigurari sociale
  • 630 – Decizie de impunere anuala pentru stabilirea contributiei de asigurari sociale de sanatate
  • 650 – Decizie de impunere privind platile anticipate cu titlu de contributii de asigurari sociale de sanatate pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor.
Reprezentantii ministerului Finantelor au precizat inca de la sfarsitul lunii mai ca va fi publicat un nou model de decizie de impunere, care va contine elemente noi, se arata intr-un comunicat remis recent redactiei.

Conform anuntului de la acea data, pe fiecare obligatie de plata urma sa fie tiparit contul IBAN, in care trebuie efectuata plata, impreuna cu codul de bare, iar pe verso urmau sa fie trecute informatii privind modalitatile de plata.

Makarasana - pozitia crocodilului.

Yoga for Happy People's photo.
Yoga for Happy People's photo.

Ideala pentru eliminarea situatiilor de stress si anxietate - este o pozitie extrem de simplu de executat, iar faptul ca suntem asezati pe burta, cu fata in jos ne poate face sa ne simtim mai putin expusi, mai putin vulnerabili.

Iar daca respiram abdominal (folosind constient diafragma), relaxarea va fi totala.

Din 1 iulie, scolile auto trebuie sa inregistreze toti cursantii intr-un Registru National.

Incepand de saptamana viitoare, scolile de conducatori auto trebuie sa tina evidenta mult mai clara a cursantilor, precum si a orelor de pregatire teoretica sau practica realizate de instructorii auto.

Aceasta intrucat de la 1 iulie se implementeaza Registrul National de Evidenta a Cursantilor, o aplicatie informatica gestionata de Autoritatea Rutiera Romana, ce contine date privind scolile de conducatori auto, instructorii auto, profesorii de legislatie rutiera, cursantii, precum si vehiculele utilizate la pregatirea practica.

Ordinul MT nr. 75/2014 privind reglementarea activitatii de pregatire a persoanelor in vederea obtinerii permisului de conducere, in vigoare din 12 februarie 2014, a introdus o serie de noutati privind activitatea scolilor auto.

Astfel, conform reglementarilor instituite atunci, scolile de conducatori auto nu mai pot fi infiintate de persoane fizice autorizate, intreprinderi familiare si intreprinderi individuale. Mai exact, scolile pot fi organizate ca societati comerciale sau in cadrul regiilor autonome.

De asemenea, acestea pot fi organizate la nivelul Ministerului Educatiei sau organizate de institutii de invatamant particular acreditate conform legii care scolarizeaza numai elevii sau studentii inmatriculati in sistemul propriu de invatamant pentru profilul auto, precum si organizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne sau Ministerului Apararii care scolarizeaza cursantii pentru nevoile proprii.

In plus, ordinul citat stabileste si conditiile in care trebuie sa functioneze o scoala auto, lucru care nu era specificat in vechile dispozitii. Astfel, scoala trebuie sa functioneze intr-o locatie unica care sa cuprinda sala/sali de pregatire teoretica, sala pentru secretariat si arhiva, grup sanitar.

Serban Blebea. De ce ingrediente ai nevoie pentru a prepara o salata plina de proteine?

Este pacat sa nu profiti de legumele si fructele de sezon. Recomand mereu ca regimul alimentar sa se plieze pe alimentele specifice fiecarui anotimp. Pentru ca regimul Slabeste cu Serban nu pune accentul pe infometare, iar mesele sunt diversificate, consider ca te poti distra combinand diferite fructe si legume. Nu uita sa alegi mereu variantele cu un indice glicemic scazut.

Ce este indicele glicemic?
Indicele glicemic sau IG este un coeficient care masoara viteza si cantitatea de glucide care ajunge in sange. Atunci cand mananci alimente cu un indice glicemic ridicat, corpul tau va elibera o cantitate mai mare de insulina, care are rolul de a echilibra din nou balanata glucidelor. Cum reuseste insulina sa faca acest lucru? Transportand glucidele in exces in ficat, in muschi sau depozitandu-l sub forma de grasime. Cu siguranta nu ne dorim asa ceva!

De ce ai nevoie pentru a prepara o salata usoara de vara?
piept de pui
andive
grapefruit
iaurt grecesc
sare si piper

Cum se prepara?
Pieptul de pui se fierbe cu putina sare. Grapefruit-ul se curata de coaja si se indeparteaza pielitele de pe fiecare feliuta. Cand am terminat cu fructul, urmeaza sa spalam si indepartam cotorul andivelor. Toate incredientele se taie marunt, apoi se adauga bucatele de piept de pui (dupa ce s-a racit in prealabil). Se poate adauga si un dressing din iaurt grecesc, sare, piper si putina lamaie pentru gust.

Pe langa gustul usor amarui si racoritor, aceasta salata contine proteine din iaurtul grecesc si pieptul de pui. Proteinele au un rol esential in corpul nostru intrand in alcatuirea musculaturii, hormonilor, anticorpilor si ajuta la refacerea dupa efort. Atentie! Nu cumpara iaurt grecesc cu peste 5% grasime.

Regimul Slabeste cu Serban se bazeaza pe astfel de preparate usoare, cu putine calorii si bogate in macro-nutrienti. Astfel vei putea sa te bucuri gustul alimentelor si sa slabesti in acelasi timp.

Avem un nou Cod al insolventei. Prevederile au intrat in vigoare astazi.

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa a fost publicata in MO 466/25.06.2014 si a intrat in vigoare astazi, 28 iunie 2014.

Conform Noului Cod al insolventei, planul de reorganizare al unei firme aflate in insolventa va fi de trei ani de zile. Mai mult decat atat, prelungirea acestuia va putea fi realizata pe un an de zile.

Noul Cod al insolventei stabileste ca planul de reorganizare va cuprinde:
  • categoriile de creante care nu sunt defavorizate;
  • tratamentul categoriilor de creante defavorizate;
  • daca si in ce masura debitorul, membrii grupului de interes economic, asociatii din societatile in nume colectiv si asociatii comanditati din societatile in comandita vor fi descarcati de raspundere;
  • ce despagubiri urmeaza a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creante, in comparatie cu valoarea estimativa ce ar putea fi primita prin distribuire in caz de faliment; valoarea estimativa se va calcula in baza unui raport de evaluare, intocmit de un evaluator desemnat;
  • modalitatea de achitare a creantelor curente.
De asemenea, Noul Cod al insolventei prevede o valoare prag de 40.000 de lei pentru firmele care vor sa intre in solventa.

Ceaiuri superstaruri pentru intarirea dintilor si a oaselor.

Daca ai dinti si oase slabite sau doar doresti sa te fortifici impotriva viitoarelor probleme, ceaiurile alese din plante sunt o buna selectie zilnica. Pline de compusi ce intaresc oasele, aceste elixiruri stravechi sunt o modalitate gustoasa de a ne intari structura oaselor sia dintilor. Ba chiar a fost gasita o planta ayurvedica ce poate inlatura din apa fluorul ce face ravagii pentru oase si dinti, oferind o solutie economica pentru acest element chimic ingrijorator.

Cele mai bune ceaiuri pentru sanatatea dintilor si a oaselor
O modalitate usoara de a intarii dintii si oasele, ceaiurile de plante pline de nutrienti, sunt adesea trecute cu vederea. Cand sunt utilizate in tandem cu o dieta sanatoasa, problemele oaselor pot fi corectate sau complet evitate. Multi specialisti recomanda consumarea plantelor ca infuzii puternice pentru a extrage maximum de continut mineral. Pentru preparare, masurati 30 g de plante uscate intr-un recipient de sticla putin mai mare de 1 l. Umpleti cu apa calda, acoperiti si infuzati cel putin 4 ore. Strecurati si bucurati-va de cateva cesti pe zi.

Aruncati o privire la urmatoarele ceaiuri deosebite pentru sanatatea oaselor:
Coada calului – abundent in siliciu si magneziu, este o planta de elita pentru reintarirea tesuturilor conjunctive, dintilor si oaselor. Utilizata ca ceai de doua ori pe zi, planta de coada calului ajuta la inversarea cursului bolii in cazul pierderii de materie osoasa periodontala, simultan cu incurajarea refacerii rapide a fracturilor. Mai faciliteaza absorbtia de calciu. Utilizati doar plantele culese primavara, intrucat varietatile mature pot irita rinichii.

Urzica – bogata in calciu, magneziu, sulf si proteine, impreuna cu vitaminele C, D si K, urzica este o puternica alegere pentru sanatatea oaselor. O cana de infuzie cu urzici contine intre 300-500 mg de calciu.

Paie de ovaz – o exceptionala sursa de calciu, ca si de saponine, flavonoizi, alcaloizi, steroizi, lizina si metionina, paiele de ovaz ajuta la stimularea cresterii celulelor osoase, potrivit Centrului Medical al Universitatii din Maryland. Aceasta este o veste buna pentru cei carora le-ar placea sa evite oasele fragile sau sufera de osteoporoza.

In plus tulsi (cunoscut ca busuiocul sfant) a fost aratat de catre cercetatorii de la Universitatea din Rajastan ca inlatura fluorul din apa de baut, acest element chimic facand ravagii asupra smaltului dentar si oaselor. Andrew Puhanic relateaza in Activist Post:

“A fost efectuat un experiment in satul Yellareddyguda din Narketpally Mandal. Cercetatorii au inmuiat 75 mg de frunze de busuioc sfant in 100 ml de apa continand 7,4 parti per milion de fluor in apa.
Dupa inmuierea doar pentru opt ore a frunzelor de busuioc, s-a descoperit ca nivelul fluorului in apa a fost redus de la 7,4 ppm (parti per milion) la doar 1,1 ppm”.

Genunchiul.

Aveţi dureri de genunchi sau probleme cu aceştia?

Pentru ameliorarea simptomelor se aplică pe lânga terapia cu masaj şi un program de exerciţii care să faciliteze circulaţia venolimfatică şi drenajul edemelor, atunci când acestea s-au format.

Masajul genunchiului se execută prin alunecări scurte şi fricţiuni uşoare. Nu se vor aplica manevrele de frământat şi batere. Hidromasajul este util în afecţiunile genunchiului.

Specialiştii recomandă tratamentul complex de întreţinere a picioarelor, alcătuit din şedinţe de limfodrenaj, masaj şi program de exerciţii de gimnastică de întreţinere.



O școală la care merită să mergeți chiar dacă e vacanță.

Fundația pentru o societate deschisă, Asociația Arhipera și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” organizează cea de-a treia ediție a Școlii de vară ARHIPERA dedicată arhitecturii sociale participative în perioada 14-19 iulie 2014, la Belciugatele, în județul Călărași.
Școala de vară ARHIPERA 3.0 îmbină teoria și practica arhitecturii sociale participative, prin prelegeri și lucru pe șantier într-un sat în care mulți oameni trăiesc în sărăcie extremă, facilitează întâlnirea studenților viitori arhitecți cu beneficiarii locuințelor și provoacă participanții să găsească soluții de construcție cu resursele disponibile în zonă.
Cursurile Școlii de vară vor fi susţinute de dr.arh. Lorin Niculae, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM), Directorul Departmentului de Construire Comunitară al Fundației pentru o societate deschisă şi preşedintele Asociaţiei Arhipera, dr.arh. Alexandru Călin, UAUIM, arh. Anca Rusuconf. dr. arh. Ştefan Ghenciulescu, ing. Bogdan Horezeanu, avându-l ca invitat special pe prof.dr.arh. Augustin Ioan, director al Școlii doctorale UAUIM.
Participarea la Școala de vară se face prin trimiterea unui CV în format Europass și a unei Scrisori de intenție, pe adresa info@fundatia.ro, până pe data de 4 iulie 2014. 
La edițiile anterioare ale Școlii de vară au participat 45 de studenți ai facultăților de arhitectură, urbanism, antropologie, din România, Olanda, Marea Britanie, Mexic și 9 profesori din România și Olanda.  
Prima ediție a Școlii, cea din 2012, a fost premiată în cadrul Galei Societății Civile din 2013, în cadrul secțiunii „Educație și Cercetare”, iar ediția 2013 a Școlii a fost nominalizată la Gala Radio România Cultural. 
Partenerii celei de-a treia ediții ai Școlii de vară ARHIPERA sunt firma RockwoolRegistrul Urbaniștilor din România,IMDBonec ConsultZeppelinARHITECTURA.

Cu cat esti mai curios, cu atat ai mai mult curaj.

Adevarata masura a practicii consta in a ajunge, putin cate putin, la limita.

Dar pentru a ajunge acolo, ne trebuie curaj...

Curajul nu inseamna ca esti neinfricat, ci ca doresti sa experimentezi frica.

Cu cat incerci sa-ti depasesti temerile, cu atat mai mult iti permiti sa dezvolti compasiunea.

Cu cat esti mai curios, cu atat ai mai mult curaj.

Sursa: Yoga for Happy People

The Top 4 Beginning Yoga Poses for Scoliosis Sufferers.

  1. Mountain Pose. This is a great pose for beginning your yoga practice. It helps with balance and core strength, and it is a beginning pose which requires you to stand tall and steady, like a mountain.
    • Stand with your big toes touching and your heels slightly separated. Relax your shoulders and allow your arms to hang, relaxed, by your sides.
    • Close your eyes, and envision yourself firmly planted in the ground, concentrating on your feet.
    • Lift up on to the balls of your feet, and then your toes, distributing the weight evenly across your feet.
    • Then settle back down flat and find your balance. Fan out your toes.
    • Engage your thigh muscles, but do not lock your knees.
    • Lift your pelvic bone slightly toward your navel. Keep your chin parallel to the floor and relax your shoulders. Let your arms hang naturally.
    • Relax your facial muscles and take slow fluid breaths.
    • Shift your weight to your left foot, and continue with the tree pose.
  2. Tree Pose: Another standing pose, tree pose helps with posture, strengthening your core, and improving your overall balance. It is also helpful with stress reduction.
    • After mountain pose, shift your weight to your left foot.
    • With your right hand, reach down and grab your right ankle. Lift your right foot up and place the sole of your foot against your left thigh. If you can’t reach up to your thigh, try putting your foot against your calf instead.
    • Stretch and lengthen your spine. Draw the pelvic bone inward and point your tailbone toward the floor.
    • Place your palms together in front of your chest and move your shoulder blades together.
    • Gaze forward and take slow and steady breaths. Repeat on the other side.
  3. Cat/Cow Pose: This pose opens up the spaces between your vertebrae and stretches the muscles and tendons that support your spine.
    • Kneel with the hands below the shoulders and the knees below the hips (also known as table top pose).
    • Look down towards your yoga mat and spread the fingers. Engage your abdominal muscles.
    • As you inhale, lift your head and tailbone, making the lower back concave.
    • As you exhale, tuck the tailbone, release the neck and drop the head while rounding the back.
  4. Child’s Pose: This is an incredibly relaxing pose for everyone and is best to do after cat/cow pose.
    • Begin seated on your heels.
    • Stretch the arms and hands out in front of you.
    • Bend your upper body forward and lower your chest close to your knees.
    • Continue to stretch your arms forward. Breathe deeply and relax as you feel your back and spine muscles lengthening.
    • Relax your entire body.
If you try these and like them, seek guidance from an experienced yoga instructor to help learn more. A yoga instructor can also help with modifications of different poses if needed. Once you are comfortable moving through different poses, you will be able to take some time anywhere to stretch and relax.
Continue to expand your yoga practice. Many patients who begin a yoga practice feel more relaxed, healthy, and report an improved mood.

Amenzile de circulatie cresc de la 1 iulie ..

astfel ca cea mai mica suma pe care soferii care incalca regulile o vor plati va fi de 180 de lei, iar cea mai mare poate ajunge si la 1800 de lei. In ceea ce priveste persoanele juridice, acestea vor plati pentru abaterile efectuate intre 1890 de lei si 9000 de lei.

Majorarea se datorareaza cresterii salariului minim pe economie, in prezent fiind de 850 de lei, iar de la 1 iulie, acesta va fi majorat la 900 lei.

In functie de gravitatea contraventiilor comise si de pericolul social pe care il prezinta, sanctiunile sunt ierarhizate in mai multe clase, carora le corespund un anumit numar de puncte-amenda.

Concret, clasele de sanctiuni sunt urmatoarele:
clasa I - 2 sau 3 puncte-amenda;
clasa a II -a - 4 sau 5 puncte-amenda;
clasa a III -a - de la 6 la 8 puncte-amenda;
clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amenda;
clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amenda (aceste sanctiuni se aplica numai persoanelor juridice).

Asadar, de la 1 iulie, amenzile vor fi, in functie de clasa:
de 180 sau 270 de lei (clasa I);
de 360 sau 450 de lei (clasa a II);
cuprinse intre 540 si 720 de lei (clasa a III-a);
cuprinse intre 810 si 1800 de lei (clasa a IV-a);
cuprinse intre 1890 si 9000 de lei (clasa a V-a).

Dragos Stoian: fii tu vocea care spune lucrurilor pe nume ..

Salut,

Ai auzit de practica japoneza numita Kintsukuroi?

Este o arta prin care un vas spart se lipeste cu un lac amestecat cu aur sau argint.


Filosofia din spatele ei este ca spargerea si reparatia devin parte din istoria acelui obiect de arta, nu ceva ce trebuie ascuns. Si astfel va deveni mai frumos tocmai pentru ca a fost spart.

Este o metafora foarte puternica pentru suferintele noastre prin care am trecut.. si pe care uneori ne este teama sa le dezvaluim.

Cunosc multe persoane care au niste povesti incredibile de viata prin care ar putea sa inspire si sa ajute foarte multi oameni.

Dar din pacate, ei NU cred in vocea lor.. se intreb 'cine sunt eu pentru a iesi in fata?'

Poate ca si tu esti intr-o situatie asemanatoare.. sau poate ca vrei sa devii mai bun in a exprima ceea ce te pasioneaza.

De aceea, am scris un articol pe aceasta tema:
http://www.dragosstoian.ro/fii-vocea-care-spune-lucrurilor-pe-nume/

Cred ca ii va deranja pe unii, mai ales acei experti autoproclamati, care isi creaza o imagine de 'guru'.

Dar nu am mai rezistat si am simtit ca trebuie sa spun lucrurilor pe nume.

In final, vreau sa te anunt ca am reluat oferta "Platesti CAT VREI la sfarsit", pentru cursul de 2 zile "Castiga incredere prin Public Speaking" - va avea loc pe 5 si 6 iulie.

Adica dupa ce participi, decizi tu care este suma pe care o platesti, fara nicio conditie.

Din pacate mai sunt doar 2 locuri, apasa pe linkul de mai jos:
http://www.dragosstoian.ro/curs-public-speaking/

Sa ai un weekend inspirat,
Dragos Stoian

Trainer, speaker si blogger

www.dragosstoian.ro
www.obiceiurilemaiestriei.ro

vineri, 20 iunie 2014

Scurt ghid despre rabdomioliză by Dr Alin Popescu

Organismul uman prezintă trei tipuri de mușchi și anume: mușchii striați (sau scheletici), cei netezi care intră în alcătuirea organelor și mușchiul inimii.

În momentul în care apare o distrugere a țesutului muscular scheletic se elimină în sânge o componentă numită mioglobina (proteina ce intră în componența celulei musculare) acest fenomen purtând numele de rabdomioliza. În momentul în care fibra musculară este lezată are loc eliminarea în sânge a mioglobinei care din păcate poate precipita la nivel renal având la acest nivel un efect toxic cu posibilitatea apariției insuficientei renale acute. De asemenea distrugerea țesutului muscular poate cauza un dezechilibru electrolitic important cu apariția deshidratării și a tulburărilor de ritm cauzate de valorile crescute în sânge ale potasiului.

Cauzele rabdomiolizei
- traumatismul prin strivire de la nivelul mușchilor este una dintre cele mai frecvente cauze de rabdomioliză
- arsurile extinse și electrocutarea
- imobilizarea prelungită (întâlnită frecvent în cazul pacienților cu accident vascular cerebral sau alte patologii care îi obligă pe aceștia să rămână o perioadă lunga de timp la pat) poate avea repercusiuni negative asupra unor grupe de mușchi asupra cărora acționează greutatea corpului cu apariția rabdomiolizei.
- efortul fizic prelungit și excesiv (cel mai frecvent în cazul ridicării greutăților) poate duce la strivirea mușchilor
- criza convulsivă prelungită și statusul epilepticus în care mușchii sunt contractați pentru o perioadă lungăp de timp poate duce la lezarea acestora
- medicamentele menite să scadă colesterolul (statinele), antidepresivele, antipsihoticele, amfetamina, ketamina, heroina, LSD și mai toate drogurile recreaționale pot afecta țesutul muscular
- variațiile mari de temperatură la care este supus organismul (hipotermia sau hipertermia) pot cauza apariția rabdomiolizei
- infecțiile virale, bacteriene și afecțiunile autoimune, ca: polimiozita sau dermatomiozita, sunt și ele citate ca posibile cauze de lezare musculară

Cum se manifesta rabdomioliza?
Cele mai comune manifestări ale ...

joi, 19 iunie 2014

HTC ONE mini2, cea mai recenta inovatie in designul compact ...


Idei benefice si intelepte ..

Motto: “Cand incetezi sa alergi dupa lucrurile gresite, le dai lucrurilor bune sansa de a te gasi”

Nu mai petrece timp cu persoanele nepotrivite. Viata este prea scurta, pentru a o petrece cu oameni care nu merita. Daca cineva te vrea in viata lui, iti va face loc in ea, nu trebuie sa te bati tu pentru un loc acolo. Niciodata, dar niciodata, nu incerca sa te bagi cu forta in sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai. Aminteste-ti mereu ca prieteni adevarati nu-ti sunt cei ce sunt langa tine cand esti fericit, ci cei care iti sunt aproape, cand ti-e cel mai greu.

Nu mai fugi de probleme. Infrunta-le cu capul sus. Nu, nu va fi usor. Nu este nicio persoana in lume care poate depasi, fara greseala, toate complicatiile cu care viata ne pune fata in fata. Nu suntem facuti sa rezolvam instant toate probleme aparute. Nu asa am fost creati. De fapt, am fost creati sa ne suparam, sa ne intristam, sa fim raniti, sa ne impiedicam si sa cadem. Pentru ca tocmai asta este intregul scop al vietii – sa ne infruntam problemele, sa invatam din ele, sa ne adaptam si sa le rezolvam in timp. Asta e, in cele din urma, modul in care devenim persoanele care suntem.

Nu te mai minti. Poti minti pe oricine din lumea intreaga, insa nu te poti pacali pe tine. Vietile ni se imbunatatesc, numai cand acceptam provocarile care ne apar in cale. Iar cea mai dificila dintre provocari este aceea de a fi sinceri cu noi insine.

Nu-ti pune la nesfarsit nevoile la finalul propriei liste de prioritati. Cel mai dureros lucru este sa te pierzi, pe tine ca persoana, atunci cand iubesti pe cineva prea mult. Si sa uiti ca si tu esti special. Da, ajuta-i pe ceilalti, dar ajuta-te si pe tine. Daca exista vreodata vreun moment perfect pentru a-ti urma visul sau pentru a face ceva care conteaza pentru tine, acel moment e acum.

Nu mai incerca sa fii ceea ce nu esti. Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa sa fii tu insuti, intr-o lumea care incearca sa te faca precum toti ceilalti. Cineva va fi intotdeauna mai frumos ca tine, mai destept sau mai tanar – insa nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba, ca oamenii sa te placa. Fii tu insuti si oamenii potriviti te vor iubi pe tine, cel adevarat.

Nu mai tine cu dintii de trecut. Nu vei putea incepe urmatorul capitol din viata ta, daca vei continua sa il citesti pe ultimul. 

Nu iti mai fie frica sa gresesti. A face ceva si a obtine un rezultat gresit este mai productiv decat sa nu faci nimic. Orice reusita are o urma de esec in spatele ei – si orice esec te conduce spre succes. Vei ajunge sa regreti mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut, decat pe cele pe care le-ai facut.

Nu te mai mustra pentru greselile vechi. Putem iubi persoanele nepotrivite si putem plange pentru lucrurile gresite, insa, indiferent ce intorsatura ia viata, un lucru este sigur: greselile ne ajuta sa gasim acele persoane si acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toti gresim, toti ne zbatem si chiar toti regretam anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ti se intampla, bun sau rau, te pregateste pentru un moment care urmeaza sa vina.

Nu mai incerca sa iti cumperi fericirea. Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar adevarul este ca lucrurile care ne aduc, cu adevarat, fericirea sunt gratuite – dragostea, rasul, prietenia… Completati voi lista mai departe.

Nu mai astepta fericirea de la ceilalti. Daca nu esti multumit cu tine, asa cum esti, nu vei fi fericit nici in relatii cu alte persoane. Trebuie sa-ti creezi stabilitate si fericire in propria viata, inainte de a o impartasi cu altcineva.

Nu mai trai in gol, gandindu-te si razgandindu-te. Nu mai analiza asa de mult la fiecare situatie, caci vei crea probleme care nu nici macar nu existau. Evalueaza situatia si actioneaza. Nu poti schimba lucrurile cu care refuzi sa te confrunti. Progresul implica riscuri. Punct! Ca sa marchezi un gol, trebuie ca intai sa dai drumul la minge.

Nu te mai gandi ca nu esti pregatit. Nimeni nu se simte niciodata 100% pregatit, cand apare o noua sansa. Asta, pentru ca cele mai multe oportunitati din viata ne forteaza sa trecem dincolo de zona noastra de confort. In orice situatie, ne vom simti intai insuficient pregatiti. Dar asta tine de procesul de invatare, nu-i asa?

Nu te mai implica in relatii din motive gresite. Relatiile trebuie alese intelept. Este mai bine sa fii singur, decat intr-o companie neplacuta. Nu trebuie sa te grabesti. Daca trebuie sa se intample, se va intampla – la timpul potrivit, cu persoane potrivita si din motivele corecte. Indragosteste-te pentru ca asa simti, nu pentru ca te simti singur.

Nu mai respinge relatii noi, doar pentru ca cele vechi nu au mers. Vei invata ca, in viata, oamenii pe care-i intalnesti, ii intalnesti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor invata cate ceva. Dar, cel mai important lucru este ca vor fi si cativa care vor scoate la iveala tot ce-i mai bun din tine.

Nu mai concura cu toti ceilalti din jurul tau. Nu te mai gandi la ce fac ceilalti mai bine decat tine. Concentreaza-te sa iti bati propriile recorduri, zilnic. Succesul este, pana la urma, o lupta doar intre tine si propria-ti persoana.

Nu mai fi invidios pe ceilalti. Invidia inseamna sa numeri toate harurile cu care au fost daruiti altii, in loc sa te uiti la tine si la ce ai primit tu. Intreaba-te urmatorul lucru: “Ce am eu si toata lumea isi doreste?”.

Nu te mai plange si nu iti mai plange de mila. Surprizele neplacute cu care viata te pune fata in fata nu fac decat sa iti netezeasca calea, in directia care era menita pentru tine. Poate nu intelegi si nu vezi asta, in momentul in care lucrurile rele se petrec – si poate ca iti va fi greu. Dar reflecta si la celelalte lucruri negative care ti s-au intamplat in trecut. Vei observa destul de des ca fiecare dintre ele te-a condus intr-un loc mai bun, catre o persoana mai buna, la o stare de spirit minunata sau o situatie fericita. Asa ca, zambeste! Lasa-i pe toti sa vada ca astazi esti mult mai puternic decat erai ieri. Si asa vei si fi.

Nu mai tine suparare. Nu iti trai viata cu ura in suflet. Vei ajunge sa te ranesti mai mult pe tine decat pe oamenii pe care ii urasti. Iertarea nu inseamna “Ceea ce mi-ai facut este in regula”, ci iertarea inseamna ” Nu o sa te las sa imi strici fericirea pentru totdeauna”. Iertarea este raspunsul… Renunta la ranchiuna, gaseste-ti pacea si elibereaza-te. Si, nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este si pentru tine. Atunci cand este nevoie, iarta-te si pe tine, mergi mai departe si incearca sa te descurci mai bine data viitoare.

Nu ii mai lasa pe ceilalti sa te aduca la nivelul lor. Refuza sa iti cobori standardele doar pentru a-i multumi pe cei care refuza sa si le ridice pe ale lor.

Nu iti mai pierde timpul dand explicatii si scuzandu-te la nesfarsit pentru greseli. Prietenii tai nu au nevoie de asta, iar dusmanii tai oricum nu vor crede. Doar fa ceea ce simti ca este corect.

Nu mai trece cu vederea frumusetea bucuriilor marunte. Bucura-te de lucrurile marunte, pentru ca intr-o zi te vei uita inapoi si vei descoperi ca ele erau, de fapt, lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viata ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut razand cu cei care conteaza pentru tine.

Nu mai incerca sa faci lucrurile perfect. Societatea nu premiaza perfectionistii, ci ii recompenseaza pe cei care duc lucrurile la bun sfarsit.

Nu mai alege calea usoara. Viata nu e usoara, mai ales atunci cand planuiesti sa obtii ceva care sa merite. Nu alege calea usoara care sa te duca acolo. Realizeaza ceva extraordinar.

Nu te mai purta ca si cum toate lucrurile sunt minunate – atunci cand nu sunt. Este in regula sa te impiedici din cand in cand . Nu trebuie sa te prefaci sau sa demonstrezi mereu ca esti puternic. Nu ar trebui sa fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalti; plangi, daca simti nevoia – este sanatos sa versi lacrimi. Cu cat mai curand vei face asta, cu atat mai repede vei fi pregatit sa zambesti din nou.

Nu ii mai invinui pe altii, pentru necazurile tale. Iti vei realiza visele, in masura in care iti vei asuma responsabilitatea pentru viata ta. Cand ii invinuiesti pe altii, pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor parti din viata ta.

Nu iti mai face atatea griji. Grijile nu vor face ca ziua de maine sa fie mai putin grea, dar sigur vor face ca ziua de astazi sa fie mai putin vesela. Pentru a afla daca merita sa te ingrijorezi pentru o situatie, intreba-te urmatorul lucru: “Oare situatia asta va mai conta peste un an? Peste trei? Peste cinci?” Daca raspunsul este nu, e clar ca iti faci griji inutil.

Nu te mai concentra pe ce NU vrei sa se intample. Concentreaza-te pe ce iti doresti sa se petreaca. Gandirea pozitiva este ingredientul de baza al oricarei povesti de succes. Daca te trezesti in fiecare dimineata, gandindu-te ca ceva minunat, ti se va intampla in ziua respectiva si daca esti putin atent, vei observa destul de des ca ai avut dreptate. 

Nu mai fi nerecunoscator. Oricat de buna sau grea a fost, pana in acel moment, trezeste-te dimineata si fii multumit ca traiesti. Cineva, undeva se lupta cu disperare sa traiasca. In loc sa te gandesti la ceea ce iti lipseste, gandeste-te la ceea ce tu ai si le lipseste altora.

Sursa: AstroDeva

miercuri, 18 iunie 2014

Asociatia ViitorPlus a inaugurat prima padure infiintata de un ONG din Romania!

ViitorPlus - asociatia pentru dezvoltare durabila a inaugurat, sambata, 14 iunie, padurea de la Dragos-Voda, din judetul Calarasi, prima padure infiintata de un ONG din Romania. Plantarea celor 8 hectare a inceput in anul 2010 prin programul de impaduriri al organizatiei, „Padurea Copiilor – Adopta un copac!” iar apoi padurea a fost ingrijita pana cand a atins stadiul de masiv.

Evenimentul de inaugurare, in premiera in tara noastra, a avut loc in comuna Dragos-Voda, in vecinatatea proaspetei paduri. Pe langa membrii comunitatii locale si voluntarii ce au contribuit la plantarea si ingrijirea padurii, evenimentul a beneficiat de prezenta autoritatilor publice centrale, locale si regionale, care au venit sa taie panglica inaugurarii, printre care si Doina Adriana Pana, Ministrul delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura din cadrul Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice.

Padurea Copiilor este programul ViitorPlus care are ca scop impadurirea terenurilor degradate din sudul Romaniei si care si-a propus plantarea si ingrijirea unui puiet pentru fiecare nou nascut din tara noastra. In cadrul acestui program, ViitorPlus a plantat si ingrijit 37 de hectare de padure (peste 227.000 de puieti) pe terenuri degradate din sudul tarii, dintre care 8 hectare au ajuns la stadiul de masiv.

Aici cateva fotografii de la eveniment.

Detalii direct de la sursa aici.

Angajatorii vor folosi obligatoriu un nou model al registrului de evidenta a zilierilor.

Din 17 iunie, persoanele care lucreaza cu zilieri vor folosi un nou model de Registru de evidenta a zilierilor.

Persoanele vizate sunt:
  • persoanele juridice,
  • persoane fizice autorizate,
  • intreprinderile individuale
  • intreprindere familiale

Acest document trebuie intocmit in mod obligatoriu si transmis Inspectiei Muncii in fiecare luna, in conformitate cu reglementarile privind activitatea zilierilor cuprinse in Legea nr. 18/2014,

Afla de pe AvocatNet cum arata noul registru, dar si ce amenzi risca angajatorii care nu il intocmesc.

D.I.E.T : ) ) )


Andy Szekely: Articolul de luni...

Salut, 

Luni am inceput cu aceasta imagine pentru a evidentia

triunghiul dramatic 

Daca in povesti exista un personaj ce trebuie salvat ... 
in viata reala este tot asa?

Care sunt rolurile din triunghiul dramatic?

Tu in ce rol te regasesti? 

:: citeste tot articolul :: 

Inspiratie, 
Andy

PS: a fost relevant pentru tine acest articol?
te rog sa raspunzi intr-un comentariu aici

Serban Blebea: "De ce nu ar trebui sa faci abdomene?

Am primit acum cateva minute un email din partea unei persoane care a primit Ghidul Slabeste cu Serban de pe site-ul nostru (o poti face si tu printr-un simplu click). Una dintre intrebarile ei mi-a starnit interesul in mod aparte: "de ce nu recomand abdomenele?".

Consider ca abdomenele (sau crunch-urile) sunt exercitii foarte bune, atunci cand doresti sa iti intaresti musculatura abdomenului, insa nu cred ca acestea te pot scapa de stratul de grasime de pe abdomen.

Voi incepe cu o intrebare foarte simpla: "Poti incorda grasimea?"

Pentru ca stratul de grasime nu poate transforma in tesut muscular, oricat de multe abdomene ai face nu poti scapa de colaceii de grasime, contrar lucrurilor pe care le citesti prin reviste.

Dar totusi cum "topim" grasimea?

Probabil ai observat ca atunci cand te antrenezi foarte intens, executand genuflexiuni, flotari, fandari si alte miscari complexe, pulsul tau se ridica si incepi sa ramai fara aer. Aceasta este modul in care slabesti, mentinand pulsul ridicat, organismul consuma mai multe calorii.

Si totusi, de ce nu putem executa abdomene ca sa ridicam pulsul?

Pentru ca aceste exercitii nu sunt suficient de intense pentru a mentine pulsul ridicat. De cele emai multe ori cand faci abdomene stai chiar intins pe spate. 30 de minute de genuflexiuni fara pauza (daca ai putea face asa ceva) echivaleaza cu cateva ore bune in care faci abdomene, din punct de vedere al consumului caloric.
In concluzie, nu este practic sa iti consumi timpul executand abdomene in defavoarea miscarilor complexe.

DESCARCA GRATUIT
Daca esti hotarat sa schimbi modul in care arati, sa slabesti 10 kilograme si sa iti recapeti increderea in sine, atunci nu trebuie sa iti lipseasca Ghidul Slabeste cu Serban.

Batoane din hrisca fara drojdie

De 10 ani am renuntat sa cumpar paine din comert; prefer sa o pregatesc fie la aparatul de facut paine, fie pun doar aluatul la framantat in aparat si fac chifle sau batoane pe care le pun in cuptor. De obicei fac paine din faina integrala si secara, insa de curand am facut aceste batoane de hrisca care sunt extrem de gustoase.

Hrisca nu face parte din categoria cerealelor ci din familia Polygonaceae, familie din care fac parte macrisul, rubarba, stevia creata. Calitatile sunt cu mult superioare fata de cele ale fainei de grau integrala. Astfel, contine mai putine glucide, nu contine gluten, este bogata in lisina (aminoacid esential), fier, seleniu, calciu si antioxidanti.

Batoanele se fac usor, nu contin drojdie, au o consistenta mai tare si au un gust deosebit.

Pentru 8-9 batoane am folosit:
350 gr faina hrisca
2 linguri ulei masline
sare neiodata dupa gust
aproximativ 200 ml apa calduta

Pasii pentru obtinirea batoanelor: am pus intr-un castron faina de hrisca, uleiul, sarea si putin din catitaea de apa; framantam cu mana si incorporam treptat restul de apa.

Vom obtine un aluat pe care il lasam sa stea 1 ora, iar apoi modelam batoanele. Eu le-am facut aproximativ de 8-9 cm lungime si late de 3-4 cm.

Atentie! Cu cat batonele sunt mai subtiri si mai mici, cu atat se vor usca mai mult si vor deveni mai tari.

Batoanele obtinute le asezam in tava, pe hartie de copt, unsa cu ulei de masline si introducem in cuptorul preincalzit pentru aproximativ 30 minute, la temperatura de 180 grade celsius.

Sanatate, ca e mai buna decat toate!

Mai multe detalii direct de la sursa, Arome de poveste.

Webinar de marketing online pentru ONG-uri: Cum sa-ti promovezi ONG-ul prin Google AdWords?

Stiati ca organizatia voastra neguvernamentala poate avea un buget anul de 120.000 $ pentru promovare online pe Google? Este vorba despre Google AdGrants, disponibile acum si in Romania.

Participa la cele doua traininguri online organizate de TechSoup Romania si 2Parale cu sprijinul ProVobis si invata ”Cum sa-ti promovezi ONG-ul prin Google AdWords”.

Trainingurile “Cum sa-ti promovezi ONG-ul prin Google AdWords” fac parte din Scoala de Marketing Online pentru ONG-uri, o initiativa TechSoup care isi propune sa va ajute sa invatati si mai multe despre cum puteti sa promovati mai bine activitatea organizatiei voastre.

La finalul celor doua cursuri, veti avea de realizat o tema. In urma participarii la cele doua traininguri online si rezolvarea temei propuse, veti primi o diploma de atestare a participarii la trainingurile noastre.

Cum sa-ti promovezi ONG-ul prin Google AdWords (07-08 iulie 2014, ora 18:00). Inscrieri aici - https://attendee.gotowebinar.com/register/8390959630272620802

In cadrul webinariilor vei invata despre:
  • Ce inseamna Google AdGrants
  • Cum stabilesti profilului corect al audientei tale
  • Cum stabilesti obiective masurabile pentru o campanie de promovare online
  • Tips & tricks pentru metode de targhetare prin Google AdWords
  • Sfaturi practice pentru crearea unei campanii in reteaua de cautare Google
  • Ce inseamna o campanie de display in reteaua Google
  • Remarketing si cookies sau cum sa-ti aduci inapoi vizitatorii pe site
  • YouTube - beneficiile celei mai mari retele de video sharing

Despre trainer - Cristian Ignat, 2 Parale
Cristian Ignat conduce divizia specializata de Pay Per Click din 2Parale, agentie Platinum Google Engage. Are o experienta de mai bine de 7 ani in marketingul online si contribuie activ la popularizarea domeniului pe piata romaneasca, fiind printre primii traineri din Romania certificati in Google AdWords.

Aceste traininguri sunt organizate gratuite de catre Asociatia TechSoup Romania pentru organizatiile membre in comunitatea TechSoup. Daca organizatia pe care o reprezentanti este deja membra in TechSoup, va puteti inscrie la ambele traininguri online aici.

Nu esti inca membru in TechSoup? Inscrie-ti organizatia gratuita, urmand cativa pasi simpli si participa la training - https://www.techsoup.ro/inscriere-ong-in-comunitatea-techsoup

Puteti verifica daca organizatia dumneavoastra este membra in TechSoup printr-un e-mail la contact@techsoup.ro

7 reguli filocalice pentru restabilirea sanatatii.

In cele ”7 reguli filocalice pentru restabilirea sanatatii” cuprinse in cartea”Psihoterapie Isihasta” aparuta la Editura Paralela 45 in 2009, Vasile Andru, ne aduce mai aproape de constientizarea importantei dintre minte, trup si spirit, mai aproape de vindecare, de liniste interioara si stare de bine.

”1. Starea de bine mintal grăbeşte refacerea fizică
Este regula numărul unu, şi toate celelalte sunt detalii ale ei. Starea de bine mental grăbeşte refacerea fizică… Sănătatea noastră este o funcţie a psihicului şi a gândirii pozitive. Omul este ceea ce gândeşte. O gândire care selectează afecte pozitiv, o gândire bazată pe mulţumire fermă va asigura o sănătate bună sau o recuperare rapidă. Aceasta se întâmplă deoarece trăim într-o lume în care pierdem adesea condiţia sănătăţii celei bune. Mulţumirea lăuntrică este garantul păstrării acestei stări.

Cum se poate dobândi mulţumirea? Mută mintea de la „veacul acesta“ şi mintea se va schimba. Întrebaţi-vă: suntem mulţumiţi? Există o relaţie între mulţumire şi inteligenţă, între mulţumire şi înţelegere. Dacă eşti tipul cerebral, întâi înţelegi lumea şi eşti mulţumit că lumea este ceea ce este. Dacă aparţii tipului intuitiv, afectiv, întâi îţi creezi starea de mulţumire, şi va urma înţelegerea. Depinde cărui tip mental îi aparţii. Dacă dominanta este intuitivă, atunci creează-ţi o stare de mulţumire; din ea va rezulta inteligenţa. Dacă dominanta este cerebrală, atunci înţelegerea creează mulţumire.

Este un fapt valabil şi în relaţia dintre doi oameni, doi soţi. V-aţi pus vreodată întrebarea de ce apar frecvent situaţii conflictuale între soţi? Pentru că nici unul nu înţelege natura celuilalt. De pildă, femeia trebuie înţeleasă din punct de vedere al dinamicii afective. Oscilând între închidere şi deschidere. Ca să se refacă afectiv, uneori femeia se închide, se retrage în sine, pare mâhnită. Bărbatul o vede închisă şi retrasă, şi atunci se gândeşte că sentimentele ei faţă de el s-au răcit. Dar acel bărbat nu înţelege că aşa-zisa răceală a femeii este o fază naturală prin care ea trebuie să treacă pentru a-şi reface comportamentul afectiv.

Dinamica masculină este alta, oscilând între fugă şi revenire. Ca să-şi refacă afectivitatea, bărbatul fuge. Iată de ce, atunci când vede un bărbat „fugind“, femeia n-ar trebui să se teamă că sentimentele lui faţă de ea s-au răcit; ea ar trebui să ştie că dinamica lui afectivă se reface prin fugă. Această idee nu trebuie înţeleasă eronat, cum că cei care fug au şi dreptate s-o facă. Fuga poate fi exprimată divers — un bărbat „fuge“ în cititul presei, e absent din casă. E şi asta o fugă. Sau „fuge“ să joace table cu vreun vecin. Sau „fuge“ la mănăstire, dacă este mai pios. Femeia trebuie să înţeleagă că bărbatul are, la un moment dat, nevoie să „fugă“. Înţelegerea faptului că asemenea stări sunt naturale ar putea evita numeroase conflicte, conflicte care generează ulterior perturbări de personalitate ale membrilor familiei — fie localizate scurt, fie cu amprentă de durată aspra copiilor.

Psihologii au explicat deja că majoritatea impasurilor pe care le vor avea copiii noştri mai târziu sunt cauzate de conflictele din familie, petrecute în perioada copilăriei acestora. Aceasta este, deci, prima regulă: sănătatea este o consecinţă a binelui mental. Iar acest bine mental are la bază înţelegerea şi stare de mulţumire. Nu automulţumire, ci acea mulţumire care, la urma urmei, înseamnă înţelegere.

2. Nu considera boala ca o pedeapsă pentru păcate
Unii consideră boala ca fiind o pedeapsă pentru păcate: aceasta este o dovadă de slăbire psihică. Omul bolnav se reface mai greu când consideră că a fost bătut de Dumnezeu, şi că Atotputernicul i-a dat boala în chip de pedeapsă. Dar dacă boala nu este o pedeapsă pentru păcate, ce este atunci? Putem vorbi despre boală ca fiind o oprire de la păcat, o informaţie, o atenţionare că am încălcat o lege.

Într-o carte celebră, care se cheamă Călătorie înspre soare apune, personajul principal este o maimuţă. O maimuţă poznaşă, născută dintr-o piatră. Şi ea s-a dus să caute iniţierea. Un maestru a ajutat-o să obţină iniţierea şi, astfel, ea a devenit „egala cerului“, nemuritoare. Însă cu toate că era nemuritoare, maimuţa tot făcea pozne. Poate e şi situaţia omului: deşi dobândeşte atâta ştiinţă, sălbăticia din el nu dispare. Ei bine, ajungând această maimuţă, la un moment dat, în cer, face tărăboi printre sfinţi, răstoarnă nişte cazane unde se fierbea elixirul vieţii, strică nişte tocmeli… Sfinţii atunci se supără şi se plâng lui Dumnezeu că o maimuţă întoarce totul cu susul în jos. Şi atunci Dumnezeu îi spune lui Buddha: „Ia tu maimuţa asta, că e în India, e din ţara ta. Ia-o şi dă-i un leac să se astâmpere!“ Şi Buddha a luat atunci un cerculeţ de fier, l-a pus pe capul maimuţei şi l-a fixat bine, ca ea să nu-ş poată da jos, spunându-i: „De câte ori vei călca o lege divină, cercul te va strânge!“ Şi a venit maimuţa pe Pământ; cum făcea o poznă mare, cerculeţul o strângea şi atunci se cuminţea.

Iată deci că durerea ei de cap nu era o pedeapsă, ci o informaţie că a încălcat o lege sacră, o lege împotriva vieţii. Noi nu ştim că în realitate am încălcat o lege dacă ne-am corecta atitudinea şi n-am mai încălca legea, ne-ar lăsa durerea de cap, fără pastilă şi fără doctor. Iată deci că boala nu e o pedeapsă pentru păcat, ci o oprire de la păcat.

S-a pus adesea întrebarea: „De ce ne îmbolnăvim?“. Un răspuns ar fi că ne îmbolnăvim ca să ne amintim de Dumnezeu. Întotdeauna când suntem bolnavi ne amintim de Dumnezeu. Putem spune că de fapt, ne îmbolnăvim ca să ne smerim, ca să ne aducem aminte că suntem trecători. În afară de asta, de ce ne mai îmbolnăvim? Ne îmbolnăvim ca să smulgem tandreţe. În lumea aceasta în care toţi sunt grăbiţi, nimeni nu vrea, nu are timp ca să ne dea tandreţe. Atunci, inconştient, ce facem? Ne îmbolnăvim, ca să smulgem tandreţe, căldură. Le amintim celor din jur că ne datorează căldură, căci ei uită! Toţi datorăm ceva semenului.

3. Boala nu trebuie privită ca o catastrofă, ci ca un prilej de introspecţie, de linişte, de întrerupere a gândurilor
Definiţia păcatului o ştim. Păcatul sunt grijile şi încălcarea celor trei legi universale revelate. Dacă până acum nu ştiaţi foarte limpede ce înseamnă „păcat“, iată o definiţie ajutătoare. Păcat înseamnă să ai griji — dacă ai griji, ai păcate. Grijile ne împuţinează liniştea, împuţinează viaţa. „Rumegarea“ gândurilor slăbeşte omul. Boala prilejuieşte această întrerupere a grijilor; este o oprire forţată din „mecanica păcatului“, din mecanica vieţii păcătoase. Există o a 11-a poruncă — noi ştim doar 10, pe care le-am interiorizat şi după care ne conducem. Porunca a 11-a apare ca un verset în Psalmul 45, sună aşa: „Opreşte-te şi cunoaşte!“ („Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu“ Ps. 45:10). Considerăm această frază ca porunca a 11-a.

Ştiţi că în Pentateuh (Vechiul Testament) sunt 613 porunci?! În afară de cele 10, cele mai importante, în primele 5 Cărţi ale lui Moise apar deci şi multe altele. Iar a 11-a ar fi „Opreşte-te şi cunoaşte!“. Nu poţi ajunge la cunoaştere din mers. Noi trebuie să descoperim oprirea spirituală. Opreşte-te şi citeşte Filocalia sau Patericul. Opreşte-te şi fă un minut de introspecţie. Introspecţie înseamnă liniştea interioară. Nu analiza interiorul: analiza este un viciu intelectual. Introspecţia este doar linişte interioară.

Opreşte-te deci şi cunoaşte înălţimea ta spirituală, precum şi dimensiunea ta cea mare. Această a 11-a poruncă este încununarea celor 10 porunci cunoscute, după ce te-ai civilizat, când începi să-ţi descoperi dimensiunea metafizică. „OPRIREA“ este o practică. Ea a fost dezvoltată în Filocalia, care a propus „exerciţiul celor 6 opriri“. Acest „opreşte-te“ se poate referi şi la controlul celor 6 surse de agitaţie şi dezorganizare a personalităţii. Prima oprire este stabilitatea fizică: ea atrage după sine stabilitatea minţii şi lipsa grijilor. A doua oprire este oprirea de la păcat. A treia oprire este oprirea de la mâncarea care ne aprinde. A patra oprire: de la adunarea cu oamenii inferiori moral — deci un îndemn de a te aduna cu oameni sporiţi, cu oameni cu preocupări înalte. Oprirea este stazis. În greceşte, stazis înseamnă exerciţiu spiritual, cum ar fi rugăciunea. Şi rugăciunea este tot oprire. Aceasta este deci regula a treia: boala este un prilej de oprire, de introspecţie.

Omul se îmbolnăveşte nu numai pentru că încalcă o lege, ci să-şi amintească de o lege sacră, şi să se schimbe…

4. Boala este un prilej de schimbare
Dacă vom privi boala din acest punct de vedere şi dacă nu ne vom mai teme de ea, vom constata că astfel ieşim mai repede din boală. După ce au fost bolnavi, mulţi oameni şi-au schimbat modul de a mânca, de a trăi, de a (con)vieţui.

5. Devii sănătos dacă îţi doreşti cu adevărat acest lucru
Asta înseamnă, întrucâtva, că mulţi sunt bolnavi pentru că, în inconştient, ei se lasă să fie bolnavi. Afirmaţia poate părea, la prima vedere, şocantă. Şi totuşi, ei sunt bolnavi, în primul rând, ca să-şi atragă un beneficiu nevrotic: vor să fie trataţi ca nişte copii. Când lupta vieţii ne copleşeşte, toţi simţim nevoia să fim trataţi precum copiii; atunci subconştientul „cheamă“ o boală. Dacă vrei cu adevărat să devii sănătos, devii sănătos.

6. Ajută-ţi subconştientul să grăbească vindecarea
Acest lucru este posibil: să-ţi ajuţi subconştientul. Este un proces care se petrece în stare de relaxare, într-o stare destinsă — mai ales dacă eşti bolnav. Relaxat, cu ochii închişi, repetă-ţi formule ale însănătoşirii. Cea mai curentă astfel de formulă este: „Mă simt din ce în ce mai bine, pe zi ce trece şi din toate punctele de vedere“; trebuie rostită la indicativ prezent, pentru că subconştientul nu cunoaşte alte timpuri verbale. Această formulă a fost folosită de dr. Emile Coué, care a vindecat, prin ea şi prin climat psihic spiritual, sute de cazuri. Repetarea acestei formule duce la preluarea ei de către rinencefal, iar rinencefalul transmite comenzile de refacere acolo unde este nevoie. Rinencefalul, diencefalul şi formaţiunile reticulare trimit comenzile de refacere acolo unde este slăbită structura noastră. Dacă această formulă este repetată de trei ori pe zi, în perioadele noastre de slăbire, timp de 21 de zile, admiţând că este un caz cronic sau un caz ceva mai complicat, survine întotdeauna o îmbunătăţire.

7. Pentru cei vrednici, un impas precum o boală poate să fie un prag iniţiatic
Boala nu numai că îţi dă o informaţie despre viaţă, dar îţi poate crea şi condiţia unei schimbări mentale profunde, o trăire iniţiatică. Acestea sunt regulile restabilirii sănătăţii. Ajungem din nou la regula dintâi: starea de bine mental întreţine starea de bine fizic şi grăbeşte refacerea fizică. Cu cât vom supraveghea mai bine mentalul, cu atât vom stăpâni starea de sănătate. Omul ar trebui să ştie nu numai cum poate să îşi revină, cum să-şi restabilească sănătatea. El ar trebui să ştie câte ceva despre corelarea dintre greşeală şi boală — ce tip de greşeală naşte o categorie de boală — tocmai pentru a evita îmbolnăvirea. Asta trebuie reţinut: faptul că, sănătoşi fiind, putem să evităm o eventuală îmbolnăvire prin starea de bine mental. Starea aceasta de bine mental poate fi clădită prin autoimpunere şi prin purificare.

Predispoziţia noastră pentru boală vine din predispoziţia pe care o avem de a alege răul. Noi alegem răul. Dumnezeu nu vrea răul omului; omul alege răul. Omul alege răul pentru că este uneori neştiutor. Nu ştie exact ce este bine şi ce este rău. Alteori omul alege răul din constrângere. Este constrâns să îl aleagă. Constrângerea ţine de firea omului, de naşterea lui. Originea bolilor depăşeşte, adesea, puterea noastră de înţelegere.

Există 3 origini reperabile:

marți, 17 iunie 2014

Toti debutantii in afaceri, indiferent de varsta, vor putea accesa credite nerambursabile de pana la 10.000 euro.

Programul pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri va fi modificat astfel incat nu doar tinerii cu varste de pana la 35 de ani sa beneficieze de finantare de la stat.

Mai exact, deputatii au adoptat prin vot final un proiect legislativ care stabileste ca toti cei care vor sa inceapa o afacere pot aplica pentru un credit nerambursabil de pana la 10.000 euro, indiferent de varsta.

Programul a fost prelungit pana in 2020
In vara anului 2013, Guvernul a decis sa prelungeasca acest program pana in anul 2020, pentru ca un numar de cel putin 550 de tineri pe an sa beneficieze de sprijin financiar din partea statului pentru inca 7 ani.

Ce facilitati se acorda in cadrul programului?
In cadrul acestui program, firmele infiintate de tineri pot primi o alocatie financiara nerambursabila reprezentand cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro, din valoarea totala a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care face vor dovada surselor de cofinantare.

Alocatiile financiare nerambursabile se acorda in lei, in limita plafonului aprobat de Ministerul Economiei.

Info detaliate pe site-ul AvocatNet.

Gradinarit anotimp cu anotimp. Ce este agricultura biodinamică?

Pentru omul super tehnologizat de la oras, invatat sa-si conduca viata cu ajutorul butoanelor si sa aibe sub picioare asfaltul strazilor, pamantul reprezinta acea substanta moarta, pe care este uneori obligat sa calce cu mare grija ca sa nu se murdareasca.

Pentru fermierul, lucratorul agricol sau, de ce sa ne ferim sa-i spunem, taranul care-si asigura existenta din lucrul pamantului, acesta reprezinta mult mai mult decat un simplu mijloc de productie care-i asigura un venit, reprezinta legatura cu natura insasi si prin intermediul acestuia legatura afectiva cu Divinitatea.
In sufletul sau inca rezoneaza vibratiile vietii cosmice care au actionat timp de milioane de ani pentru a realiza trilogia pamant – vegetal – animal.

Pentru noi, cei care incercam astazi sa ne apropiem de pamant, si sa deslusim care este legatura noastra, constienta sau inconstienta, cu Natura, acesta reprezinta un aliat care ne bucura cu roadele sale dar si un opozant care nu se supune atunci cand nu vrem sa-l intelegem si dorim sa-l supunem.

Daca te apleci cu dragoste, observand si cercetand pamantul acesta iti va dezvalui noi si noi taine. Atunci vei intelege ca un pumn de pamant reprezinta, dincolo de masa amorfa vizibila, o lume imensa de suflete si vietuitoare create de Dumnezeu ca sa te ajute in desavarsirea operei incepute de acesta.
Dar noi am inlocuit credinta cu religia si ne-am indepartat de Dumnezeu utilizand in viata legile mortii. Cum altfel se poate explica folosirea ingrasamintelor chimice a pesticidelor si ierbicidelor care sunt instrumente ale mortii pe care le-am adoptat constient si pe care le folosim impotriva noastra pana la urma.

Intemeiata pe baza principiilor antroposofice ale filozofului Rudolf Steiner, in anii 1920, de catre o comunitate de agricultori germane, agricultura biodinamica reprezinta tocmai un mod de cultivare si producere a alimentelor, crestere a animalelor, intretinerea mediului natural si comercializare a produselor in opozitie fata de practicarea agriculturii care foloseste chimicale, fapt considerat principal cauza a degradarii calitatilor nutritive ale alimentelor.

Diferentele intre natural, organic, biologic, ecologic, biodinamic
Suntem hotarati sa adoptam un stil de viata sanatos, sa consumam mai multe fructe si legume proaspete, sa ne lasam de fumat si sa facem sport, sa folosim sau macar sa incercam produsele naturale, bio sau organice.

Hotarat lucru, toate suna la fel dar, termenii enumerati, chiar daca de multe ori pe piata romaneasca nu se folosesc corespunzator, nu se refera la acelasi lucru.

Natural. Un produs natural contine ingrediente provenite doar din natura, din culturi naturale. Termenul este controversat si provoaca multe confuzii deoarece, mai ales in Romania, multe produse care contin numai un ingredient natural sau si un ingredient natural se auto-intituleaza ca fiind “produse naturale”.

Organic si biologic (bio). Ambele cuvinte au aceeasi semnificatie si se refera la faptul ca ingredientele produselor respective provin in mare parte din culturi/ferme biologice. Atat plantele cat si produsele in sine sunt certificate organic de catre organisme autorizate de certificare.

Plantele sunt cultivate fara a se folosi ingrasaminte sau pesticide chimice, iar in pro-cesul de productie nu se foloseste niciun ingredient sintetic. Un produs organic nu contine coloranti, conservanti, stabilizatori de aroma sau alte astfel de ingrediente.

Ecologic. Un produs biologic este si ecologic; cu toate acestea, reciproca nu este neaparat valabila. Ecologic inseamna ca produsul respecta reglementarile de mediu, ca nu polueaza solul si ca nu a fost testat pe animale. Inscriptionarea produselor cu termenul “ecologic” poate induce in eroare consumatorii, pentru ca se poate referi atat la ingrediente, la productie, la ambalaje s.a, motiv pentru care este important ca eticheta produsului sa fie citita cu mare atentie.

Biodinamic. Produsele au in compozitia lor ingrediente naturale din plante provenite din culturi agricole biodinamice.Termenul se refera la agricultura biodinamica, dezvoltata de Rudolf Steiner, pe baza filosofiei antroposofice.

Chiar daca se intervine asupra culturilor, totul se face doar in mod natural, pentru a le potenta si a obtine o calitate mai buna a acestora.

Acestea sunt , in linii mari, diferentele intre natural, organic, biologic, ecologic, biodinamic.
Sa discutam putin despre agricultura biodinamica.

Agricultura biodinamica este mai mult decat o agricultura biologica, este un tip de agricultura ecologica care implica cresterea plantelor si animalelor in armonie cu natura..

Ce este agricultura biodinamică?
Indiferent de zona in care ne aflam vom observa semnele de boală în copaci, în plantele cultivate, în apă, chiar şi în vreme.Agricultura „organică” vrea tocmai să oprească devastarea naturii cauzată de oameni; dar nu are inca o metodă de tratament pentru suferinţele Pamântului.

Agricultura biodinamică este ştiinţa forţelor de viaţă, reprezintă recunoaşterea principiilor de bază care lucrează în natură şi totodată , o abordare a agriculturii luand în considerare principiile care restabilesc echilibrul şi vindecarea pamantului.

Este o cale de cunoaştere unind observarea precisa a fenomenelor naturii cu cunoasterea spiritului. Ea trateaza Pamantul ca pe o fiinta vie.

Agicultura biodinamica ofera perspective intelegerii vietii plantelor luand in considerare toate aspectele care contribuie la cresterea si dezvoltarea lor.( exemplul dat de Steiner pentru acest principiu fiind cel al busolei “La fel cum avem nevoie să luăm în considerare câmpul magnetic al întregului pământ pentru a înţelege o busolă”).

Plantele, nu reprezinta doar elemente ale microcosmosului in care apar si se dezvolta ele sunt deschise atat influenţelor venite din adâncurile pământului cat şi din cosmos.

<< Continuarea articolului >>
floria.ro

Etichete

(Re)Descoperim RO 5G abonare accesorii accidentare accounting aerobic affairs Afiliat ajutor de bucatar amenda animal anticelulitic antiinflamator antrenor antreprenor anvelope aparat apicol Apple Pay aranjament argan asigurare audiobook auto autodezvoltare automatizare bebe bestseller bijuterii bila bilet bio Bloggeri: Intrebari si Raspunsuri BMW booking brad bratara BT Pay buchete. Craciunite Bucuresti burnout bursa business cadastru cadouri calatorie call calmant camera campanie canapele cancer card carduri carte carte identittate cash cazier judiciar ceai cel mai - cea mai - cei mai - cele mai celulita cilindru de spuma clienti clipuri coach coafura colectie color coltar comunicare concediu concurs contabil contactless coplata coronite Craciun creativ creative credit creier crud culturale cumparaturi curatare curs d'ale gurii dacia de testat diabet dictionar dieta din ciclul "Atzatza spiritele" Din ciclul D'ale vietii dispozitiv diuretic diurna donatie drept. Drogurile drumetie economie electric EMS engleza esarfa esential excavator facebook fara reteta fashion ficat finante Fitbit Pay fizica flexibilitate floral flori foam roller fond formator fotbal fotolii gadget galaxy note Garmin Pay GDPR germana global gps gratuit grup gym hairstylist hemoragii hot news HR Huawei ID IHTIS ilegal Ilfov imagine imbracaminte imobiliare impozit impozite imprumut incaltaminte infoSTB insuficienta cardiaca internship intima inventions n gadgets jobs joc kit la baie laptisor de matca lenjerie Lenovo magazin online management manuka mar marketing masca matase de porumb mecenat medicamente Medicina Pentru Toti mediu menopauza menstruatii miere mobilier mobilitate model momente motion mouse multigroom multimedia music natural nerambursabil neuroplasticitate newsletter ocazie ochi odihna off-road ONG online Orange par parcare Parking pastura pat permis conducere persoana PFA PFI philips piele pietre la rinichi pilates plan de afacere plata platforma pneuri polen popcorn porumb postari postura premii primul privata pro produs program prostata psoriazis radio - TV raliu rapid RCA records redirectionare reducere registrul relaxare reparare restituire resursa retur ride-sharing ridicare rochie rola romania romantice rovinieta rulou S.P.A.M. - Stire Potrivita Actiune Memorabila salariu sales saltele sampon samsung sanatate sarbatori sare scaune scoala scubadiving Seinfeld servicii set slabit smartphone smartwatch SMS Social alert social media sociale software somn spa spatiul privat virtual speciale sponsorizare sponsorizari sport spring SPV start-up nation STB supravietuire tableta talent tapiterii taxa taxe teatru tehnica tensiune terapeut tichete tombola tonic Trafic alert trainer personal trans fat tratament trekking tren tuns ulei umanitar united useful vara vedere veterinar video webinar weekend wella workshop zahar zbor zilier
pictorulfericit.ro