Un român a inventat ambalajul alimentar care ne scapă de E-uri.

Dan Vodnar, asistent universitar la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, a inventat un tip de ambalaj antimicrobian care ne poate scăpa de substanţele nocive organismului.

În paralel cu acest proiect, în perioada 2010-2012, cercetătorul clujean a lucrat şi la o etichetă antimicrobiană, care se poate aplica pe fructe şi pe legume. Aceasta are mai multe avantaje: este organică, e biodegradabilă, curăţă legumele şi fructele de microbi.

De asemenea, în prezent, savantul lucrează împreună cu o studentă la îmbunătăţirea ambalajului şi a etichetei. Este vorba despre un mix de substanţe care ar putea îmbrăca în întregime un fruct, spre exemplu. Acest lucru ar întârzia deshidratarea fructului. „Îţi curăţă fructul în momentul în care se spală sub jet de apă şi îţi elimină şi deshidratarea fructului. Asta înseamnă că acel fruct poate să stea mai mult pe rafturi. Menţine fructul în stare proaspătă. Pentru această creaţie am luat împreună cu Renata, o studentă foarte pasionată, premiul pentru produse inovative la Festivalul Alimentului organizat de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară“, adaugă Dan Vodnar.

Jeleuri pentru diabetici
Lista proiectelor lui Dan Vodnar continuă cu „progeli“ care sunt jeleuri făcute din sucuri de fructe cum este cătina sau afinele. Respectivele jeleuri au microcapsule cu bacterii probiotice. „Aceste microcapsule probiotice sunt nişte bacterii care aduc un plus de valoare organismului nostru. Studiile au arătat că ele se reduc drastic în sucul gastric. Probioticele au fost microîncapsulate şi introduse în acest jeleu. Jeleul nu a fost tratat termic, adică a fost produs pe cale naturală şi nu a fost folosită gelatină. Folosim fructoză, de aceea poate fi consumat şi de oamenii care au diabet şi de copiii care adoră dulciurile. Jeleul e un fel de aliment-medicament“, explică acesta. Cercetătorul mai spune că îşi stabileşte în mod pragmatic proiectele la care lucrează. „Mă gândesc de fiecare dată care este problema cu care un consumator are de-a face şi încerc să aduc soluţii prin ceea ce ştiu şi prin ceea ce fac“, afirmă Vodnar.

Plastic ecologic
Un alt proiect la care a lucrat foarte mult a avut ca obiect folosirea resturilor de la obţinerea biodieselului (acel combustibil ecologic obţinut din uleiuri vegetale sau grăsimi animale) şi transformarea lor, prin procese chimice, în materiale plastice din care să se poată confecţiona diverse ambalaje sau obiecte cum ar fi ceşti de cafea. „La fiecare 10 litri de biodiesel produs rămâne un litru de glicerol crud. Problema glicerolului crud e că nu ai ce să faci cu el. El reprezintă un factor de poluare pentru mediu. Când se va găsi o soluţie pentru acest glicerol pur, atunci poţi să susţii industria şi producţia de biodiesel“, explică Dan Vodnar. El a lucrat într-un grant academic al cărui scop era găsirea unei soluţii în acest sens. Cercetătorul spune că resturile de la producerea biodieselului – glicerolul crud – sunt transformate cu ajutorul unui mucegai produs în laborator într-un fel de plastic ecologic. Pe scurt, glicerolul e transformat într-un izomer (n.r. - substanţe care au aceeaşi compoziţie chimică, dar care diferă prin structura şi proprietăţile lor) al acidului lactic cu ajutorul unui mucegai produs în laborator. Iar acest izomer duce la bioplastic, care poate fi folosit la crearea unor obiecte – vase plastice, farfurii, ceşti de cafea. Acestea, faţă de suratele lor din plastic, se vor degrada mult mai repede de 200 de ani, adică în doar câteva săptămâni şi nu vor fi sub nicio formă dăunătoare mediului.

La ce lucrează acum
În biroul său de la Institutul pentru Ştiinţele Vieţii, care ţine de USAMV, se va apuca îndată de un alt proiect inovativ, câştigat recent. Iniţiativa presupune folosirea cojilor de fructe şi legume din agricultura tradiţională, pentru a face un aliment-medicament.

Povestea pixului biodegradabil
În o parte a tezei sale de doctorat, Dan Vodnar a studiat cum plasticul poate deveni prieten cu natura. Se ştie că plasticul convenţional se degradează în natură după 180-200 de ani. Atunci, el a căutat o metodă prin care plasticul să se descompună în sol într-un timp mult mai scurt: aproximativ cinci săptămâni. O parte din doctoratul său l-a făcut în Germania, unde institutul la care a lucrat avea contract cu o firmă care făcea pixuri. Astfel, a scos un produs finit: un pix ecologic. „Dacă în urmă cu un secol chimia încerca să rezolve o problemă a umanităţii, foametea, acum vine biotehnologia şi spune: «Eu pot să fac aditivul acesta din alte surse, dar care să fie compatibile cu organismul uman!». Pentru că substanţele de sinteză sunt în proporţie de 99% compatibile cu corpul uman”, explică Dan Vodnar.

Citeste mai mult pe Adevarul.