de Oana Grecea, 2007-09-10, Adevarul
Multe companii scumpesc tarifele de la o lună la alta pentru poliţele de răspundere civilă auto
Condiţiile în care este încheiată o poliţă de RCA, dar mai ales de CASCO trebuie citite cu mare atenţie pentru că ele diferă de la companie la companie.
Pericolele intervin, în general, la încheierea contractului de CASCO, cu franşiză sau fără, care să acopere sau nu vandalismul. Asta pentru că definirea acestei clauze diferă în funcţie de asigurător.
Diferenţele între contractele de asigurare a autoturismelor se văd atunci când mergeţi la mai mulţi asiguratori. Iar mai multe detalii pot fi aflate abia după ce treceţi printr-un "proces" de daune.
Totuşi, înainte de încheierea unei poliţe CASCO, puneţi mâna pe telefon (contactele de la agenţiile şi sucursalele asiguratorilor se găsesc pe adresele de internet ale acestora) şi verificaţi mai multe puncte ale contractelor, înainte chiar de a afla preţul.
Acelaşi autovehicul, evaluat diferit de la companie la companie
În cazul unui accident, trebuie să fiţi foarte atenţi cum alegeţi să vă reparaţi maşina. Presupunând că nu sunteţi vinovatul, aceasta s-ar putea repara pe RCA, dacă, atenţie, acesta îşi dă acordul (conform unei reglementări intrate în vigoare în 2007, nu mai este obligat să vă dea imediat o copie a RCA-ului).
Compania deţinătoare a poliţei RCA va analiza dosarul şi va porni cu despăgubirea de la un anumit grad de uzură a autovehiculului, altă valoare decât cea avută pe poliţa CASCO. Cu titlu de exemplu, un autoturism Dacia Solenza din 2003 poate fi evaluat la o companie la 3.000 de euro (în cazul poliţei RCA), în timp ce valoarea lui de CASCO este de 4.000 de euro.
Iar dacă vă gândiţi să reparaţi maşina în baza poliţei CASCO, compania va face regres la asiguratorul cu RCA-ul şi îşi va recupera banii destul de greu. Astfel, va penaliza asiguratul la reînnoirea contractului cu un procent cuprins între minimum 10% şi maximum 20%.
Deşi nevinovat, un şofer poate suferi consecinţele reparării maşinii în baza CASCO. În termenii asiguratorului, aceasta se cheamă malus (penalizare) şi poate ajunge, la companii precum Allianz şi Generali, la 30%. Dacă nu aveţi daune pe parcursul unui an, la reînoirea poliţei se aplică un bonus de 10-15%, adică se va scădea acest procent din valoarea CASCO la acel moment.
Vandalismul, interpretat diferit de asiguratori
Totuşi, capcana este că asiguratorii, datorită valorii mari a daunelor din ultimii ani, au scumpit poliţele cu 25-30% anual. Şi cu tot bonusul aplicat, un client nu ajunge să plătească mai puţin decât în anul precedent chiar dacă nu a avut niciun incident.
Maşina dumneavoastră poate fi supusă, din păcate, unor acte de răutate din partea unor persoane necunoscute. În multe din cazuri, aceste consecinţe sunt suportate de şoferi, în cazul în care contractul CASCO nu prevede acoperirea acestor fapte.
Chiar dacă aţi ales o poliţă care acoperă vandalismul (şi pentru asta plătiţi suplimentar) veţi avea surpriza să constataţi că şi noţiunea de vandalism este interpretată diferit.
De exemplu, Allianz-Ţiriac şi Generali nu acoperă deloc vandalismul, iar în cazul unor acte care v-au uzat maşina într-un fel sau altul, chiar dacă Poliţia scrie în raport "autor necunoscut", asiguratorul suportă reparaţia. Alte companii, precum Astra, Unita şi parţial Asirom, nu cuprind deloc în poliţa CASCO vandalismul.
Asiban şi Omniasig sunt printre puţinele companii care acoperă aproape tot prin poliţa CASCO, extinsă şi la vandalism.
Deşi zgârieturile sunt considerate acte de vandalism, dacă o persoană îşi găseşte maşina scrisă cu injurii sau stropită cu diverse substanţe acide, de multe ori asiguratorii nu cuprind aceste acte la vandalism, considerându-le neglijenţă din partea proprietarului.
Nici dacă în urma unei manifestaţii, maşina a fost incendiată de o persoană ce a fugit de la faţa locului, asiguratorii nu despăgubesc şoferul prin poliţa CASCO, trecând fapta tot la capitolul neglijenţă.
RCA şi CASCO, în cifre
-Piaţa asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) a înregistrat, în primul trimestru al anului 2007, o creştere de 71%, comparativ cu perioada similară din 2006, la 245 milioane de euro, iar volumul contractelor pe segmentul CASCO a avansat cu 55%, la 179 milioane euro, potrivit autorităţii de reglementare în domeniu.
-Asigurările auto au avut anul trecut o pondere de peste două treimi din piaţa asigurărilor generale. n Numărul poliţelor RCA înregistrate la 1 aprilie în baza de date a CSA a crescut, faţă de aprilie 2006, cu 500.000 de unităţi, la 3,25 milioane de poliţe.
-Ponderea fraudelor realizate anul trecut s-a ridicat la 7-10% din numărul total de accidente.
-2006 a fost primul an în care pierderile totale ale companiilor de asigurări au depăşit profiturile totale din istoria pieţelor asigurărilor, cele mai mari pierderi fiind înregistrate pe segmentul asigurărilor auto - RCA şi CASCO. Reprezentaţii companiilor speră ca sistemul bonus-malus să fie un mijloc de reducere a pierderilor prin responsabilizarea conducătorilor auto.
La ce trebuie să fiţi atenţi:
Poliţele RCA se scumpesc lunar, deci este de preferat să le încheiaţi pe un an;
Allianz-Ţiriac şi Generali încheie contracte CASCO numai cu franşiză (adică asiguratul suportă o parte din pagubă), dacă poliţa se încheie pe persoană fizică; suma minimă la fraşiză este de 100 de euro, în funcţie de tipul autovehicului şi vechimea lui;
Vandalismul nu este inclus în multe poliţe CASCO ale asiguratorilor; întrebaţi dacă poliţa pe care o încheiaţi cuprinde acest lucru;
De multe ori, atunci când vandalismul este inclus, nu se despăgubeşte cazul în care maşina a fost incediată, ori pe ea s-au zgâriat injurii; fiecare asigurator interpretează diferit vandalismul;
Conform legii asigurării, uzura pentru maşină este calculată diferit pentru RCA şi CASCO (dacă reparţi maşina pe RCA-ul celui vinovat, se porneşte de la o anumită valoare, iar dacă o reparaţi pe CASCO, se calculează altă valoare a autovehiculului de nou);
Generali şi Allianz Ţiriac au decis să-şi limiteze pierderile pe CASCO prin lansarea unui sistem de tarifare care ia în calcul la stabilirea valorii primei de asigurare atât caracteristici ale autovehiculului, cât şi pe cele ale proprietarului (conducătorului auto).
Allianz are patru variante de poliţe cu franşiză şi una fără, valoarea celei din urmă fiind cu 48% mai mare decât la celelalte.
Baieti, atentie pe unde ne zboara globii oculari:
http://www.funtoosh.com/?mclips/play.php?id=why_boys
luni, 10 septembrie 2007
Capcanele poliţelor de asigurare RCA şi CASCO ..
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Etichete
(Re)Descoperim RO
5G
abonare
accesorii
accidentare
accounting
aerobic
affairs
Afiliat
ajutor de bucatar
amenda
animal
anticelulitic
antiinflamator
antrenor
antreprenor
anvelope
aparat
apicol
Apple Pay
aranjament
argan
asigurare
audiobook
auto
autodezvoltare
automatizare
bebe
bestseller
bijuterii
bila
bilet
bio
Bloggeri: Intrebari si Raspunsuri
BMW
booking
brad
bratara
BT Pay
buchete. Craciunite
Bucuresti
burnout
bursa
business
cadastru
cadouri
calatorie
call
calmant
camera
campanie
canapele
cancer
card
carduri
carte
carte identittate
cash
cazier judiciar
ceai
cel mai - cea mai - cei mai - cele mai
celulita
cilindru de spuma
clienti
clipuri
coach
coafura
colectie
color
coltar
comunicare
concediu
concurs
contabil
contactless
coplata
coronite
Craciun
creativ
creative
credit
creier
crud
culturale
cumparaturi
curatare
curs
d'ale gurii
dacia
de testat
diabet
dictionar
dieta
din ciclul "Atzatza spiritele"
Din ciclul D'ale vietii
dispozitiv
diuretic
diurna
donatie
drept.
Drogurile
drumetie
economie
electric
EMS
engleza
esarfa
esential
excavator
facebook
fara reteta
fashion
ficat
finante
Fitbit Pay
fizica
flexibilitate
floral
flori
foam roller
fond
formator
fotbal
fotolii
gadget
galaxy note
Garmin Pay
GDPR
germana
global
gps
gratuit
grup
gym
hairstylist
hemoragii
hot news
HR
Huawei
ID
IHTIS
ilegal
Ilfov
imagine
imbracaminte
imobiliare
impozit
impozite
imprumut
incaltaminte
infoSTB
insuficienta cardiaca
internship
intima
inventions n gadgets
jobs
joc
kit
la baie
laptisor de matca
lenjerie
Lenovo
magazin online
management
manuka
mar
marketing
masca
matase de porumb
mecenat
medicamente
Medicina Pentru Toti
mediu
menopauza
menstruatii
miere
mobilier
mobilitate
model
momente
motion
mouse
multigroom
multimedia
music
natural
nerambursabil
neuroplasticitate
newsletter
ocazie
ochi
odihna
off-road
ONG
online
Orange
par
parcare
Parking
pastura
pat
permis conducere
persoana
PFA
PFI
philips
piele
pietre la rinichi
pilates
plan de afacere
plata
platforma
pneuri
polen
popcorn
porumb
postari
postura
premii
primul
privata
pro
produs
program
prostata
psoriazis
radio - TV
raliu
rapid
RCA
records
redirectionare
reducere
registrul
relaxare
reparare
restituire
resursa
retur
ride-sharing
ridicare
rochie
rola
romania
romantice
rovinieta
rulou
S.P.A.M. - Stire Potrivita Actiune Memorabila
salariu
sales
saltele
sampon
samsung
sanatate
sarbatori
sare
scaune
scoala
scubadiving
Seinfeld
servicii
set
slabit
smartphone
smartwatch
SMS
Social alert
social media
sociale
software
somn
spa
spatiul privat virtual
speciale
sponsorizare
sponsorizari
sport
spring
SPV
start-up nation
STB
supravietuire
tableta
talent
tapiterii
taxa
taxe
teatru
tehnica
tensiune
terapeut
tichete
tombola
tonic
Trafic alert
trainer personal
trans fat
tratament
trekking
tren
tuns
ulei
umanitar
united
useful
vara
vedere
veterinar
video
webinar
weekend
wella
workshop
zahar
zbor
zilier
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu