viataverdeviu.ro

miercuri, 19 septembrie 2007

Lumina monitorului, agresivă pentru ochi ..

de Mirela Dădăcuş, Adevarul, 2007-05-15

Persoanele care stau mai mult de patru ore zilnic în faţa calculatorului au nevoie de ochelari speciali de protecţie
Oftalmologii susţin că majoritatea celor cu meserii care implică folosirea îndelungată a monitorului suferă de oboseală accentuată, ameţeli şi dureri de cap. Acestea ar putea fi evitate cu ajutorul ochelarilor cu lentile special proiectate pentru monitor, precum şi prin amplasarea corectă a calculatorului în spaţiul de lucru.
Usturimi la nivelul ochilor şi înroşirea acestora, dureri ale globilor oculari, inflamarea pleoapelor şi înceţoşarea vederii sunt câteva dintre simptomele pe care le resimţim atunci când lucrăm mult timp cu privirea aţintită în monitorul calculatorului.
„O explicaţie a disconfortului vizual produs de monitor este următoarea: după cum ştim, imaginea este compusă din trei culori - roşu, verde şi albastru. Dintre acestea, albastrul sau mai exact lumina emisă de monitor este foarte obositoare pentru maculă - o zonă de pe retină cunoscută ca fiind zona de maximă acuitate vizuală. Lumina albastră din spectrul luminos natural nu ne afectează atât de tare deoarece cristalinul, lentila ochiului, ne furnizează o protecţie naturală. Însă, o expunere mai mare de patru ore la lumina albastră emisă de monitor duce la obosirea ochilor", explică dr. Andrei Filip, medic specialist oftalmolog, Clinica de Oftalmologie Ama-Optimex, Bucureşti. Potrivit acestuia, pe piaţă există lentile care au capacitatea de a filtra lumina albastră. „Toate aceste lentile oferă un confort vizual ridicat celor care stau multe ore pe zi în faţa calculatorului. Ele sunt confecţionate din sticlă de seleniu, policarbonat sau din plastic şi au tratamente speciale de filtrare. Lentilele pentru calculator se pot realiza la comandă, cu sau fără dioptrii. Ele se recomandă indiferent dacă monitorul este dotat sau nu cu ecran de protecţie", a adăugat dr. Filip.

7 paşi pentru a ne păstra sănătatea ochilor când lucrăm la calculator
Monitorul trebuie aşezat la o distanţă de 50-60 cm faţă de ochi. Asiguraţi-vă că ecranul este la acelaşi nivel cu ochii, niciodată mai sus.

Atunci când sunteţi nevoiţi să vă plimbaţi privirea de la foile de pe birou la monitor este indicat să folosiţi un suport pentru coli, pe care îl veţi aşeza lângă ecran, la aceeaşi înălţime şi distanţă cu acesta.

Camera în care lucraţi trebuie să aibă aceeaşi luminozitate ca şi ecranul computerului. Evitaţi amplasarea calculatorului într-o zonă în care geamul se află în faţa sau în spatele acestuia, lucru care împiedică reflexia luminii. Ecranul trebuie poziţionat perpendicular pe sursa de lumină.

Mergeţi regulat la un consult oftalmologic şi nu uitaţi să îi menţionaţi medicului că aveţi un loc de muncă care vă solicită ochii.

Clipiţi frecvent pentru a vă menţine ochii umezi şi a-i feri de iritaţii, mai ales în cazul în care purtaţi lentile de contact. Studiile arată că, atunci când lucrăm la computer, clipim de cinci ori mai puţin decât în mod normal. Încercaţi urmă­torul exerciţiu: la fiecare 30 de minute, clipiţi de 10 ori, închizând pleoapele încet. Astfel, ochii îşi vor recă­păta umiditatea.

Din când în când, focalizaţi obiecte aflate la distanţe diferite.

Ocazional, închideţi ochii pentru aproximativ un minut şi respiraţi adânc pentru a vă relaxa.

De multe ori se face confuzie între lentilele pentru calculator şi lentilele simple cu tratament antireflex. Se pot comanda şi lentile cu protecţie pentru calculator şi cu tratament antireflex, acestea oferind atât filtrarea luminii albastre, cât şi o imagine mai clară".

Dr. Andrei Filip, oftalmolog


Atentie de ce lentile dispuneti:
http://www.youtube.com/watch?v=zFhRpLe3Tio

Niciun comentariu:

floria.ro

Etichete

(Re)Descoperim RO 5G abonare accesorii accidentare accounting aerobic affairs Afiliat ajutor de bucatar amenda animal anticelulitic antiinflamator antrenor antreprenor anvelope aparat apicol Apple Pay aranjament argan asigurare audiobook auto autodezvoltare automatizare bebe bestseller bijuterii bila bilet bio Bloggeri: Intrebari si Raspunsuri BMW booking brad bratara BT Pay buchete. Craciunite Bucuresti burnout bursa business cadastru cadouri calatorie call calmant camera campanie canapele cancer card carduri carte carte identittate cash cazier judiciar ceai cel mai - cea mai - cei mai - cele mai celulita cilindru de spuma clienti clipuri coach coafura colectie color coltar comunicare concediu concurs contabil contactless coplata coronite Craciun creativ creative credit creier crud culturale cumparaturi curatare curs d'ale gurii dacia de testat diabet dictionar dieta din ciclul "Atzatza spiritele" Din ciclul D'ale vietii dispozitiv diuretic diurna donatie drept. Drogurile drumetie economie electric EMS engleza esarfa esential excavator facebook fara reteta fashion ficat finante Fitbit Pay fizica flexibilitate floral flori foam roller fond formator fotbal fotolii gadget galaxy note Garmin Pay GDPR germana global gps gratuit grup gym hairstylist hemoragii hot news HR Huawei ID IHTIS ilegal Ilfov imagine imbracaminte imobiliare impozit impozite imprumut incaltaminte infoSTB insuficienta cardiaca internship intima inventions n gadgets jobs joc kit la baie laptisor de matca lenjerie Lenovo magazin online management manuka mar marketing masca matase de porumb mecenat medicamente Medicina Pentru Toti mediu menopauza menstruatii miere mobilier mobilitate model momente motion mouse multigroom multimedia music natural nerambursabil neuroplasticitate newsletter ocazie ochi odihna off-road ONG online Orange par parcare Parking pastura pat permis conducere persoana PFA PFI philips piele pietre la rinichi pilates plan de afacere plata platforma pneuri polen popcorn porumb postari postura premii primul privata pro produs program prostata psoriazis radio - TV raliu rapid RCA records redirectionare reducere registrul relaxare reparare restituire resursa retur ride-sharing ridicare rochie rola romania romantice rovinieta rulou S.P.A.M. - Stire Potrivita Actiune Memorabila salariu sales saltele sampon samsung sanatate sarbatori sare scaune scoala scubadiving Seinfeld servicii set slabit smartphone smartwatch SMS Social alert social media sociale software somn spa spatiul privat virtual speciale sponsorizare sponsorizari sport spring SPV start-up nation STB supravietuire tableta talent tapiterii taxa taxe teatru tehnica tensiune terapeut tichete tombola tonic Trafic alert trainer personal trans fat tratament trekking tren tuns ulei umanitar united useful vara vedere veterinar video webinar weekend wella workshop zahar zbor zilier
pictorulfericit.ro