maxima serii: Dragostea e oarba, dar casatoria ii reda vederea ...

Despre o altfel de cecitate se poate distinge in materialul urmator.


Dragostea este oarba

Poate stiinta sa explice dragostea? Multi sustin ca un sonet de Shakespeare, o sonata de Rahmaninov sau un roman de Jane Austen sunt mult mai potrivite pentru a comunica mecanismele prin care suntem atrasi irezistibil de o persoana.
Neurologia promite insa sa ofere analize relevante si sa rezolve misterele unei inimi indragostite. Cercetatorii Andreas Bartels si Semir Zeki de la Colegiul Universitar din Londra au lansat un studiu pentru a verifica daca exista intr-adevar mai multe feluri de dragoste, transmite Mediafax.
Ei incearca sa verifice daca dragostea unei mame fata de copil consta in acelasi tip de emotie ca aceea dintre doi indragostiti si daca toate formele de atasament intens sunt de fapt variatii ale aceleiasi teme.
Cercetatorii au un punct de vedere pragmatic asupra dragostei. Dragalasenia si uitarea totala de sine a unei mame sunt interpretate drept preocuparea pentru supravietuirea propriului material genetic de-a lungul generatiilor viitoare.
Pasiunea impartasita de indragostiti are un scop foarte asemanator: faciliteaza acuplarea si cresterea descendentilor in cele mai bune conditii, adica tot supravietuirea propriului material genetic. Daca nu am iubi, specia nu ar mai fi perpetuata, deci poate ca acesta este rolul functional al dragostei.
Dar daca orice tip de dragoste se reduce, din punctul de vedere al stiintei, la un prerogativ genetic sprijinit de mecanisme cerebrale, inseamna ca baza neurologica a dragostei, adica activitatea cerebrala si raspunsurile hormonale respective, ar trebui, teoretic, sa fie aceeasi.
Pentru a verifica aceasta teorie, cei doi cercetatori au masurat in cadrul experimentului activitatea cerebrala a 22 de mame in timp ce priveau fotografii ale copiilor lor si au comparat-o cu activitatea provocata de vederea unor fotografii ale altor bebelusi.
Ei au mai facut comparatie si cu activitatea cerebrala a unor voluntari monitorizati in timp ce isi priveau partenerul, cel mai bun prieten sau o cunostinta oarecare.
Prima descoperire surprinzatoare a fost ca zonele cerebrale responsabile de dragoste in sensul romantic si de dragostea materna se suprapun in mare masura. Celulele nervoase implicate in proces sunt aceleasi care devin active atunci cand se desfasoara o activitate placuta, cand mancam, bem, consumam cocaina sau primim recompense financiare. Asa ca dragostea e, intr-adevar, ca un drog.
Rezultatul esential este insa ca aceleasi parti ale creierului sunt dezactivate si in dragostea materna si in cea romantica. Printre altele, sunt dezactivate zonele responsabile de judecati sociale, cele legate de emotii negative si cele legate de planuri, planificari. Cu alte cuvinte, o legatura emotionala puternica cu o alta persoana anuleaza capacitatea noastra de a-i vedea defectele, nerealizarile si a avea sentimente negative fata de acea persoana. Studiul mai arata ca atasamentul emotional fata de o persoana implica un mecanism de atragere si unul de respingere: esti atras de puternicul sentiment de satisfactie pe care il simti cand iubesti, dar esti de asemenea supus unei lipse de obiectivitate care te poate face sa te indragostesti de un om care nu ti-ar placea, daca ai putea sa ii analizezi defectele. Insa cand il vezi nu mai esti in stare sa vezi defecte, circuitele tale cerebrale responsabile de acest lucru sunt oprite, literal. Dragostea este, deci, oarba.
La fel, nu vedem defectele copiilor nostri si ale altor persoane care ne sunt foarte dragi. Defectele incep sa fie vizibile dupa ce ardoarea de inceput s-a mai potolit, permitand zonelor cerebrale a caror activitate a fost suprimata sa isi reia functionarea.
Dar aceasta se intampla in cazul indragostitilor si mai putin in cazul relatiilor mama-copil.
Diferente biologice intre dragostea materna si cea romantica exista. In cazul sentimentelor dintre doi indragostiti, se activeaza hipotalamusul, implicat in secretia de hormoni care mediaza atractia fizica. Hipotalamusul e inactiv in cazul dragostei fata de propriul copil.
Iunie 2004